Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

joi, iulie 31, 2008
  Mascotele olimpiadelor

Tradiţia ca fiecare olimpiadă să aibă o mascotă reprezentativă s-a născut la Munchen, în 1972.
Pentru olimpiada de la Beijing a fost ales un grup de 5 mascote care reprezintă 4 din cele mai populare vietaţi din China: peştele, ursul panda, antilopa şi rândunica, alături de flacăra olimpică. Rostirea în chineză a celor 5 cuvinte, Bei Jing Huan Ying Nin, are semnificaţia “Bine ati venit la Beijing”.

Am cules de pe un blog o selecţie a celor mai simpatice mascote olimpice de până acum (evident subiectivă). V-o prezint pentru că şi mie mi-au plăcut mascotele alese.

Etichete:

 
  Saracesc notarii?

Nu sunt jurist şi – în orice caz – nu îndrăznesc să interpretez legile româneşti, în care articolul 5 contrazice frecvent articolul 1 şi două legi se contrazic adesea între ele.
Drept care iau de bună regula că orice transfer de proprietate imobiliară se autentifică la un notar, care încasează, pentru destul de puţină muncă, o taxă considerabilă, calculată în funcţie de valoarea de piaţă a bunului vândut.
Soţia primului ministru, fiica preşedintelui, soţia abilului lider PSDist Miron Mitrea, soţia ministrului de interne au devenit notari, renunţând la cariere bănoase în alte domenii juridice.
Ziarul Gândul prezintă o breşă în această cutumă, care permite celor care înstrăinează sau cumpără bunuri imobile să plătească sume mult mai mici pentru perfectarea trazacţiilor prin intermediul avocaţilor.
Se pare că toate tarifele percepute de notari sunt neobişnuit de mari. Îmi spunea un cunoscut, stabilit în Statele Unite, că a plătit notarului de aici, pentru prelungirea procurii prin care îşi împuternicea o rudă să-i ridice pensia pentru perioada lucrată în România, de 5 ori mai mult decât plătise în SUA.

Etichete:

 
miercuri, iulie 30, 2008
  Biciclete de inchiriat in Bucuresti

Începând cu 1 august se vor putea închiria biciclete în Bucureşti, pentru deplasările prin oraş. Închirierea se poate face pe una sau două ore ori pentru o zi, cu posibilitate de prelungire până la 72 de ore.
Pentru a avea dreptul de a închiria o bicicletă, persoanele interesate trebuie să aibă 18 ani şi să plătească o cotizaţie anuală.

Etichete:

 
  NASA a implinit 50 de ani

La 29 iulie 1959, preşedintele american Dwight Eisenhower a semnat actul de înfiinţare a Administraţiei Naţionale pentru Aeronautică şi Spaţiu NASA.
Cu prilejul semicentenarului NASA, site-ul BBC prezintă mai multe clipuri video însoţite de informaţii despre principalele momente care au marcat existenţa NASA.

Etichete:

 
marți, iulie 29, 2008
  Scurt glosar de telecomunicatii

Un scurt glosar cu termenii de bază din domeniile transmisiilor de voce, de date, de televiziune şi din tehnologia celulară vă permite să aflaţi particularităţile fiecărei metode de transmitere, clicând pe termenul respectiv.
Ştiaţi, de exemplu că extinderea sistemelor de transmitere wireless în telefonia mobilă va reduce considerabil costurile convorbirilorilor prin telefoanele celulare?

Etichete:

 
  Despre hoaxuri

Departamentul de Energie al Guvernului american are un compartiment care se ocupă de securitatea informatică şi un site prin care pune la dispoziţia internauţilor tot felul de informaţii care îi pot ajuta să se ferească de incidente neplăcute. M-aş fi aşteptat ca site-ul să fie actualizat foarte frecvent, dar fiind vorba de o activitate bugetară, probabil că şi în Statele Unite nu toate departamentele au acces la fonduri substanţiale.

Primesc destul de frecvent de la un mare număr de naivi, înduioşaţi de suferinţe, în general inventate ale unor copii, mesaje prin care mi se cere să retransmit la cât mai multe persoane informaţiile respective, urmând ca acel copil să primească pentru fiecare e-mail trimis o sumă de bani de la Google, Microsoft, Yahoo, AOL etc.
Am încercat, de cele mai multe ori fără succes, să-i conving pe expeditori că nu există nici o companie în lume care să dea bani unor neajutoraţi pentru astfel de e-mailuri.
Mi se mai cere adesea să atrag atenţia cât mai multor persoane asupra unor mesaje transmise prin e-mail (uneori cu titlul în limba română) care conţin viruşi deosebit de periculoşi, cu precizarea că informaţia are ca sursă o companie specializată de prim rang. De cele mai multe ori şi aceste mesaje sunt înşelătoare.
Aceste e-mailuri, care încarcă reţelele şi ne fac să pierdem timp parcurgându-le, sunt cunoscute sub numele de hoaxuri.

Mi se pare deosebit de util site-ul care se ocupă de hoaxuri, iniţiat de acelaşi departament, care conţine o mulţime de informaţii interesante şi utile chiar dacă, din păcate, lista hoaxurilor aflate în circulaţie nu mai este actualizată din luna octombrie 2007.
Cred totuşi că explicaţiile despre modul în care poate fi recunoscut un hoax informatic (există o mare varietate de hoaxuri), exemplele de hoaxuri, categoriile de hoaxuri, faptul stupefiant că un hoax lansat în 1994 circulă şi astăzi, ca şi multe alte informaţii mă determină să cred că vor găsi pe site ceva care să-i intereseze chiar şi cei care au cunoştinţe destul de avansate de informatică.

Etichete:

 
  Pericol de dezastru ecologic la noi?

Am găsit pe un site de ştiri american această informatie. N-am văzut nimic în presa noastră despre aşa ceva. Poate n-am observat eu.

P.S.
Am găsit într-o ştire de pe site-ul Realitatea TV următorul fragment:
"În încheiere, preşedintele a atras atenţia asupra unei probleme privind lacurile de decandare Colbul II şi Colbul I. Digul Colbul II s-a rupt şi toată apa cu metale grele şi cu cianuri a fost deversată în Colcul I. "Am văzut un lucru îngrijorător şi extrem de periculos pentru întreaga regiune Borşa. Între peretele muntelui şi dig s-a creat o ruptură prin care curge apa nefiltrată şi riscul ca acest stăvilar să cedeze este foarte mare dacă mai plouă", avertizează şeful statului. Riscul ruperii barajului de la Colbul I trebuie îndepărtat "rapid", spune Băsescu, pentru a evita un dezastru ecologic".
Probabil despre asta e vorba. Mai exagerează şi alţii. Să sperăm că se iau măsurile necesare la stăvilar.

Etichete:

 
luni, iulie 28, 2008
  Secretul viorilor din Cremona

De trei secole viorile construite de Anonio Stradivari, sunt inegalabile. Viorile moderne nu reuşesc să atingă nici performanţele instrumentelor construite de alţi lutieri străluciţi ca Amati sau Guarnieri, care au lucrat atunci la Cremona.
Numeroase cercetări în care s-au folosit tehnologiile moderne au emis diverse ipoteze.
De curând BBC a furnizat o nouă explicaţie care se bazează pe controlul tomografic la care au fost supuse 5 viori din Cremona şi 7 viori moderne la Centrul medical al Universităţii din Leida (Olanda).

Părerea că lemnul folosit de lutierii cremonezi în anii 1700 are o contribuţie esenţială la calitatea instrumentelor nu e de loc nouă. În prima jumătate a secolului al XIX-lea celebrul lutier francez Jean Baptiste Vuillaume, care a copiat în amănunt câteva instrumente Stradivarius, cumpăra din satele de munte elveţiene mese şi alte mobile vechi de peste un secol, din care confecţiona viori.

