Check out this page in {0} translated from {1}translated fromOriginal:Translated:Automatic translation powered by Microsoft® TranslatorStart translatingStop translatingCloseClose and show original pageSelect
Microscoapele moderne ne permit să vedem interiorul moleculelor. Evoluţia acestor instrumente, de la primele despre care avem cunoştinţă (construite în secolul al XVI-lea) până astăzi, poate fi urmărită în acest muzeu virtual. Cei interesaţi de această temă pot obţine de pe site-ul sursă o mulţime de alte informaţii şi pot vedea pe monitorul calculatorului tot felul de detalii. Iată ce imagine decorativă se obţine la microscop privind o secţiune prin colonul unui şoarece mărită de 740 de ori. Imaginea a luat premiul I la un concurs organizat de compania Nikon în 2006.
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.