În albumele noastre de familie se păstrează uneori fotografii vechi de un secol, sau mai mult. În condiţii speciale de conservare, hârtia poate fi păstrată 500 de ani. Chiar dacă se află pe un suport teribil de neconfortabil, inscripţiile în piatră ne sunt accesibile după mii de ani.
Acest articol, care analizează diferite metode de păstrare a documentelor înregistrate în format numeric, demonstrează că fotografiile digitale, teribil de comode şi foarte uşor de regăsit astăzi pe CD-uri, pe DVD-uri, în albumele de pe discul dur sau în colecţiile specializate de pe internet, au un dezavantaj major, care le scade mult valoarea: au o viaţă scurtă.
Practic, o fotografie introdusă azi într-o colecţie digitală va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de recuperat peste 10-20 de ani. Cauza principală a perisabilităţii fotografiilor numerice este evoluţia tehnologiei care face ca programele, suporturile şi aparatele pe care le folosim azi să nu mai fie compatibile cu ceea ce se va folosi peste 10 ani.
Să presupunem că aţi înregistrat, cu 10 ani în urmă, câteva imagini pe un floppy disk. Aproape nici un calculator construit în ultima vreme nu mai dispune de dispozitivul de citire a acestor dischete.
După doar 7 ani de la lansarea în producţia de masă, DVDul începe să fie înlocuit cu Blu-ray, care pare să nu aibă nici el viaţă prea lungă. Acceptând că datele de pe un DVD nu se deteriorează timp de 50 de ani (discutabil), unde vor mai găsi nepoţii noştri dispozitive capabile să citească astfel de vechituri?
Azi există milioane de fotografii superbe pe Flickr. Ce şanse credeţi că are celebra colecţie să poată fi accesibilă pe succesorul internetului de azi, peste 20 de ani? După părerea mea nici una, pentru utilizatorul de rând. Poate se vor crea arhive digitale specializate în păstrarea bazelor de date depăşite tehnologic. Oricum costurile păstrării documentelor digitale vechi nu vor fi neglijabile, iar accesarea lor la distanţă va presupune echipamente dedicate acestei operaţii.