Etichete:

 
  Există un trilion de adrese pe web

La lansarea sa, în 1998, Google indexa 28 de milioane de pagini. Peste 2 ani, în 2000, numărul adreselor crescuse la un miliard. Recent, pe blogul oficial Google a apărut informaţia că numărul URLurilor unice a ajuns la un trilion.
Verificările efectuate de câteva ori pe zi de Google, care nu indexează toate aceste adrese, deoarece elimină adresele care se repetă sau oferă rezultate similare, cum ar fi, de exemplu, paginile agendelor publice, în care fiecare zi are un URL.

P.S.
După ce am publicat acest post, am găsit linkul şi în Info Kappa, alături de un alt link către un articol din Washington Post în care se precizează că numărul adreselor indexate în prezent de Google este de 40 de miliarde.

Etichete:

 
duminică, iulie 27, 2008
  Un numar foarte influent

Sunt numeroase situaţiile în care creaţia artistică se bazează pe matematică. Unul din exemplele cele mai cunoscute este cel al utilizării numărului iraţional (cu o infinitate de zecimale) 1,618... desemnat frecvent prin litera grecească φ care este ce se obţine calculând (1+√5)/2.
Raportul de aur, care a constituit tema a numeroase lucrări din diverse domenii ale matematicii, a fost studiat în antichitate, de Pitagora şi Euclid, dar a fost folosit şi de sculptorul Phidias în proporţiile unor faţade şi statui din Partenon.
În timpul Renaşterii, numeroase lucrări celebre sunt realizate în dreptunghiuri cu raportul de aur între dimensiunile laturilor. Leonardo da Vinci care a folosit frecvent proporţia de aur, a ilustrat cu desene cartea amplă întitulată “Proporţia divină” a calugărului franciscan Luca Pacioli, care a atribuit numărului de aur semnificaţii religioase.
Există studii care susţin că peste 500 de opere de artă de prim rang au fost concepute de-a lungul secolelor cu proporţii bazate pe raportul de aur.
În secolul al XX-lea, raportul de aur a fost folosit de arhitectul Le Corbusier, de pictorii Mondrian şi Salvador Dali.
Transpus în muzică, raportul de aur a fost folosit de unii compozitori de muzică electronică şi de francezul Eric Satie, dar unii muzicologi susţin că regăsesc raportul în lucrări ale lui Chopin, Bartok, Debussy.
Există studii care susţin că celebra proporţie se regăseşte în marea piramidă de la Giza şi în marea moscchee de la Kairouan din Tunisia.

Etichete:

 
  Citate din Bill Gates

Mulţi l-au acuzat pe Bill Gates că a preluat creaţii existente pe care le-a îmbunătăţit (inclusiv limbajul Altair Basic cu care s-a lansat compania Microsoft în 1975), că a practicat o politică monopolistă, că s-a îmbogăţit peste măsură şi multe altele.
Incontestabil rămâne însă faptul că softul creat de Gates a transformat calculatoarele în unelte simple, accesibile omului de rând şi că a contribuit, prin răspândirea la scară planetară a acestor unelte, la accelerarea explozivă a progresului tehnologic.
Vrem, nu vrem, Bill Gates a devenit legendar iar multe din spusele lui au devenit antologice.
Cu prilejul retragerii sale de la Microsoft, Computerworld a prezentat o culegere de citate din Bill Gates, reale sau doar provenite din legende urbane.

P.S. 28 iulie 2008
Iniţial am preluat linkul către articolul de mai sus din altă sursă care l-a şters. Înainte de a depista sursa originală şi de a corecta linkul, am găsit multe citate din Bill Gates în Wikiquote sau, în limba română, într-un articol din go4it.ro.

Etichete: ,

 
sâmbătă, iulie 26, 2008
  Opera lui Darwin online

Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluţioniste a speciilor, s-a născut la 12 februarie 1809. În 1859 apărea lucrarea sa fundamentală “Originea speciilor”.

Legat de postul precedent, cred că este interesant de reţinut din articolul publicat de National Geographic că, "în cadrul teoriei sale privind evoluţia speciilor, Darwin a susţinut că şi inteligenţa umană a evoluat de la organisme mai simple care trebuie să-şi găsească perechea, hrana şi calea în pădure, în mare sau în văzduh, cerinţe care - susţinea Darwin - necesită capacităţi de clasificare şi rezolvare de probleme. Într-adevăr, Darwin a mers până acolo, încât a sugerat că râmele sunt fiinţe cognitive, pentru că, pe baza observaţiilor lor, trebuie să emită judecăţi referitoare la materia frunzelor pe care le folosesc pentru a-şi bloca tunelurile".

În preajma bicentenarului naşterii lui Darwin, arhiva integrală a lucrărilor lui Darwin deţinută de Universitatea din Cambridge, care consta în 43.000 de pagini de text şi 150.000 de imagini este pusă la dispoziţia publicului larg pe site-ul The Complete Work of Charles Darwin Online.
Demne de remarcat sunt şi diversele scrieri (dintre care una a fost prima carte publicată de Darwin) despre călătoria sa pe vasul Beagle, care a durat 10 ani.
Deşi este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă, teoria lui Darwin generează şi astăzi controverse în special în mediile religioase care susţin că lumea a fost creată de o forţă superioară.

Etichete:

 
  Mintea animalelor

National Geographic are o revistă şi un site în limba română pe care puteţi găsi multe informaţii interesante.
Vă propun să parcurgeţi articolul Mintea animalelor. Oricine are un câine sau o pisică constată că animalul poate să dobândească informaţii despre lumea înconjurătoare şi să acţioneze pe baza lor şi totuşi afirmaţia că un animal poate să gândească nu este acceptată cu uşurinţă. Mulţi consideră şi astăzi că animalele sunt un fel de roboţi programaţi să reacţioneze la stimuli, dar incapabili să gândească sau să aibă sentimente.
Anumite abilităţi sunt considerate semne-cheie ale unor capacităţi mentale superioare: o bună memorie, o înţelegere a simbolurilor, conştiinţa de sine, înţelegerea motivelor celor din jur, imitarea altora, creativitatea. Puţin câte puţin, prin experimente ingenioase, cercetătorii au demonstrat că aceste talente există şi în cazul altor specii decât oamenii.

Articolul pe care vi-l supun atenţiei prezintă numeroase cercetări care pun în evidenţă stadiul de inteligenţă a numeroase specii de animale.
Extrag din articol doar unul din rezultatele obţinute pe parcursul a 30 de ani de Irene Pepperberg, care era proaspătă absolventă a Universităţii Harvard, în 1977, când a început experimentul cu papagalul Alex pe care l-a învăţat, împreună cu echipa ei, sensul unui număr de cuvinte englezeşti.
Iată unul din rezultatele obţinute:
Cercetătoarea luat o cheie verde şi o ceşcuţă verde, dintr-un coş de pe un raft. A ţinut cele două obiecte în dreptul ochiului lui Alex. "Ce este la fel?" - a întrebat ea. Fără să ezite, Alex şi-a deschis ciocul: "Cu-loare." "Ce este diferit?" - a întrebat Pepperberg. "Forma" - a spus Alex.
Articolul este amplu, dar descrierea rezultatelor obţinute de cercetătorii din diverse colţuri ale lumii cu câini, gaiţe, cimpanzei, delfini sunt remarcabile.

Site-ul are şi numeroase articole a căror tematică este legată de România.

Etichete:

 
vineri, iulie 25, 2008
  Sunteti inventiv?

Un test destul de simplu vă cere să folosiţi piesele auxiliare care vă stau la dispoziţie pentru a construi un mecanism care să determine mingea să ajungă în cutie.
Piesele pot fi rotite înainte de a fi aşezate în poziţia pe care o consideraţi optimă pentru ca să obţineţi rezultatul dorit. Primele câteva încercări vă vor lămuri în ce măsură este afectat traseul mingii de obiectele pe care le folosiţi.

Etichete:

 
  Celebritatile webului

Un blog axat pe noile tehnologii publică o selecţie cu 100 de persoane care s-au bucurat, în ultimii ani, de cea mai mare apreciere în lumea webului. După alegerea probabil subiectivă, a 200 de nume, criteriul de selecţie a fost numărul de citări în Google.
Evident că în listă figurează , conducătorii corporaţiilor de prim rang implicate în internet, A-list bloggerii de nivel mondial, liderii de opinie de vârf în domeniu (chiar dacă majoritatea sunt americani), dar selecţia îi include (în ordinea inversă a clasamentului) pe studentul pe care l-a îmbogăţit ideea paginii de un milion de dolari (locul 100), pe întemeietorul site-ului Tehnorati care listează peste 100 de miloane de bloguri, pe conducătorul Fundaţiei Mozilla al cărei browser concurează tot mai asiduu Internet Explorerul, pe Vint Cerf, cofondator al internetului, fost preşedinte al ICANN şi actual vicepreşedinte şi “Chief Internet Evangelist” la Google, pe profesorul Lawrence Lessig, unul din principalii promotori ai open source-ului, pe Bruce Schneier, cunoscut specialist în domeniul securităţii internetului, pe Jimmy Wales, iniţiatorul Wikipediei, pe Larry Page şi Sergey Brin, întemeietorii Google, alături de Erich Schmidt, directorul general al companiei.

Deşi e cam trist pentru lumea webului, dar mai ales pentru aşa numita generaţie Google, pe primul loc figurează Tila Tequila, vedetă exhibiţionistă, apreciată de Playboy şi Penthouse, desemnată şi de revista Fortune, în 2006, cea mai celebră persoană de pe internet.

Clasamentul nu include personalităţi de prim rang ca Bill Gates sau Steve Jobs a căror celebritate datează dinainte de explozia webului.

Etichete:

 
joi, iulie 24, 2008
  Italienii si noi

Apreciam intr-un post de alaltăieri ca românul de rând este îndobitocit de interminabila noastră tranziţie, generatoare de tâlhari milionari. Se pare că am greşit. Nu numai tranziţia postcomunistă îndobitoceşte electoratul. Şi italienii trebuie să fie mândri de Parlamentul pe care l-au ales.

Câtă dreptate avea Bruno Bozzetto în clipul nostim în care descriind comportamentul italienilor ne înfăţişa şi pe noi.

M-am întrebat adesea de ce numărul infractorilor români expatriaţi în Italia este mult mai mare decât în alte ţări europene. Un cunoscut, care a fost detaşat 6 luni în Italia, mi-a furnizat o explicaţie: în autorităţile italiene, inclusiv în poliţie, există slujbaşi corupţi care tolerează delicvenţii.
Acum constat că şi parlamentarii lor seamănă cu ai noştri.

Etichete:

 
miercuri, iulie 23, 2008
  Raportul Comisiei Europene

Cine are răbdare poate citi aici Raportul oficial aşteptat de noi şi publicat azi la prânz de Comisia Europeană.
Evident, limbajul diplomatic trebuie să justifice faptul că facem parte, pe merit sau nu, din UE.

Euractiv publică o prezentare sintetică a raportului şi a comentariilor pe care le-a stârnit.

Evenimentul Zilei scoate în evidenţă hibele scoase în evidenţă în raport şi justificările debile ale lui Văcăroiu, Bogdan Olteanu şi Tăriceanu.

Îndrăznesc şi eu să citez un fragment din Raport, ceva mai puţin învelit în termeni diplomatici:

„Nu s-a înregistrat niciun progres real în zece cazuri-cheie în care sunt implicaţi foşti miniştri. Acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului că Parlamentul a blocat urmărirea penală, iar pe de altă parte respingerii cazurilor de către Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, care a invalidat deciziile anterioare. Incapacitatea de a avansa înaceste cazuri compromite eforturile pozitive întreprinse în etapa premergătoare procesului.Dezbaterea politică intensă privind cadrul instituţional „anticorupţie” s-a atenuat, iar rolul DNA-ului a fost păstrat. Cu toate acestea, eforturile DNA-ului de a continua anchetele în anumite cazuri importante au stagnat deoarece Parlamentul nu a recomandat demararea procedurilor judiciare. Din cauza reticenţei magistraţilor şi a Parlamentului de a permite anchetarea acestor cazuri la nivel înalt se pierdeîncrederea opiniei publice. dezbaterea parlamentară privind modificările la Codul de procedură penală menite să restricţioneze colectarea anumitor probe creează insecuritate juridică şi influenţează negativ anchetele în curs. Această insecuritate juridică duce şi la reticenţă din partea magistraţilor în ceea ce priveşte continuarea anchetării cazurilor, având în vedere că nu este clar dacă probele colectate astăzi vor fi acceptabile mâine”.

Etichete:

 
  Atentie la tranzactiile pe card!

Probabil fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să constate că o tranzacţie pe care o efectuează cu cardul la un comerciant sau la bancomat eşuează. În general, acceptăm cu candoare reluarea manevrei.
În perioada de început a utilizării cardurilor la noi, mi s-a întâmplat să mi se scadă din cont de trei ori suma datorată pentru un plin de benzină. De atunci cer comercianţilor să-mi predea bonul pe care scrie că tranzacţia nu a fost efectuată şi îl păstrez până la prima verificare a contului.
Aflu acum că sunt cazuri în care te poţi trezi cu cardul golit atât la tranzacţiile eşuate la comercianţi cât şi la cele eşuate la bancomate, în momentele în care sistemele informatice ale băncilor funcţionează defectuos.
Încă o informaţie: nu toţi deţinătorii de carduri ştiu că unele hoteluri şi companii de închiriat maşini din străinătate blochează o sumă semnificativă pe card pe care nu o puteţi folosi, în general, o lună de la plată.

Etichete:

 
marți, iulie 22, 2008
  Recunoasteti aceste logo-uri informatice?

Testul întitulat Recunoasteti aceste logo-uri informatice? este extras din publicaţia franceză L’Internaute. Pentru fiecare din cele 10 logouri, pe care majoritatea celor care navighează pe internet le-au întâlnit, aveţi de ales soluţia corectă din 4 posibilităţi.
La sfârşit, aflaţi dacă aţi răspuns corect.

Etichete:

 
  Site romanesc pentru milionari

Se pare că milionarii români încep să fie destul de numeroşi pentru ca să prezinte interes pentru companiile şi indivizii care câştigă bani buni din extravaganţele lor.
Am admirat cu mândrie patriotică site-ul românesc Millionaire care oferă numeroşilor ticăloşi care au interpretat corect lozinca săracului şi curatului Iliescu “Nu ne vindem ţara”, îmbuibându-se cu tot ce se putea şi se mai poate fura în ţara asta.
Site-ul oferă informaţii despre cadouri luxoase, iahturi, avioane personale, tablouri valoroase, extravaganţe costisitoare.
Mai demult mă mira faptul că, spre deosebire de prăpădiţii de danezi, care nu au o reprezentanţă Maserati, noi avem. Azi un Maserati a devenit un mizilic pentru îmbogăţiţii politicieni transpartinici, securişti, urmaşi ai nomenclaturiştilor comunişti sau măcar directoraşi ai unor întreprinderi pe care le-au devalizat, generaţi în 18 ani de tranziţie în care îndobitocirea oamenilor de rând se generalizează.

Vreţi o dovadă proaspătă că ne îndobitocim? Am ales în Bucureşti un primar pe care îl credem când zice că e “independent”. În cadrul "curăţeniei" pe care o face, Oprescu a preluat de la un viceprimar sarcina ingrată a coordonării acţiunii de restituire a proprietăţilor naţionalizate. Probabil, nu e elegant să presupunem că există un conflict de interese în această manevră.

Etichete:

 
luni, iulie 21, 2008
  Chris Angel explica trucul levitatiei

Chris Angel, probabil cel mai apreciat magician din lume în prezent, omul care păşeşte pe suprafaţa apei şi realizează numeroase alte performanţe spectaculoase, explică într-un clip modul în care realizează trucul levitaţiei. Incredibil de simplu, nu?
Pe You Tube puteţi vedea sute de clipuri cu scamatoriile lui Chris Angel, dar şi multe clipuri în care se arată care sunt trucurile pe care le foloseşte.

Etichete:

 
  Pentru cei care prefera Windows XP

Fiind doar un utilizator de rând al PCului, am rămas credincios Windowsului încă de la varianta 3.1, chiar dacă, de exemplu, nu mi s-a părut că înlocuirea Windows 98 cu Windows 2000 aducea îmbunătăţiri care justificau modificarea sistemului de operare.
În schimb, am apreciat XPul ca o unealtă excelentă, iar înlocuirea lui forţată cu Vista mi se pare asemănătoare cu introducerea unui medicament ale cărui efecte adverse sunt comparabile (dacă nu mai mari) decât avantajele.
Publicatia de specialitate CIO emite ipoteza că unele companii mici vor prefera să treacă pe Linux, decât să înlocuiască calculatoarele pe care le deţin cu echipamentele de ultimă generaţie pe care le impune Vista.

La începutul lui iunie, am reuşit să instalez pe un laptop nou, după multă alergătură, Windows XP şi un Office 2003, asumându-mi riscul de a rămâne anul viitor fără suport, aşa cum ameninţa antipaticul Steve Ballmer.

Am aflat că, după 30 iunie, data la care XP a fost scos oficial din vânzare, numărul semnificativ de cumpărători din Statele Unite dispuşi să cumpere un calculator cu Vista preinstalat, doar dacă au posibilitatea de a-l comuta ulterior pe XP, a forţat Microsoft să accepte şi acest compromis.

În aceste condiţii, mă bucur alături de mulţi alţii că, forţat de refuzul unui număr mare de clienţi de a trece la Vista, Microsoft a prelungit asigurarea suportului pentru XP până în aprilie 2014.

Ştirea nu este nouă, dar pentru că am constatat că, la noi, sunt destui utilizatori de XP care n-au aflat-o, nu cred că e rău s-o amintesc. E bine că măcar pe pieţele din Statele Unite şi din alte ţări evoluate, cel care a cumpărat un produs trebuie băgat în seamă.

În schimb, prelungirea suportului pentru XP până în 2014 mă determină să mă gândesc că nici Windows 7, anunţat pentru 2010, s-ar putea să nu fie un sistem de operare atât de strălucit cum ne aşteptam. Să constituie oare plecarea lui Bill Gates un handicap chiar atât de mare pentru programatorii de la Microsoft?

Etichete:

 
duminică, iulie 20, 2008
  Un dictionar englezesc

Define it fast mi se pare un dicţionar care oferă, pentru cuvintele englezeşti, soluţii mult mai practice decât multe dicţionare apreciate şi decât funcţia define din Google. Fiecare sens al cuvântului este însoţit de un exemplu în context, de sinonime, de cuvinte ajutătoare.
Dicţionarul conţine peste două sute de mii de termeni, iar pentru termenii de specialitate neincluşi asigură o conexiune directă la sistemul One Look care caută în numeroase dicţionare şi enciclopedii.

Etichete:

 
  Orase de vizitat

Nu demult m-am referit într-un post la oraşele de preferat din punctul de vedere al calităţii vieţii.
Pentru că majoritatea cititorilor acestui blog nu-şi pot permite să se mute într-unul din acele oraşe, poate le e util acest site care oferă numeroase informaţii de tot felul celor care se hotărăsc să le viziteze sau au prilejul să se ducă acolo cu o treabă. Lista nu se limitează numai la oraşele selecţionate pentru condiţiile bune acordate localnicilor, ci cuprinde 275 de oraşe, majoritatea nordamericane, dar şi destule din restul lumii.
Pentru fiecare oraş sunt prezentate informaţii generale, principalele obiective de vizitat, evenimentele interesante din perioada urmatoare, informaţii practice legate de climă, moneda naţională, mijloacele de transport, regimul vamal, sistemul bancar etc.
Şi pentru că vorbim de descrierea unor oraşe, poate merită să vă uitaţi şi la site-ul unui fotograf român care prezintă monumente şi peisaje din multe oraşe de pe glob.

Etichete:

 
sâmbătă, iulie 19, 2008
  Muzeul microscoapelor

Microscoapele moderne ne permit să vedem interiorul moleculelor.
Evoluţia acestor instrumente, de la primele despre care avem cunoştinţă (construite în secolul al XVI-lea) până astăzi, poate fi urmărită în acest muzeu virtual.
Cei interesaţi de această temă pot obţine de pe site-ul sursă o mulţime de alte informaţii şi pot vedea pe monitorul calculatorului tot felul de detalii.
Iată ce imagine decorativă se obţine la microscop privind o secţiune prin colonul unui şoarece mărită de 740 de ori. Imaginea a luat premiul I la un concurs organizat de compania Nikon în 2006.

Etichete:

 
  Incursiune in web 3.0

“How stuff works?”, unul din cele mai cunoscute site-uri specializate în răspunsuri la o mare varietate de întrebări, a inclus de curând, printre informaţiile din domeniul internetului, o încearcare de răspuns cât mai explicit la întrebarea Cum va funcţiona web 3.0?.
Prima din cele 6 părţi ale răspunsului pleacă de la următorul exemplu: dacă vrei să mergi să vezi o comedie la un cinematograf şi apoi să mergi la un un anume gen de restaurant, azi trebuie să răscoleşti o grămadă de site-uri. Web 3.0 îţi va oferi direct variantele cele mai potrivite la întrebarea pe care o pui, pe baza localizării şi preferinţelor tale, care vor fi deduse din informaţiile pe care le-a înregistrat, de-a lungul timpului, browserul web 3.0 pe care îl vei folosi.
Chiar la întrebările nepersonalizate care solicită informaţii uzuale, răspunsurile pe care le vor primi două persoane diferite vor fi ordonate ţinând seamă de zonele de interes ale fiecăruia.
Evident, site-ul tratează o gamă mult mai vastă de aspecte ale noului concept.
Întrebarea la care nu are cum să răspundă deocamdată site-ul este în ce măsură viitorul web 3.0 va fi invadat, aşa cum este invadat azi web 2.0, de o mulţime de site-uri stupide din care afaceriştii scot grămezi de bani, exploatând preferinţele pentru mondenităţi, sex, promisiuni de câştiguri obţinute fără efort ale unui număr mare de internauţi .

Etichete:

 
vineri, iulie 18, 2008
  Premiere in istoria automobilului

În ceea ce a devenit banal astăzi în lumea în care milioanele de autovehicule au devenit indispensabile, au existat multe fapte care au marcat o premieră, unele din ele apreciate ca evenimente remarcabile, dar cele mai multe aproape nebăgate în seamă atunci când s-au produs.
Un blog specializat în selecţia faptelor pe care le consideră de excepţie prezintă în texte şi imagini 10 premiere din istoria automobilului. Printre ele figurează primul automobil produs în serie (433 de exemplare în 1901), primul automobil furat, primele plăcuţe de înmatriculare, prima staţie de alimentare cu carburant.

Etichete:

 
  Perisabilitatea fotografiilor digitale

În albumele noastre de familie se păstrează uneori fotografii vechi de un secol, sau mai mult. În condiţii speciale de conservare, hârtia poate fi păstrată 500 de ani. Chiar dacă se află pe un suport teribil de neconfortabil, inscripţiile în piatră ne sunt accesibile după mii de ani.
Acest articol, care analizează diferite metode de păstrare a documentelor înregistrate în format numeric, demonstrează că fotografiile digitale, teribil de comode şi foarte uşor de regăsit astăzi pe CD-uri, pe DVD-uri, în albumele de pe discul dur sau în colecţiile specializate de pe internet, au un dezavantaj major, care le scade mult valoarea: au o viaţă scurtă.
Practic, o fotografie introdusă azi într-o colecţie digitală va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de recuperat peste 10-20 de ani. Cauza principală a perisabilităţii fotografiilor numerice este evoluţia tehnologiei care face ca programele, suporturile şi aparatele pe care le folosim azi să nu mai fie compatibile cu ceea ce se va folosi peste 10 ani.
Să presupunem că aţi înregistrat, cu 10 ani în urmă, câteva imagini pe un floppy disk. Aproape nici un calculator construit în ultima vreme nu mai dispune de dispozitivul de citire a acestor dischete.
După doar 7 ani de la lansarea în producţia de masă, DVDul începe să fie înlocuit cu Blu-ray, care pare să nu aibă nici el viaţă prea lungă. Acceptând că datele de pe un DVD nu se deteriorează timp de 50 de ani (discutabil), unde vor mai găsi nepoţii noştri dispozitive capabile să citească astfel de vechituri?
Azi există milioane de fotografii superbe pe Flickr. Ce şanse credeţi că are celebra colecţie să poată fi accesibilă pe succesorul internetului de azi, peste 20 de ani? După părerea mea nici una, pentru utilizatorul de rând. Poate se vor crea arhive digitale specializate în păstrarea bazelor de date depăşite tehnologic. Oricum costurile păstrării documentelor digitale vechi nu vor fi neglijabile, iar accesarea lor la distanţă va presupune echipamente dedicate acestei operaţii.

Etichete:

 
joi, iulie 17, 2008
  Depindeti de blogging?

Vă propun să vă testaţi dependenţa faţă de bloggging despre care am aflat via. După părerea mea, întrebările sunt bine gândite şi cred că că e un test care merită nu numai atenţia bloggerilor ci şi a celor cărora le place să viziteze frecvent blogosfera.
Mai jos puteţi vedea rezultatul obţinut de mine.
47%How Addicted to Blogging Are You?

P.S.
Constat că poza de mai sus apare ciuntită în Internet Explorer (nu şi în Firefox). Textul complet este: I AM 47% ADDICTED TO BLOGGING

Etichete:

 
  Exceptaţi din globalizare

Există încă în lume triburi izolate care nu au nici o legătură cu restul omenirii.
Într-un articol din ziarul britanic Telegraph sunt prezentate 4 fotografii ale unei aşezări din jungla Amazonului ai cărei locuitori nu au venit niciodată în contact cu lumea civilizată. Aşezarea a fost descoperită de un organism al guvernului brazilian. Indigenii încearcă să se apere cu suliţele, ameninţând invadatorii din elicopterul care îi survolează. Puteţi vedea 7 fotografii de calitate mai bună pe site-ul Boston.com.
O organizaţie neguvernamentală britanică, preocupată de apărarea drepturilor triburilor subdezvoltate din lume, susţine că mai există cca 100 de astfel de comunităţi care trăiesc izolate de restul omenirii, din care jumătate se află în Peru şi Brazilia.

Etichete:

 
miercuri, iulie 16, 2008
  24 de citate din Emil Cioran

Dicţionarele de citate preferă frecvent cugetările care conţin o nuanţă amuzantă şi – în consecinţă – agreează rar pesimismul structural al lui Cioran.
Am găsit această colecţie de citate în Enciclopedia L’Internaute, evident în franceză. De altfel, începând din 1940, când a mai făcut o scurtă vizită în România, după plecarea în Franţa din 1937, Cioran şi-a publicat scrierile exclusiv în franceză.
Dintre cugetările sale, toate marcate de scepticism, mi-a atras atenţia citatul cel mai comentat din cele prezentate, care s-ar traduce astfel: “Nu are convingeri decât cel care n-a aprofundat nimic”.
Numele sub care este prezentat autorul citatelor este Emile Michel Cioran, franţuzit incorect pentru că litera M din numele E. M. Cioran, cu care şi-a semnat majoritatea operelor scrise în Franţa, nu are vreun corespondent onomastic.

Etichete:

 
  Un site despre infrasructura la noi

Un site românesc, care are parţial o structură de blog, prezintă articole din presă şi informaţii culese din diverse surse despre autostrăzile noastre(?), despre celelalte categorii de drumuri, despre aeroporturi, despre impozite şi taxe auto, despre afaceri dubioase în zona infrastructurii. Veţi mai găsi extrase din codul rutier, linkuri către site-urile cu date despre autostrăzile altor ţări şi altele. Majoritatea informaţiilor nu pot fi obţinute nicicum de pe site-urile autorităţilor abilitate şi mi se par utile.
Impresia generală pe care mi-a lăsat-o conţinutul site-ului nu este deloc încurajatoare.

Etichete:

 
marți, iulie 15, 2008
  Iar un site muzical

Puteţi asculta sau vedea, cu ajutorul unor manevre foarte simple, interpretări muzicale de diverse genuri la NPR Music.
Muzica este aleasă din concerte ale unor solişti şi formaţii apreciate de pop, rock, folk, blues, jazz, muzică clasică. Înainte de a putea asculta piesa dorită va trebui să suportaţi un scurt clip publicitar.
Site-ul conţine şi numeroase prezentări de interpreţi, recenzii ale unor albume sau concerte, interviuri, linkuri către bloguri muzicale.

Etichete:

 
  Femei sefi de stat sau de guvern

Un site în limba spaniolă are printre rubricile scrise în engleză o prezentare a femeilor care au fost sau sunt regine, preşedinţi de republici, şefi de guverne, după cel de al doilea război mondial.
Am remarcat menţiunea din site privind faptul că în Statele Unite, Rusia (şi fosta URSS), China, Japonia, Italia, Spania, Australia, Brazilia nu au fost femei şefi de stat sau de guvern în ultimele şase decenii. Pare ciudat că, din acest punct de vedere, în multe ţări mai puţin dezvoltate femeile acced mai uşor în funcţiile supreme în stat.

Etichete:

 
luni, iulie 14, 2008
  O scamatorie astronomica

Cere unui prieten să scrie pe o hârtie, în apropierea calculatorului, numele uneia din cele 9 planete ale sistemului solar. Împătureşte hârtia şi pune-o în buzunar. Dacă ştii sau dacă poţi memora ordinea în care sunt poziţionate planetele faţă de soare, calculatorul va fi în stare, printr-un simplu clic pe un buton să precizeze numele englezesc al planetei alese de prietenul tău.
O scamatorie drăguţă, nu?

Etichete:

 
  Printre altele: Rusia si Iran vs. Cehia, Polonia

Agenţia rusă de ştiri Ria Novosti ilustrează cu fotografia alăturată ştirea că Iranul continuă testarea rachetelor sale balistice a căror rază de acţiune este de 350 km.

Iranul şi Rusia (Gazprom) au semnat duminică un acord de cooperare în domeniul petrolului şi gazelor anunţă tot Ria Novosti.

Aceeaşi agenţie anunţă că Rusia ameninţă cu represalii Cehia şi Polonia pentru că acceptă amplasarea pe teritoriul lor a structurilor scutului american antirachetă. Generalul rus care a făcut declaraţia sugerează că Rusia, împreună cu aliatele sale Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgystan, Tadjikistan şi Uzbekistan, va declanşa tratative cu India, China şi alte ţări, pentru o alianţă globală împotriva scutului american antirachetă din Europa.

China a investit in luna martie 16 miliarde de dolari într-o exploatare iraniană de gaze şi importă zilnic 300 de mii de tone de petrol din Iran.

Etichete:

 
duminică, iulie 13, 2008
  Fotoeditoare recomandate de PC Magazine

Pentru această vară, PC Magazine vă recomandă 5 fotoeditoare care oferă şi posibilitatea de colecţionare şi partajare online a fotografiilor. Fiecare din ele propune şi o variantă gratuită.
Dintre ele Flickr este cel mai răspândit. Către Photoshop Express beta a migrat deocamdată doar o mică parte din adepţii Photoshopului. Unealta este excelentă pentru editare, dar pentru colecţionare şi distribuţie are nevoie de site-uri partenere.
Chiar dacă sunt mai puţin răspândite şi celelalte trei soluţii merită atenţie.
Constat că printre propunerile PC Mag nu figurează Picasa.

Etichete:

 
  New York Times intre 1851 si 1920

Site-ul Times Machine vă permite să parcurgeţi integral (din păcate doar pe bază de abonament) orice număr din ziarul New York Times apărut între 18 septembrie 1851 (primul număr) şi 30 decembrie 1920.
Gratuit puteţi accesa integral doar 6 numere care marchează evenimente deosebite (prima apariţie, asasinarea preşedintelui Lincoln, tragedia Titanicului, încheierea primului război mondial, înfiinţarea Ligii Naţiunilor.
Primul număr avea 4 pagini şi costa un cent. Evident nu conţinea fotografii, dar merită o menţiune faptul că o mare parte din prima pagină era dedicată ştirilor din diverse ţări ale Europei.
Din cele 24 de pagini ale ziarului din 1912 care se referă la scufundarea Titanicului, 6 pagini, care includ numeroase fotografii, hărţi şi desene, sunt dedicate integral acestui subiect (cu excepţia spaţiului alocat reclamelor, de care e scutită doar prima pagină).

Etichete:

 
sâmbătă, iulie 12, 2008
  O colectie de iluzii optice


Am găsit într-un blog 20 de iluzii optice selecţionate din Wikipedia, însoţite de comentarii şi explicaţii. Uneori se menţionează şi autorii imaginilor care, nu în puţine cazuri, le-au creat cu peste de un secol în urmă. Printre specializările celor care au conceput iluziile figurează psihologia, medicina, fiziologia, fizica şi … meteorologia.

Etichete:

 
  O culegere de cugetari

Un blogger (bărbat şi adept al drepturilor egale pentru ambele sexe) a cules un 50 de de cugetări despre bărbaţi, care merită, după părerea mea, o parcurgere.
Printre autori îi veţi găsi pe Cicero, Confucius, Aristotel, Montaigne, La Rochefoucauld, Wilde, Kant, Churchill, Margaret Thatcher dar şi pe Marilyn Monroe, Cher, Billy Crystal, Mae West.

Etichete:

 
vineri, iulie 11, 2008
  BBC, coruptia, CSM si Parlamentul

Un articol de pe site-ul BBC în limba română alătură, printre altele, punctul de vedere al preşedintei CSM, punctului de vedere al lui Sergiu Andon, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, despre marea corupţie şi despre raportul de monitorizare a justiţiei pe care îl aşteptăm de la Comisia Europeană pe 23 iulie.
Citez două extrase, care mi se par antologice, din spusele importantelor personalităţi amintite:
Doamna Bărbulescu: “raportul ar trebui să dea notă bună la capitolul organizare: multe locuri vacante au fost ocupate, modul de acces în magistratură a fost schimbat şi este asigurată pregătirea continuă a magistraţiilor”.
Domnul Andon: “Corupţia adevărată se află în administraţia locală, în achiziţiile publice şi în servicii”.

Normele deontologice al BBC nu permit ridiculizarea unor astfel de afirmaţii, dar îngăduie în schimb citarea altor surse:
“Un raport privind combaterea corupţiei realizat de un expert european belgian arată că în România s-au făcut chiar paşi înapoi în privinţa combaterii corupţiei.
Raportul dă ca exemplu chiar cazul Năstase şi spune că de cinci ani de zile de la declanşarea campaniei anticorupţie publicul aşteaptă măcar un singur verdict al judecătorilor în privinţa marii corupţii”.

Etichete:

 
  O parere a parintelui internetului

Vinton Gray Cerf, în prezent vicepreşedinte la Google este considerat unul din părinţii internetului, pentru contribuţia sa majoră la elaborarea în anii ’70 a protocolului IP care, completând protocolul TCP, a permis transformarea reţelei limitate Arpanet în reţeaua mondială pe care a primit numele de Internet.
Am considerat necesară această prezentare pentru că la sfârşitul lunii trecute, Vint Cerf a susţinut într-un interviu video că pentru a asigura un acces echitabil la reţeaua mondială, în condiţiile dezvoltării explozive a televiziunii în streaming, este necesar ca vizionarea programelor să înceapă abia după descărcarea integrală a programului de televiziune şi nu concomitent cu descărcarea, aşa cum se întâmplă în prezent. Cu alte cuvinte, vizionare doar după download.

Etichete:

 
joi, iulie 10, 2008
  Film despre Romania la BBC

Cu peste un an în urmă, pe 29 aprilie 2007, BBC a difuzat în cadrul ciclului Countryfile din programul său de televiziune, un film de 55 de minute centrat pe impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra zonelor noastre rurale. Adesea culorile în care sunt zugrăvite realităţile româneşti de John Craven nu sunt mai luminoase decât cele din serialul despre România realizat de Anthony Bourdain, despre care am pomenit în alte posturi, dar tradiţia BBC-ului impune filmului un nivel de abordare mult mai civilizat şi mai echilibrat. Mi se pare că sunt prezentate obiectiv şi valorile noastre.
Cred că, în cazul în care aveţi cunoştinţe de engleză suficiente şi timpul disponibil necesar, filmul merită să fie văzut.

Etichete:

 
  Doina Berchina l-a depasit pe Nastase

Nu ştiţi care Năstase? Bloggerul cu mulţi lingăi, cunoscut sub numele de Năstase 4 case. Nu-l citesc pentru că, după primele posturi pe care le-am parcurs, am renunţat să mă intoxic cu aroganţa şi cu mizeria pe care o neagă, prezumată ca nevinovăţie de complicii lui parlamentari.

Dar Doina Berchină ştiţi cine este? E o doamnă care are 5 CASE, toate în blogosfera românească. Cunoscută publicului, la începutul anilor 90, în special pentru că a organizat primele concursuri Miss România, şi-a pierdut notorietatea nepricepîndu-se probabil să facă avere. Nu cred că are motive să se prevaleze de prezumţia de nevinovăţie pentru ce a făcut înainte sau după ’89.
Moda, subiect predilect în preocupările ei, este pentru Doina Berchină o componentă a civilizaţiei, nu o înşirare de manechine, de toalete pentru un sezon sau un subiect de bârfă. Într-un domeniu în care predomină superficialitatea, jurnalista preferă analiza inteligentă. O remarcă: nu am găsit cuvântul Fashion în posturile ei.
I-am vizitat cele 5 case deschise oricui. Toate au fost construite în acest an şi deşi unele nu sunt botezate, am încercat să deduc numele (probabil provizorii) ale blogurilor fără titluri din linkurile găsite în celelalte bloguri:

FEM_FEST este un blog care pune accentul pe stilul, personalitatea, atitudinea unor femei remarcabile. Ziceam că în bloguri nu sunt prezentări de manechine. Iată o excepţie şocantă, tipică pentru felul în care vede autoarea femeia de succes;

În Opinii, Doina Berchină îşi prezintă propriile păreri, reacţii, sentimente despre subiecte din cele mai diverse;

Atitudini este într-o măsură un fotoblog care ne aduce gânduri concise şi câte o imagine din diverse colţuri ale lumii;

Moda şi fronda e un blog axat preponderent pe modă, cu multe incursiuni în tendinţele din deceniul trecut, dar şi cu prezentări în fotografii şi cuvinte ale unor celebrităţi precum Demi Moore şi Madonna. Blogul este ciuntit în Internet Explorer şi am reuşit să-l văd bine doar în Firefox. S-ar putea ca gazda (hosterul) blogului să fie axat doar pe Mozilla;

Încep să mă îndoiesc că am nimerit tilurile pe care le preferă autoarea, pentru că Mode şi modele, cel mai nou dintre bloguri are un post despre un pictor şi 3 posturi cu nuanţe politice.

Deşi este evident că publicul ţintă (pardon, targetul) blogurilor îl reprezintă femeile, mărturisesc că am parcurs cu interes multe posturi, deşi trecerea de la o adresă la alta e cam incomodă.
Nu ştiu cum să interpretez această explozie de bloguri, mai ales că mi-o amintesc pe Doina Berchină ca o persoană care preferă să asculte decât să vorbească. Ca blogger de rând, dar cu experienţă dobândită în timp şi ca vechi simpatizant, aş sfătui-o să-şi concentreze mesajele în cel mult două bloguri.

Etichete:

 
miercuri, iulie 09, 2008
  Au revenit informaţiile 931 online

În martie, remarcam că adresa la care se putea obţine online numărul de telefon al unui abonat Romtelecom nu mai funcţionează. Cum desfiinţarea serviciului mi-a fost confirmată la 930, am căutat soluţii alternative.
Constat că adresa funcţionează din nou, poate de mai mult timp, dar cum eu am dat de ea întâmplător abia acum, v-o reamintesc aici.

Etichete:

 
  Telefoanele mobile de maine

Computerworld ne atrage atenţia asupra tendinţei designerilor de telefoane mobile de a schimba aspectul cu care ne-am obişnuit al aparatelor cu soluţii surprinzătoare.
În afară de numărul sporit de facilităţi pe care îl vor asigura telefoanele mobile şi de înlocuirea tastelor clasice cu alte dispozitive de tot felul, este surprinzător şi faptul că soluţiile propuse vin din mai toate colţurile lumii, din Finlanda, Italia, China, Japonia, Turcia, Portugalia.
În fotografia alăturată, telefonul arată ca o brăţară.

Etichete:

 
marți, iulie 08, 2008
  Esti creativ?

Pe site-ul pe care l-am găsit, se afirmă că testul compus din 8 întrebări care susţine că determină măsura în care creierul celui testat are înclinaţii creative este inspirat de studiile în domeniul sinesteziei ale unui reputat profesor de la Universitatea San Diego din California.
Nu mă pricep la sinestezie. Poate că testul are o bază ştiinţifică.
Eu vi-l supun atenţiei pentru că mi se pare amuzant.

Etichete:

 
  Mor ziarele?

Un american care a lucrat în presa scrisă primii 17 ani din cei 25 de ani ai carierei sale de jurnalist, are un blog întitulat Newspaper Death Watch.
Blogul prezintă date despre reducerea tirajelor marilor publicaţii americane, despre costuri, despre scăderea dividendelor acţionarilor, despre vânzarea unor ziare ale concernului Murdoch şi multe alte informaţii din care se deduce că presa electronică creşte treptat în defavoarea celei scrise.
Acelaşi punct de vedere este susţinut de numeroase asociaţii din breaslă cum ar fi, de exemplu, The Shaping the Future of the Newspaper sau World Editors Forum.
Printre încercările de supravieţuire a ziarelor publicate pe hârtie figurează creşterea numărului de ziare gratuite, care se face simţită şi la noi. Bloggerul citează cifre care arată că 3 dintre primele 10 cotidiene cu cel mai mare tiraj din Statele Unite şi Canada sunt gratuite.

Etichete:

 
luni, iulie 07, 2008
  Un calculator spectaculos

Un proiectant coreean a realizat un calculator ciudat care, la prima vedere, mi-a amintit pălăria lui Don Quijote, deşi are un moţ cam înalt.
Alte imagini din articolul de prezentare arată tastatura şi mouse-ul care se află pe o membrană situată pe borul pălăriei şi modul în care imaginea care ar trebui să apară pe monitor poate fi proiectată pe un perete sau pe o altă suprafaţă de un proiector omnidirecţional.
Când nu este folosit în chip de calculator, aparatul care conţine şi o unitate de disc optic, poate proiecta imagini sau un film de suprafaţa folosită ca ecran.

Etichete:

 
  Orase de preferat

Prestigioasa companie americană de consultanţă Mercer Consulting a publicat în luna iunie studiul său anual referitor la clasamentul oraşelor lumii din punctul de vedere al calităţii vieţii.
Studiul a analizat 215 oraşe în baza a 39 de criterii, printre care am remarcat criminalitatea, asistenţa medicală, mediul, serviciile bancare, învăţământul, serviciile publice, condiţiile de locuit etc.
Primele 5 clasate sunt Zurich, Viena, Geneva, Vancouver şi Auckland. În schimb, Paris, Londra, Tokyo şi nici un oraş din SUA nu se regăsesc între primele 25 de clasate.
Din punctul de vedere al siguranţei cetăţenilor, pe primul loc în Europa se află Luxemburg, urmat de trei oraşe elveţiene, iar pe ultimul loc se clasează Moscova.
O sinteză utilă a studiului a apărut în româneşte în publicaţia electronică Your Money, din care aflăm că printre capitalele Uniunii Europene, Bucureştiul se clasează pe penultima poziţie (şi locul 108 în clasamentul general), fiind urmat în clasament doar de Sofia, capitala Bulgariei.
În baza unor sondaje încheiate la 1 iulie, Mercer Consulting publică şi un clasament al celor mai apreciaţi primari, din care am aflat cu surprindere că primarul Sofiei, aflat la cel de al patrulea mandat, este clasat pe locul 2 în Europa.

Etichete:

 
duminică, iulie 06, 2008
  Totul despre Shakespeare

Absolute Shakespeare este un site care nu se remarcă printr-un aspect spectaculos, dar acoperă, în schimb, o paletă extrem de largă de teme, legate de excepţionalul geniu care domină de patru secole dramaturgia mondială.
Veţi găsi în site date biografice şi bibliografice, textele complete ale pieselor sonetelor şi poemelor scrise de el, reproduceri după picturile inspirate de scene din piesele shakespeariene însoţite de textul scenei în cauză, controverse referitoare la viaţa şi opera lui, informaţii despre cele 250 de filme inspirate de operele şi de viaţa titanului, un test tematic, istoria teatrului Globe şi informaţii practice pentru cei care vor să-l viziteze, citate din Shakespeare etc.
Prima impresie generată de sobrietatea prezentării şi de nimic web 2.0 din site este compensată pe deplin, după părerea mea, de vastitatea şi de organizarea informaţiilor, greu de regăsit într-un singur site.

Etichete:

 
  Particularitatile automobilelor hibride

Automobilele hibride care funcţionează atât cu carburant cât şi cu energie electrică sunt tot mai apreciate pe piaţa occidentală.
Publicţia Tehnology Review a Institutului Tehnologic Massachussetts publică un articol cu o diagramă animată intuitivă care explică, pe înţelesul tuturor, funcţionarea maşinilor alimentate hibrid în diverse regimuri de exploatare.
Veţi observa, de exemplu, că atunci că, atunci când acumulatorul este bine încărcat, el preia atât alimentarea motorului la viteze mici cât şi la viteze medii. Când motorul decelerează sau când frânaţi, acumulatorul se încărcă. Când acumulatorul este descărcat, o parte din energia generată de carburant încărca acumulatorului.

Etichete:

 
sâmbătă, iulie 05, 2008
  Inca un dictionar RO-EN si EN-RO

Am găsit încă un dicţionar englez-român şi român-englez, online, gratuit şi foarte simplu de manevrat. Autorii susţin că are peste 177.000 de cuvinte inregistrate.
În afară de traducerea cuvântului căutat, veţi găsi şi câteva variante ale utilizării cuvântului respectiv în diferite contexte
Dicţionarul conţine şi traducerea scrierii numelor unor personalităţi importante pentru omenire (de exemplu Cehov se scrie în engleză Chekhov iar Demostene, Dhemostenes).
Unele din linkurile şi reclamele prezentate pe site sau înserate între variantele de traducere sunt din categoria +18 ani.

Etichete:

 
  Despre internetul wireless gratuit

Aflăm din PC World că, după ce compania irlandeză Free hotspot.com a montat în staţiunea turistică poloneză Szklarska Poreba 87 de hotspoturi cu acces neplătit, Statiunea Azuga devine prima "Zona HotSpot gratuit" din Romania, în care urmează să fie instalat internet wireless liber în peste 50 de hoteluri, restaurante, cafenele si alte locaţii situate în centrul oraşului şi în zonele învecinate, faţă de 16 locaţii în prezent.
Din site-ul companiei irlandeze free hotspot.com, care susţine că e lider printre providerii europeni de internet wireless gratuit, cu peste 3000 de hotspoturi gratuite în 18 ţări din Europa, montate în hoteluri, complexe comerciale, restaurante, magazine, cafenele etc, am aflat că în Bucureşti găsiţi 29 de locaţii cu conexiuni gratuite instalate de companie, faţă de 84 în Budapesta şi doar 6 în Varşovia.

De pe site-ul aceleeaşi companii, am mai aflat că, din cele cca 21.500 de hotspoturi gratuite existente azi în lume, peste 16.000 sunt în SUA, următoarea clasată fiind Franţa cu 740 de locaţii.

Etichete:

 
vineri, iulie 04, 2008
  Biocombustibilii si criza alimentara

Ziarul englez The Guardian preia azi dintr-un raport intern (confidenţial) al Băncii Mondiale informaţia că preţul alimentelor a crescut cu 75 %, mult peste estimările iniţiale, în mare măsură datorită creşterii producţiei de biocombustibili. Raportul contrazice categoric punctul de vedere al guvernului Statelor Unite, care afirmă că biocombustibilii contribuie cu doar 3% la creşterea preţului alimentelor pe plan mondial.
De altfel, părerea că biocombustibilii constituie principala cauză a creşterii preţului alimentelor este împărtăşită în ultima vreme de New York Times, BBC, Discovery.
Cum criza alimentară va fi tema centrală a Summitului G8 de săptămâna viitoare de la Hokkaido, mulţi se întreabă ce soluţie va fi adoptată pentru stoparea acesteia, în raport cu soluţia cea mai frecvent abordată azi pentru reducerea crizei energetice.
Ziarul Japon Times analizează, într-un articol publicat ieri, soluţiile ce pot fi adoptate la Hokkaido.

Etichete:

 
  Spamurile şi phishingul in anul 2008

Ediţia română a revistei PC World publică rezultatele analizei efectuate de BitDefender cu privire la mesajele de tip spam şi la atacurile de phishing din prima jumatate a anului 2008.
Faţă de anul 2007, se observă o creştere masivă a ponderii mesajelor de tip text, în detrimentul spamului cu imagini.
Am reţinut că şi în Romania, incidentele de phishing au devenit mai frecvente, in strânsa legatură cu dezvoltarea serviciilor de tip e-banking si e-commerce.

Etichete:

 
joi, iulie 03, 2008
  10 tehnologii care vor salva mediul

Publicatia Live Science prezintă o selecţie de 10 tehnologii pe care le consideră ca fiind cele care vor avea un impact maxim, în următorele decenii, asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii pe pământ, evitând efectele catastrofale ale deteriorării mediului.
Unele din aceste tehnologii ar trebui să rezolve problema energiilor alternative, iar altele sunt consacrate înlăturării noxelor care afectează mediul.
Majoritatea soluţiilor sunt spectaculoase şi par realiste. Evident, construirea de turbine care să traducă în energie electrică diferenţa de temperatură dintre apa încălzită de soare de la suprafaţa oceanelor şi cea rece de la adâncime ridică probleme tehnice complexe, dar reducerea defrişării pădurilor prin înlocuirea hârtiei scrise cu publicaţii electronice şi plantarea de grădini pe acoperişurile clădirilor se pot realiza simplu astăzi.

Etichete:

 
  Informatii despre filme

Pentru iubitorii celei de a şaptea arte, site-ul Movieweb oferă tot felul de informaţii despre lumea video-urilor pe diverse suporturi, despre filmele artistice şi documentare recente, incluzând prezentări video, trailere, recenzii, ştiri transmise de televiziuni, festivaluri, Box Office, forumuri având ca temă filmele etc.
Veţi găsi şi date despre filme de înaltă definiţie pe suporturi Bluray şi HD DVD.

Etichete:

 
miercuri, iulie 02, 2008
  Salut in diverse limbi

Un blog informativ american prezintă traducerea salutului american “Hello” într-un mare număr de limbi şi dialecte folosite în întreaga lume.
Deşi mă îndoiesc că la Vatican oamenii se salută folosind expresia latină “Salve”, iar formula “Guten tag” nu este valabilă în Germania în tot cursul zilei, mi se pare că lista prezentată poate fi utilă pentru abordarea unui localnic atunci când sunteţi în străinătate şi doriţi să obţineţi o informaţie, chiar dacă ulterior veţi avea norocul să constataţi că există o altă limbă în care puteţi comunica sau dacă va trebui să vă descurcaţi folosind gesturile sau doar denumirea unei locaţii.
Nici în România, abordarea unui necunoscut cu formula "salut" nu e cea mai fericită, dar este totuşi un mod de a atrage atentia cuiva.

Etichete:

 
  Era Bill Gates la Microsoft

Timp de 33 de ani Bill Gates, creatorul Microsoft a fost simbolul companiei. Chiar dacă, din anul 2000, Gates i-a cedat conducerea executivă lui Steve Ballmer, preluând doar dirijarea creaţiei de software, numele lui a rămas în mintea utilizatorilor Windowsului sinonim cu Microsoft.
Mărturisesc că fac parte dintre cei care nu privesc cu simpatie evoluţia politicii corporaţiei din ultimii ani şi rămân cu nostalgia perioadei în care principalul scop al Windowsului era să fie friendly.
Acum, la despărţirea lui Bill Gates de compania pe care a creat-o, Computerworld dedică un articol amplu celor 33 de ani ai erei Gates care a început la 4 aprilie 1975, când Bill şi-a întrerupt studiile, la 19 ani, pentru a înfiinţa, în asociere cu prietenul său Paul Allen care avea 22 de ani, firma care a devenit ulterior cea mai mare corporaţie din Statele Unite.

Etichete:

 
marți, iulie 01, 2008
  Un test scurt de inteligenta

Vă propun un test de inteligenţă compus din doar 10 întrebări care se modifică la fiecare reluare. Site-ul pe care este prezentat zice că testul poate fi rezolvat în 60 de secunde. N-am cronometrat durata rezolvărilor, dar în una din cele 3 încercări, în mod cert, am depăşit destul de mult minutul.
Dacă parcurgeţi de două sau de mai multe ori testul puteţi vedea unde vă clasaţi printre cei care l-au abordat.

Etichete:

 
  Posturi de radio muzicale

Aproape 150 de posturi de muzică, preponderent clasică, din toată lumea, pot fi ascultate online pornind de la această pagină. Nu toate sunt accesibile în Windows Media Player. Alegeţi pe coloana din dreapta soluţia de ascultare pe care o preferaţi, în limitele ofertelor posturilor.
Pentru multe din ele, litera i de pe coloana din stânga este un link către desfăşurătorul programului şi către alte informaţii.
Printre posturile accesibile figurează şi Radio România Muzical. Cum ordonarea este alfabetică, nu e greu să găsiţi postul.

Etichete:

 
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul