Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

luni, martie 31, 2008
  Gainarie la Romtelecom

Un comentariu la postul în care spuneam în ianuarie că Romtelecomul a mutat URLul la care se putea obţine online numărul de telefon al unui abonat (persoană fizică sau juridică) mi-a atras atenţia că nici noua adresă nu mai funcţionează. Negăsind nici o informaţie utilă pe site-ul Romtelecom, am încercat să aflu la telefonul 930 (relaţii cu publicul) care e situaţia. Mi s-a spus că serviciul a fost dezactivat şi că probabil(?) va fi repus în funcţie în cursul lunii aprilie.
Un apel la numărul 931 pentru o astfel de informaţie costă 0,27 Euro+TVA, la orice oră, faţă de 0,20 Euro minutul în intervalul de tarifare maximă şi nu intră în sistemul de gratuităţi pe care l-a introdus Romtelecomul când preţurile oferite de concurenţă l-au făcut să piardă o groază de abonaţi.
În orice ţară civilizată există posibilitatea de a obţine gratuit online adresele şi numerele de telefon ale persoanelor care nu interzic comunicarea acestor informaţii.

Acum nu aveţi altă soluţie decât să apelaţi la Cartea albastră sau la Pagini Albe/Pagini Aurii.

Etichete:

 
  Telefonati ieftin sau gratis

Presupun că toţi cei care citiţi acest post folosiţi propriul calculator conectat la internet. Cu aceeaşi unealtă, la care se adaugă o cască şi un microfon, puteţi apela un număr de telefon fix sau mobil din mai toată lumea, purtând convorbirea la un cost incomparabil mai mic decât cel al Romtelecom şi al celorlaţi operatori de telefonie fixă şi mobilă din România şi chiar decât cel al binecunoscutului Skype out (varianta cu apelare de numere de telefon).
Puteţi să vorbiţi şi la propriul telefon, după ce iniţiaţi apelul din calculator (cu un mic cost suplimentar), astfel încât interlocutorul să ştie cine îl cheamă, dacă foloseşte caller ID.
În multe cazuri, dispuneţi de un interval cuprins între o lună şi 4 luni de la abonare, în care convorbirile sunt gratuite cu deţinătorii de numere de telefon fixe din majoritatea ţărilor europene, gratuitatea extinzându-se în Statele Unite şi Canada şi la telefoanele mobile.
În această listă puteţi compara ofertele a 24 de companii, dintre care destule includ şi România atât printre ţările din care se poate iniţia apelul cât şi în oferta de gratuitate.

Etichete: ,

 
duminică, martie 30, 2008
  3 intrebari

1. Ce se află o dată într-un minut, de două ori într-un moment şi niciodată într-un secol?

2. Cum este posibil ca mătuşa vărului tău să nu fie şi mătuşa ta?

3. Care din lunile anului poate începe într-o zi de luni şi se poate încheia tot luni?

Via Wiki Answers 1, 2 şi 3, unde găsiţi şi răspunsurile

Etichete:

 
  Automobilele cu 50 de ani in urma

Nu e vorba de puţinele automobile din România, ci de automobilele americane ale acelor timpuri, majoritatea prezentabile.
Clipul mi se pare foarte simpatic şi – pentru ei – probabil plin de nostalgie.

La noi, în acea vreme exista un număr mic de fericiţi posesori de motociclete iar ştabii vremii circulau, în funcţie de nivelul lor în ierarhia comunistă cu maşini ruseşti Volga sau Pobeda.

Etichete:

 
sâmbătă, martie 29, 2008
  Apreciati distanta

Se întâmplă adesea ca ochii să ne înşele în aprecierea unor dimensiuni sau a unor distanţe.
Clicaţi pe cercul galben şi trageţi-l spre dreapta, astfel încât lungimea segmentului CD să fie egală cu cea a segmentului AB.
Preveniţi fiind că o iluzie optică îngreunează aprecierea distanţei, străduiţi-vă să obţineţi o eroare cât mai mică.

Etichete:

 
  Alegeţi dintr-un milion de fotografii

Photoree este o colecţie uriaşă de fotografii selectate din Flickr, care vă permite să alcătuiţi o selecţie de poze preferate pentru a le folosi pe blog, pentru a alcătui fişiere powerpoint sau pentru a le trimite unui prieten. Din câte am constatat, toate par să fie sub licenţă Creative Commons.
Puteţi construi filtre personale de selecţie sau puteţi derula fotografiile după criterii generale puse la dispoziţie.
Constat că un alt blogger a fost încântat înaintea mea de calităţile aplicaţiei, despre care zice că ar fi creaţia unui român. Căutând cu Google, am găsit numeroase referinţe favorabile despre Photoree, care pare să aibă o legătură cu Daniel Racoviţan al cărui site nu mai este accesibil.

Etichete: ,

 
vineri, martie 28, 2008
  Zambet sincer sau fals?

BBC propune un test în cadrul căruia trebuie să discerneţi care din cei 20 de oameni, pe care îi puteţi privi timp de 15 secunde, zâmbesc sincer şi care sunt cei al căror zâmbet este fals.
Testul este întocmit în baza cercetărilor unui profesor de psihologie de la Universitatea din California.

Etichete:

 
  O publicatie de remarcat

Am dat, din întâmplare peste un săptămânal online scris de români aflaţi în diverse ţări, dar şi în România. România liberă în viitor nu e scrisă de jurnalişti profesionişti ci de oameni care simt nevoia să-şi exprime punctele de vedere sau să ofere informaţii mai puţin cunoscute.
Tematica abordată este foarte diversificată. Încerc să vă atrag atenţia asupra câtorva articole din arhivă, evitând editorialele şi temele politice. În această selecţie, evident subiectivă, figurează: accidente pe care le poate produce cuptorul cu microunde, punctul de vedere al unui român devenit francez despre viaţa individului în termeni economici sau un articol despre desfiinţarea tramvaielor şi a troleibuzelor în Constanţa.
Nu ştiu ca vreo publicaţie centrală să fi manifestat, anul trecut, interes faţă o conferinţă iniţiată de studenţii clujeni în Drept şi în Medicină, cu moderatori din rândul cadrelor didactice şi cu 300 de participanţi, având ca temă malpraxisul medical.

Publicaţia acceptă şi alţi colaboratori voluntari.

Etichete:

 
joi, martie 27, 2008
  Definitii din intreg webul

Folosim adesea pentru a obţine definitia unui termen opţiunea define:termen din Google.
MetaGlossary, oferă definţii pentru două milioane de termeni compuşi dintr-un cuvânt, din mai multe (chiar dintr-o frază) sau reprezentând acronime, însoţite de o listă de termeni care se înscriu în aceeaşi tematică şi pot fi accesaţi.
Deocamdată motorul este în versiune beta, fapt care se simte în viteza răspunsului.
Obţineţi răspunsuri numai pentru termenii în limba engleză. Termenul “Republique francaise” nu e recunoscut de site. În schimb denumirea Elveţiei, poate fi accesată în mai multe limbi, pentru că un dicţionar american oferă această posibilitate.
Dacă introduceţi un termen pentru care există multe soluţii, cum ar fi Violin Concerto, numărul răspunsurilor este limitat la ceea ce încape într-o pagină.
Dacă vă înregistraţi pe site, puteţi să vă construiţi o bibliotecă de definiţii.

Etichete:

 
  Romania bourdainizată

Anthony Bourdain este un reputat specialist american în artă culinară care a realizat numeroase filme în lume, brodate în jurul mâncării. În cele 6 episoade ale serialului „No Reservations” dedicat României şi prezentat de reţeaua americană de televiziune Travel Channel, sunt multe scene indigeste pentru noi.
Puteţi vedea cele 6 episoade pe You Tube ( 1, 2, 3, 4, 5, 6 ). Eu n-am avut răbdarea să le parcurg cu atenţie. M-a obosit obsesia autorului pentru aspectele groteşti ale actului de îngurgitare şi omniprezenţa ghidului(?) adus din Rusia, deci este posibil să-mi fi scăpat ceva demn de văzut.

Pe blogul său, în postul dedicat filmului, Bourdain nu manifestă o minimă simpatie faţă de România pe care nu o include în top 40, din cele 50 de ţări pe care le-a vizitat. Postul a avut parte de peste 1500 de comentarii, din care destul de multe contrazic viziunea culinaristului de peste ocean.

Filmul mi-a creat senzaţia că americanul vrea să pară un Don Quijote însoţit de Sancho Panza, luptându-se cu nesimţirea românească. În blogosfera noastră şi-a găsit admiratori. Şocant este că un organism guvernamental a plătit ca să se facă acest film.

E adevărat, suntem amărâţi, avem drumuri infecte, un sistem turistic cu mulţi manageri imbecili sau ticăloşi, avem destui troglodiţi atât printre care ne conduc cât şi printre cei care n-au din ce trăi, numeroşi beţivi dar, mi se pare, că filmul apasă prea mult pe pedala batjocurii arogante la adresa unei întregi naţiuni şi e croit ca să vândă marfa unor oameni care ştiu despre România cam cât ştim noi despre Niger. Am convingerea că intelectualul Neagu Djuvara, care a trăit 23 de ani în acea ţară, ar prezenta-o cu totul altfel decât ar arăta-o Bourdain americanilor.

În plus, e cam mare diferenţa dintre filmul lui Bourdain despre Rusia şi cel despre România. Poate că dacă în loc de 20.000 de dolari, dobitocii care au plătit dădeau 200.000, filmul arăta altfel.

Etichete:

 
miercuri, martie 26, 2008
  Si totusi, Brancusi

Scriam luni despre retrogradarea abuzivă a lui Brâncuşi făcută de galeria de artă modernă Saatchi, prin încălcarea clasamentului rezultat în baza numărului de voturi prin internet. Evident metoda în sine e discutabilă, dar după ce şi-a asumat-o, galeria jonglează cum îi convine cu rezultatele.

Pentru consolarea noastră, a celor care simţim nevoia să ne mândrim şi cu ceva demn de admiraţie din umila noastră ţară, Telegraph, cel mai vândut ziar britanic, publică în ediţia din 8 martie o listă cu 50 de lucrări de artă plastică pe care Martin Gayford, un important critic de artă, le consideră cele mai valoroase din întreaga istorie a omenirii (practic, din ultimii 5000 de ani). Dacă apreciaţi artele plastice, merită cred eu, să parcurgeţi lista.
Din secolul al XX-lea (cel din care galeria Saatchi selecţionează 500 de artişti), Gayford a selecţionat doar nouă opere, care sunt, în ordinea datei creaţiei lor:

- Pablo Picasso, 'Les Demoiselles d'Avignon' creată în 1907, se află Museum of Modern Art, New York;
- Henri Matisse, 'La Danse (II)' creată în 1910, se află la Hermitage Museum, St Petersburg (currently on show at the Royal Academy);
- Claude Monet, 'Waterlilies' terminată în 1926, se află la Orangerie, Paris;
- Constantin Brancusi, 'Endless Column' creată în 1937, se află la Târgu Jiu, România;
- Jackson Pollock, 'One: No 31' creată în 1950, se află la Museum of Modern Art, New York;
- Roy Lichtenstein, 'Whaam!' creată în 1963, se află la Tate Modern, London;
- Robert Smithson, 'Spiral Jetty' creată în 1970, se află la Salt Lake, Utah, USA;
- Donald Judd, 'Untitled' Installation of 100 mill-aluminium boxes creată în 1982, se află la Chinati Foundation, Marfa, Texas.

Etichete:

 
  Lumea teatrului si blogurile

Blogosfera românească este invadată, în ultima vreme de politicieni, jurnalişti (destui îşi atribuie nejustificat această calitate), marketeri şi PRişti, vedete(?), oameni pentru care internetul e o afacere sau un prilej de scandaluri legate de această categorie de afaceri.

Medicii bloggeri (tineri şi prost plătiţi) ne oferă informaţii de specialitate. E greu să le cerem să-şi expună punctele de vedere despre sistemul nostru medical dezastruos. Riscă să fie supuşi unor represalii. O excepţie plină de farmec îşi permite să vadă defectele sistemului medical franţuzesc.

Încep să spargă zidul tăcerii primii bloggeri din lumea judiciară.

N-am găsit actori de teatru care să ne spună ceva despre speranţele lor şi despre situaţia teatrului la noi. Majoritatea teatrelor se bazează pe subvenţiile de la Stat. Sunt şi teatre nesubvenţionate.
La aproape toate spectacolele teatrelor bucureştene sălile sunt pline, există actori tineri de certă valoare, necunoscuţi publicului larg. Un număr de regizori tineri s-au impus pe plan internaţional, prin filmele lor, dar din rândurile tinerilor actori îi ştim doar pe cei care apar în telenovele sau pe cei implicaţi în prezentarea de programe de televiziune.
Marii actori ai secolului al XX-lea sunt uitaţi treptat.
Blogul lui Mihai Mălaimare nu are legătură cu actorul valoros de altădată ci ne oferă imaginea unui politician traseist şi lingău.
Constantin Cicort, actor la Teatrul Naţional din Craiova, prezintă o telenovelă, un interviu, cronici din publicaţii despre spectacolele teatrului din Craiova. Poate mi-a scăpat ceva, dar n-am găsit nimic despre problemele cu care se confruntă teatrul românesc. Construcţia blogului face să fie dificilă parcurgerea lui integrală.
Radu Marin, actor implicat în emisiuni de televiziune, ne prezintă în blogul cu subtitlul „blog de actor” kilograme de sâni naţionali şi internaţionali, dar are şi un colţ dedicat tinerilor actori.
Cam atât.

Etichete:

 
marți, martie 25, 2008
  Google e si carte de telefon pentru USA

Dacă doriţi să aflaţi numărul de telefon, adresa şi localizarea cu Google Maps pentru cineva din Statele Unite, folosiţi motorul obişnuit Google, tastând:
- pentru firme: bphonebook:nume localitate;
- pentru persoane fizice: rphonebook:nume localitate (la nume scrieti numele de botez spaţiu numele de familie sau numai numele de familie)
- pentru orice variantă: phonebook:nume localitate
via About.com

Am testat mecanismul căutând cu rphonebook un prieten dintr-un orăşel din statul Connecticut şi am obţinut toate informaţiile anunţate; am introdus apoi bphonebook:Google Mountain View (compania Google are sediul central în Mountain View din California, o localitate cu cca 70.000 de locuitori).
Primul răspuns mi-a oferit date şi despre cele cca 70 de filiale în Statele Unite şi din restul lumii. Dintre fostele ţări comuniste, numai în Rusia şi în Polonia sunt filiale Google. Ţara cu cele mai multe filiale Google (după SUA) este India.

Etichete: ,

 
  Ce mai e benefic în fructe?

În iulie 2007, reprezentanţii unei organizaţii ecologiste olandeze au cumpărat de la un supermarket aparţinând reţelei Carrefour, aflat în clădirea Parlamentului European din Bruxelles, 8 soiuri de fructe pe care le-au supus unui control pentru a verifica în ce măsură conţin reziduuri de pesticide.
Din studiul rezultat, întitulat Pesticide periculoase în Parlamentul European, aflăm că în cele 8 mostre de fructe s-au găsit 28 de reziduuri de pesticide (în medie aproape 5 pentru fiecare fruct) cunoscute ca fiind cancerigene, neurotoxice etc. În trei dintre fructe s-au găsit pesticide peste limita admisă legal. Două din pesticide sunt declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind deosebit de periculoase. Nu a existat, printre fructele cumpărate nici unul fără pesticide.

În Europa, se utilizează anual 200.000 de tone de pesticide, iar 10 dintre cele mai utilizate tipuri de pesticide în Uniunea Europeană sunt clasificate ca periculoase pentru om, precizează studiul.

Şi noi românii constatăm că majoritatea din fructelor şi legumelor pe care le cumpărăm din piaţă sau din supermarket sunt mult mai prezentabile şi mai rezistente în timp decât cele pe care le cumpăram altă dată. Nu numai pesticidele ci şi selecţiile repetate îşi spun cuvântul în aceste rezultate care elimină calităţile nutritive şi gustul plăcut pe care şi-l amintesc cei mai în vârstă. Ca şi în alte cazuri, aceste „îmbunătăţiri” avantajează pe comerciant, nu pe cumpărător.

În aceeaşi ordine de idei, am găsit într-o publicaţie românească, deosebit de agreeată de femeile nu foarte tinere, un articol care prezintă părerea unui specialist despre organismele modificate genetic implicate deocamdată în schimbări structurale la cartof, porumb şi soia. Cred că merită să fie citit.

Etichete:

 
luni, martie 24, 2008
  Greseli de exprimare

Fără a avea pretenţia că soluţiile enunţate sunt indiscutabile, DEX online prezintă în linkul Ghid de exprimare greşeli frecvente în limba română.
Mărturisesc că deşi multe greşeli nu mi se par chiar frecvente, în ansamblul său, ghidul oferă numeroase informaţii utile pentru cei care nu sunt siguri că o anumită expresie este corectă.
Totuşi unele soluţii „corecte” mi se par ciudate. Nu sunt specialist în lingvistică, dar n-am auzit de saxana (cu forma incorectă sarsana), crevetă (singular de la crevete), acciz (nu acciză). De asemenea nu înţeleg de ce e corect „cu surle şi tobe” şi incorect cu „surle şi trâmbiţe”.

Etichete:

 
  Brancusi retrogradat

Îndemnam zilele trecute Votaţi-l pe Brâncuşi pe site-ul unei galerii londoneze. Brâncuşi n-a fost politician, afacerist dubios, hoţ (ăştia sunt, vrem, nu vrem, aleşii noştri), ci doar un mare artist, poate nu cel mai important din cei 500 de pe listă. Votând un sculptor de care ne-am dezis în perioada închistării comuniste, ne mai oblojim un pic complexele pe care ni le generează mizeria politică şi socială în care ne zbatem azi. Nu cred că am făcut nimic rău.

Mi se pare că maniera prin care Galeria Saatchi se dezice de procedeul pe care l-a iniţiat probabil din dorinţa de a-şi face reclamă şi care genera oricum o clasificare discutabilă, ca orice votare prin internet, vădeşte aroganţă şi lipsă de bun simţ.
Mă îndoiesc că americanul Andy Warhol la a cărui celebritate au contribuit mai mult scandalurile decât arta, (de altfel unul din favoriţii galeriei), aflat în noul clasament mult înaintea lui Brâncuşi, îşi merită locul.

Etichete: ,

 
duminică, martie 23, 2008
  Tastatura inovatoare

Minitastura cu bluetouth produsă de compania elveţiană Logitech are clickpad încorporat şi vă permite să staţi în fotoliu, departe de calculator, pentru a urmări fişiere media sau programe de televiziune.
O demonstraţie pe You Tube vă dă posibilitatea să-i vedeţi performanţele.
Pe site-ul Logitech, preţul tastaturii este 150 de dolari. PCWorld România susţine că preţul recomandat este 150 de Euro.
Deşi articolul citat precizează că tastatura a fost lansată şi în România, nu am găsit-o în nici o listă de preţuri.

Etichete:

 
  Un site cu filme gratis

Un comentariu anonim la un post publicat cu aproape doi ani în urmă îmi atrage atenţia asupra unui site românesc care permite, prin linkuri către alte site-uri, vizionarea câtorva sute de filme noi, aparţinând celor mai diverse genuri. Multe filme pot fi văzute şi chiar copiate, dar destule din ele devin inaccesibile, probabil în momentul în care reacţionează deţinătorii de drepturi.
Calitatea streamingului pentru cele câteva filme pe care le-am testat e bună, iar calitatea imaginii e acceptabilă.

Etichete:

 
sâmbătă, martie 22, 2008
  Traseul optim

Un joc de logică vă testează capacitatea de optimizare a unor trasee care nu trebuie să se întretaie pe un cub şi să ocolească obstacolele. La început e foarte simplu, dar lucrurile se complică pe măsură ce parcurgeţi etapele.

Etichete:

 
  3293 de laptopuri

Publicatia ZDNet prezintă, în numărul din 10 martie, 3293 de laptopuri disponibile în Statele Unite, cu zeci de criterii după care se poate face alegerea.
Chiar dacă nu aveţi posibilitatea de a vă achiziţiona unealta preferată din SUA, vă puteţi orienta asupra unor preţuri şi performanţe care pot fi utile pentru orientare şi aici.
153 de laptopuri costă sub 600 de dolari. Dintre ele, un Dell cu display de 15 inches, cu procesor Intel de 1,86 MHz, 1 GB de RAM şi HDD de 80 GB costă 499 de dolari. Nu vă tentează?

Etichete:

 
vineri, martie 21, 2008
  Originea unor prenume romanesti

A existat cândva un site al românilor din Noua Zeelandă. Este abandonat de câţiva ani. Am cules de pe el această listă cu originea unor prenume româneşti. Nu vă pot garanta că interpretarea sursei tuturor numelor e corectă, dar remarc încă o dată că multor oameni din alte colţuri de lume nu le e ruşine că sunt români.

Etichete:

 
  Blu-ray invingatorul

După ceToshiba a abandonat lupta, renunţând la formatul HD-DVD, discul învingător Blu-ray se avântă ca o rachetă. Playere, recordere, calculatoare produse de zeci de firme introduc formatul victorios. Marile companii producătoare de filme se grăbesc să utilizeze noul format. BBC anunţă că va lansa la 1 iulie un serial de 6 episoade în Blu-ray.

DVDul, care şi-a început ofensiva în jurul anului 2000, nu a a eliminat CDul care e utilizat şi acum. Tehnologia Blu-ray permite şi ea citirea DVDurilor actuale, asigurând însă, în funcţie de numărul de straturi, capacităţi de 25-50 GB care vor fi extinse până la 200 GB.
Şi totuşi, nu capacitatea de 5 ori mai mare a discului Blu-ray i-a asigurat lansarea în forţă, ci interesul producătorilor de programe de a proteja datele înregistrate, mult mai uşor de copiat de pe un DVD.
Mi se pare util să amintim, în acest moment de glorie al discului Blu-ray că, de cca 4 ani, o nouă tehnologie cunoscută sub numele de HVD (Holographic Versatile Disc) surclasează net performanţele discului Blu-ray, putând atinge o capacitate de 3,9 TeraBytes. Noul format e susţinut de un număr important de corporaţii tehnologice. Decizia va aparţine însă, ca şi acum, marilor companii care produc şi distribuie filme şi alte tipuri de conţinut înregistrat. Azi 7 din cele 8 mari studiouri de film susţin formatul Blu-ray.

Etichete:

 
joi, martie 20, 2008
  E simplu

Deşi, la prima vedere, pare o performanţă complicată, algoritmul de ghicire a numărului pe care l-aţi ales a e foarte simplu. Chiar dacă nu sunteţi un simpatizant al ştiinţelor exacte, un pic de gândire logică e suficientă ca să ghiciţi trucul. Nu uitaţi că există şi un mic program de calculator care contribuie la prezentarea ingenioasă a rezultatului.

Etichete:

 
  Romania da mai mult decat ia de la UE

România dă mai mult decat ia din fondurile europene a declarat Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu.
„Dacă procesul de accesare nu se va îmbunătăţi radical, România va rămane în poziţia de a fi o ţară sărac dezvoltată, contribuabil net la bugetul european“, a avertizat Isărescu.

Etichete:

 
  Blogurile din lumea judiciara

Mi se pare trist că atunci când scriu despre necazurile care îi afectează pe băştinaşii de rând din colţul nostru de lume, posturile sunt mult mai puţin citite decât cele amuzante sau cele care se referă la soft şi gadgeturi.
Pentru că mi se pare important ca oamenii tineri (cititorii bătrâni de bloguri sunt rari) să fie preocupaţi de ziua lor de mâine, perseverez din când în când să strig: implicaţi-vă în corectarea ticăloşiilor şi a mentalităţilor care ne împiedică să intrăm în lumea civilizată!

Consideraţi rândurile care urmează ca o manifestare de bucurie generată de faptul că mai mulţi oameni au sărit gardul de sârmă ghimpată al mentalităţii care împiedica persoanele implicate în actul de justiţie să-şi exprime părerile despre justiţia română. Nu sunt foarte citiţi. În interesul vostru, citiţi-i!

Într-un alt blog de judecător, Cristi Danilet povesteşte, ca şi Judele în Romanica (despre care am mai pomenit), multe strâmbătăţi pe care noi, nepricepuţii, le intuim sau le simţim pe pielea noastră în activitatea judiciară.
Blogrollul lui Cristi m-a îndrumat către alţi bloggeri din lumea judiciară.

Judecătorii Gabriel Bălaşa şi Sergiu-Leon Rus sunt atraşi de unele aspecte generale şi de anomalii sistemice ale justiţiei, dar reuşesc să te facă uneori să te întrebi cum dracu’ nu s-a mirat nimeni de o asemenea aberaţie?

Un blog colectiv ne prezintă abuzurile incredibile din Administraţia Penitenciarelor.

Lucian-Cosmin Manoloiu, licenţiat în drept, este grefier la judecătoria Slatina. Blogul lui ne atrage atenţia, uneori fără comentarii, asupra unor fapte ciudate care se petrec în lumea justiţiei.

Procurorul Demis-Marius Spărios este preocupat de incertitudinile justiţiei din România iar procurorul Cătălin Paraschiv prezintă o gamă foarte largă de subiecte, de la prostii debitate de cei care contravin regulilor de circulaţie la norme internaţionale referitoare la rolul procurorilor, cu o escală şi la veniturile diverselor categorii de profesii juridice.

Site-ul Alexandrinei Rădulescu, judecător cu activitate permanentă la Consiliul Superior al Magistraturii pare la prima vedere formal şi sec, dar săpând mai adânc constatăm că Doamnei Rădulescu nu-i plac destule din procedeele C.S.M(1, 2, 3). Această instituţie pare să fie vârful lancei care generează pericolul activării clauzei de salvgardare pentru justiţie de către Comisia Europeană. Este important ca membrii CSM care văd bolile de care suferă această casă de toleranţă (mă refer la tolerarea anomaliilor din justiţie) să-şi facă publice opiniile.

Toate blogurile la care m-am referit sunt recente (au o vechime cuprinsă între mai puţin de o lună şi 6 luni). E un început care sper să deschidă un drum foarte important. Blogul e o formă legală de exprimare a unor opinii. Multe bloguri ale unor oameni cinstiţi din interiorul sistemului pot determina schimbări în justiţie, astfel încât să ajungem la statul de drept pe care ni-l dorim.

Îndrăznesc o întrebare către specialişti: ce consecinţe practice poate avea clauza de salvgardare pentru persoanele fizice şi juridice române, în cazul în care eventualele părţi adverse cu sedii în afara României nu acceptă hotărârile definitive de la noi?
Poate că vor pune această întrebare şi unii ziarişti. De altfel în mass media găsim foarte puţine menţiuni despre situaţia alarmantă din justiţie. Iată o analiză jurnalistică publicată în urmă cu un an. Nu văd să se fi îmbunătăţit ceva de atunci.

Etichete: ,

 
miercuri, martie 19, 2008
  O scamatorie cu chibrituri

Cum faceţi ca unul din chibrituri să să se mute cu gămălia în faţă, după ce închideţi cutia şi o deschideţi din nou?

Etichete:

 
  Sisteme de operare…fantoma

G.ho.st este un sistem de operare gratuit care imită sistemele uzuale gen Windows sau Linux şi oferă un echivalent de hard disk de 3GB.
Sistemul se încarcă (destul de lent, dar amuzant) cu browserul de internet pe care îl folosiţi şi implică o înregistrare simplă, după care puteţi lucra independent cu el.
G.ho.st conţine un browser propriu de internet, un client de e-mail şi un cont cu 3 GB disponibili, un Office care conţine un procesor de text şi un sistem de calcul tabelar de la Zoho, diverse programe preinstalate şi multe alte facilităţi. Mărturisesc că, din lipsă de timp, i-am parcurs superficial facilităţile. În consecinţă nu vă pot spune în ce măsură este o unealtă de recomandat. Cert este că acest sistem de operare este perfect izolat de Windows, fapt care vă permite să accesaţi siteuri dubioase fără pericolul de a afecta sistemul.

Ajaxwindows, un alt sistem de operare virtual, mi se pare superior G.ho.stului, dar este conceput în special pentru a lucra cu Firefox 2.0. Cum eu fac parte dintre ciudaţii care preferă un browser mai puţin uzual (Avantbrowser), l-am deschis în Firefox pentru testare şi mi-a plăcut.
Şi Ajaxwindows este izolat faţă de sistemul de operare de bază.

Etichete:

 
marți, martie 18, 2008
  Ce stiti despre motoarele de cautare?

Vă propun un test care verifică unele informaţii pe care le-aţi acumulat cu privire la motoarele de căutare.

Un alt test vă pune întrebări destul de simple privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un site (blog) în vederea unei indexări optime de către motoarele de căutare.

Şi dacă tot v-a tentat acest subiect, poate merită să aflaţi mai multe despre caracteristicile şi amploarea părţii din web care nu este accesibilă motoarelor de căutare uzuale, aşa numitul web invizibil.

Etichete: ,

 
  Putem inlatura memele rele?

Mi-a atras atenţia asupra memelor un text în care Peter Gluck îşi manifestă îngrijorarea faţă de invazia de meme propagandistice nocive care au invadat societatea noastră.

N-am gasit cuvântul meme (sau memă) în DEX. În Wikipedia română există termenul meme explicat, după părerea mea, superficial şi preţios.
Originea cuvântului pare să fie termenul grec mimesis, cu sensul de imitaţie. Verbul a mima are în româneşte şi sensul de a imita.
Într-o definiţie simplistă, memele sunt informaţii, idei şi comportamente care sunt preluate prin molipsire de un grup de indivizi.
Lămuriri mult mai vaste găsiţi în ediţia engleză a Wikipediei care prezintă şi diverse controverse legate de acest concept.

Încerc să listez câteva din comportamentele româneşti dezavantajoase, induse de-a lungul timpului şi extinse la scară naţională, prin meme:
- considerăm şpaga ca pe ceva normal şi uzual;
- tolerăm hoţia, incompetenţa şi corupţia politicienilor, convinşi că este inevitabilă;
- cumpărăm produse de proastă calitate, fără să obiectăm;
- ne-am covins că legile româneşti sunt proaste şi că încălcarea lor e normală;
- nu aşteptăm dreptate în justiţie ci căutăm portiţe pentru a ocoli soluţiile care ne dezavantajează;
- răbdăm comportamentul indiferent şi uneori chiar dăunător al unor cadre medicale;
- acceptăm neglijenţa şi agresivitatea majorităţii funcţionarilor publici cărora ne adresăm la nevoie;
- fie că suntem pietoni sau şoferi, nu respectăm regulile de circulaţie pe drumurile publice;

Lista o poate continua oricare dintre oamenii de rând care are o oarecare cultură economică şi politică.

Adaug la lista de mai sus o memă nouă indusă de curând de ticăloşii care constituie cea mai mare parte din clasa noastră politică şi preluată, în ultima vreme, de tot mai mulţi oameni: votul în alegeri este inutil. Pe oricine vom alege, tot prost o vom duce. În consecinţă n-are rost să votăm.
Această memă mai nouă va permite ca alegerile să fie decise de cei care sunt cointeresaţi (uneori chiar pentru a-şi pastra o slujbă modestă) în cumetriile politico-financiare care fac ca toate dezavantajele enunţate mai sus să se perpetueze.

Etichete:

 
  Votati-l pe Brancusi!

Prestigioasa galerie Saatchi din Londra, dedicată artei contemporane, prezintă un top al celor mai importanţi 500 de artişti plastici ai secolului al XX-lea, în baza voturilor primite pe pagina concursului de pe site.
Acum, pe primul loc se află românul Constantin Brâncuşi, urmat de Picasso. Dacă apreciaţi că Brâncuşi merită acest loc, votaţi-l. Sunt sute de mii de votanţi, dar fiecare vot contează.
Printre cei 500 se mai află încă un singur român, Victor Brauner.

Etichete:

 
luni, martie 17, 2008
  Invatati limbi straine online

WordChamp este o reţea online pentru cei care vor să înveţe o limbă străină.
Lecţiile sunt elaborate în funcţie de vârstă şi de nivelul de cunoştinţe.
Site-ul utilizează exerciţii verificate de învăţare şi apelează la persoane dispuse să predea limba lor maternă.
Mărturisesc că nu am verificat personal performanţele reţelei, dar referinţele prezentate pe site sunt elogioase.

Etichete:

 
  Ne priveste oare?

CNN publică azi pe site-ul său un articol întitulat Pe pieţele asiatice dolarul se prăbuşeşte.
Dolarul a atins ieri cel mai scăzut curs din ultimii 13 ani faţă de yenul japonez; în Asia indicii bursieri sunt într-o cădere semnificativă; printre bursele afectate se numără cele din Japonia, Hong Kong, China, Indonezia, Coreea de Sud şi Australia; pe pieţele asiatice preţul petrolului a atins nivelul record de 111,42 dolari.
Duminică Rezerva Federală Americană (FED) a mai făcut o manevră neuzitată în week end, scăzând rata dobânzii de referinţă pentru instituţiile financiare de la 3,5% la 3,25% (cu 6 luni în urmă, rata dobânzii FED era 5,25%).

Să revenim acasă: Bursa de Valori Bucureşti a închis şedinţa de azi cu pierderi de peste 3%; euro creşte cu 1,34%, de la 3,71 lei azi, la 3,76 lei mâine, iar dolarul scade nesemnificativ (de la 2,3847 la 2,3844 lei).
Mulţi pensionari susţin că, deşi le-au crescut pensiile cu cca 50% anul trecut, creşterea preţurilor le-a redus practic puterea de cumpărare, iar unii din cei care au făcut credite în Euro încep să se teamă de consecinţele posibile.

P.S.
Alan Greenspan, fost preşedinte al Rezervei Federale Americane timp de 18 ani, publică azi un articol amplu în Finacial Times, calificând actuala criză financiară drept cea mai gravă de după cel de al doilea război mondial.
Constat că Hotnews.ro a prezentat această informaţie, cu unele completări.

Etichete:

 
duminică, martie 16, 2008
  Test de perspicacitate

Testul vă cere să aranjaţi cele 5 dreptunghiuri cu inimi în interiorul cadrului din dreapta sus, astfel încât tote inimile să fie grupate, două câte două în patrate adiacente. Toate dreptunghiurile trebuie să se încadreze perfect în cadru.
Găsiţi indicaţii privind manevrarea pieselor în text sau dacă aşezaţi cursorul pe "How to play".

Etichete:

 
  Un dictionar mai aparte, cu imagini

Sub brandul Merriam-Webster al unuia din cele mai apreciate dicţionare din lume, a fost lansat în toamna trecută un dicţionar online în care 6000 de imagini asociate cu subiecte înscrise în 15 domenii tematice permit o selecţie mai bună a unui detaliu în cadrul unui subiect căutat.
Pentru exemplificare, cuvântul library (în varianta în care nu preferi să alegi o bibliotecă şcolară, selectarea unui alt edificiu dintr-un oraş în care se află o bibliotecă, sau o bibliotecă de închisoare) vă permite să aflaţi care sunt servicile şi instalaţiile cu care este dotată o bibliotecă modernă şi să vă informaţi despre fiecare în parte. Pornind de la bibliotecă, extensiile dicţionarului ajung şi în zone neaşteptate: pentru că biblioteca este dotată, printre altele şi cu o toaletă, veţi afla amănunte şi despre toate instalaţiile aferente closetului.
În plus, pentru fiecare termen întâlnit puteţi auzi felul în care se pronunţă.

Etichete:

 
sâmbătă, martie 15, 2008
  Un capitalist se declară socialist

Aflăm din apreciata publicaţie americană Fortune că Roy Singham, preşedintele consilului de administraţie şi deţinătorul a 97% din acţiunile unei companii prospere producătoare de software, pe care nu are intenţia să le împartă cu alţii, este un susţinător fervent al ideilor socialiste. Compania are sediul central la Chicago şi filiale în diverse ţări din lume, iar printre clienţi figurează Microsoft şi Oracle.
Singham se declară admirator al modelulului de guvernare chinez şi al preşedintelui Venezuelei Hugo Chavez, un duşman declarat al „imperialismului american”.
Articolul oferă şi alte amănunte despre principiile şi activităţile lui Singham.

Etichete:

 
  Bunele maniere in lume

Nu întotdeauna un comportament agreat într-o ţară îşi păstrează semnificaţia în alta.
Un articol format din două părţi (1 şi 2) prezintă 13 obiceiuri care sunt interpretate diferit în diverse zone ale lumii.
De exemplu, în China şi în Taiwan râgâitul după masa este un semn şi de apreciere a calităţii bucatelor preparate de bucătar, iar dacă strângi mâna cuiva cu căldură (puternic) în Filipine, gestul este interpretat ca o intenţie de agresiune. În Anglia, semnul victoriei făcut cu degetele arătător şi mijlociu în formă de V este considerat o insultă, dacă palma e întoarsă către tine.
Celelalte exemple le găsiţi în cele două articole.

Etichete:

 
vineri, martie 14, 2008
  Girafele si conflictele de interese nu exista

Pentru că propunerea mea ca bloggerii să atragă atenţia asupra injustiţiei româneşti despre care povesteşte Judele în Românica nu a avut succes, vă propun să parcurgeţi un post din blogul unui jurnalist despre tembelismul vârfurilor sistemului nostru judiciar.
Alăturănd opiniei jurnalistului afirmaţiile judelui (care argumentează cu texte de lege), madama din fruntea CSM se află nu numai în conflict de interese ci şi în ilegalitate.

Etichete: ,

 
  Analiza computerizată a expresiei feţei

Două articole recente din revista Science Daily se referă la rezultatele cercetărilor în domeniul analizei computerizate a expresiei feţei. Primul prezintă rezultatele obţinute la Universitatea Oulu din Finlanda, utile în controalele biometrice şi în analizele psihologice, iar cel de al doilea la softul conceput de Departamentul de Inteligenţă artificială de la Politehnica din Madrid, care permite, de exemplu, să se prezinte pe un desktop sau pe un laptop obişnuit în ce măsură un client e mulţumit de produsul care i se oferă şi are intenţia să-l cumpere.

Etichete:

 
joi, martie 13, 2008
  Matematica uneori distractivă

Am cules de pe pagina de matematică distractivă a unui site din Republica Moldova, întitulat "Pagina Virtuala a Tânărului Matematician", o poveste drăguţă şi o problemă simpatică pe care vreau să vi le împărtăşesc:

Încep cu povestea:
Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie falsă poate fi dedusă oricare alta. El a întrebat:
– Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din afirmaţia 2 + 2 = 5, se poate deduce că sunteţi papa de la Roma?
Russell dădu afirmativ din cap.
– Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? – continuă să-şi exprime îndoiala filozoful.
– Desigur! – a răspuns cu fermitate Russell şi-i prezentă demonstraţia:
1. Presupunem că 2 + 2 = 5;
2. Scădem din ambele părţi ale egalităţii doi: obţinem 2 = 3;
3. Scriem egalitatea sub forma: 3 = 2;
4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1;
Papa de la Roma şi eu – împreună suntem doi. Deoarece 2 = 1, rezultă că eu şi Papa de la Roma suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa de la Roma.

Şi acum problema:
Să presupunem că un om care nu mănâncă sau nu doarme fix 7 zile (o zi = 24 de ore), moare. Ce trebuie să facă întâi omul care nu mănâncă şi nu doarme o săptămână, la sfârşitul celei de a şaptea zile, ca să rămână viu: să mănânce sau să doarmă?
Problema are o soluţie unică, pe care o veţi găsi într-un comentariu, mâine.

Etichete:

 
  In 40 de ani va disparea petrolul

Printre ştirile publicate în luna ianuarie de Graduate School of Business de la Universitatea Stanford figurează şi această ştire care face o analiză a resurselor şi a consumului de ţiţei în lume. În articol există precizări privind amplasarea rezervelor mondiale de petrol şi unele informaţii despre investiţiile în cercetarea pentru producerea de energii alternative.

Etichete:

 
miercuri, martie 12, 2008
  Internautii si televiziunea

Un sondaj recent arată că peste 75% din internauţii din Statele Unite şi Marea Britanie urmăresc programele de televiziune în timp ce navighează pe internet.
Sondajul prezintă şi alte amănunte despre cei care vizionează programele de televiziune pe computer.

Etichete: ,

 
  Unde este acum un anumit tren?

Un site elveţian prezintă în timp real locul unde se află diverse trenuri care circulă prin Elveţia. Site-ul prezintă poziţia trenurilor pe hartă, în funcţie de orarul programat, corectată cu informaţiile privind eventualele întârzieri.
Există un site similar românesc! Diferenţa dintre cele două site-uri constă în faptul că la noi traseul e prezentat pe o imagine din satelit, foarte greu de urmărit, şi că site-ul nostru prezintă poziţia trenurilor doar în funcţie de mersul trenurilor, fără corecţii.
Nu-mi permit să fac comentarii privind respectarea orarelor în cele două ţări.

Etichete:

 
  Un blog important

Politicienii, majoritatea autorităţilor statului, aproape tot ce înseamnă mass media şi – din păcate – o mare parte a organismelor justiţiei româneşti slujesc interesele unei minorităţi (evident şi propriile interese), în dauna intereselor majorităţii populaţiei din această ţară pe care o numim a noastră.
O recenta hotărâre a Curţii Constituţionale mai scapă 4 actuali şi foşti miniştri, probabil infractori, de urmărirea penală.

Blogul Jude în Românica dezvăluie mizeria în care se zbate justiţia românească. Vă rog parcurgeţi mai multe posturi.

Vă propun să atrageţi atenţia asupra acestor mesaje scrise de un om din interiorul sistemului judiciar pentru că, spre deosebire de perioada comunistă, ticăloşii actuali pot fi trimişi unde le e locul numai de O JUSTIŢIE CORECTĂ, iar O ACŢIUNE CONCERTATĂ ÎN BLOGOSFERĂ NU ESTE NEGLIJABILĂ AZI. Nu vreţi să încercăm?
Ştiu că nu sunt printre bloggerii cei mai citiţi, dar dacă unii din voi vor posta mesaje care să atragă atenţia asupra blogului, îndemnându-i şi pe alţii să o facă, vom crea un curent de opinie.

Mi se pare cumplit că foarte mulţi oameni tineri, care n-au cunoscut mecanismele oprimante care ne determinau pe cei care am trăit sub comunism să răbdăm nedreptăţile de atunci, spun azi cu candoare: “nu putem face nimic; trăim în România”. Fără o putere judecătorească reală şi corectă, şansele generaţiei tinere de a scăpa de ticăloşii datorită cărora oamenii cinstiţi şi competenţi au şanse minime de a trăi într-o Românie civilizată sunt nule.

Etichete: ,

 
marți, martie 11, 2008
  Pentru ca lumea se misca prea repede

N-am inţeles a cui a fost ideea, dar ea fost preluată de câteva mii de oameni din 32 de oraşe aflate în 17 ţări, care au rămas nemişcaţi timp de 5 minute în poziţia în care au fost surprinşi într-un anumit moment, într-un loc prestabilit.
Primii par să fi fost 207 oameni, în marea gară centrală din New York. Au fost imitaţi în alte oraşe americane, în Germania, în Irlanda, în Canada, în Noua Zeelandă, în Anglia, în Polonia, În Austria, în Letonia, în Suedia, în Italia şi...în România. În Constanţa şi-au manifestat intenţia de a participa la flashmob 150 de persoane, dar au respectat condiţia doar 3.

Etichete:

 
  Alta selectie de utilitare gratuite

Sunt la modă selecţiile de utilitare. Pe 8 martie, PC Magazine a publicat o colecţie de 157 de utilitare gratuite pe care le consideră cele mai bune. Multe au apărut în alte selecţii pe care vi le-am mai prezentat, dar sunt destule pe care nu le-am mai întâlnit şi care par remarcabile.
Cum fiecare instalare şi dezinstalare înseamnă balast pentru regiştri, ezit să le mai testez.

Vă mărturisesc că, neavând destulă siguranţă în scrierea în regiştri, mi s-a părut că programul Ccleaner este destul de explicit ca să nu umblu unde nu trebuie. Şi totuşi, se pare că am reuşit să încetinesc mult lansarea Windowsului după ce am şters nişte fişiere care păreau să fi rămas după dezinstalarea unor programe la care am renunţat. Există posibilitatea să le reinstalez, dar prefer să facă această trebă cineva mai priceput ca mine.
Până atunci, tot fac backupuri cât mai explicite, pentru siguranţă.
În concluzie, m-am convins că The Best Registry Cleaner is.. NO Registry Cleaner, cum zice un articol pe care îl recomand celor care nu sunt specialişti în domeniu, chiar dacă sunt parţial iniţiaţi.

Etichete:

 
luni, martie 10, 2008
  Cum devin de neseparat doua carti

Nu e vorba de o scamatorie ci de un efect al forţei de frecare. Intercalând parţial toate foile a două cărţi care au aceleaşi dimensiuni, ele devin inseparabile. Demonstraţia video vă stă la dispoziţie. E bine să observaţi că foile cărţilor nu sunt lucioase.

Această prezentare mi-a adus aminte de o experienţă datorită căreia regretatul Florian Pittiş şi-a făcut, în timpul studenţiei, o mică rană pe mână, acceptând pariul că nu va reuşi să provoace, cu o ţigară aprinsă, o arsură pe o hârtie de o sută de lei, bine întinsă pe dosul palmei. Evident hârtia (atunci banii erau din hârtie) n-a păţit nimic. Tot legile fizicii explică fenomenul.

Etichete:

 
  Retailul romanesc şi alte necazuri

„Litrul de lapte se cumpără de la producător cu 80 de bani, iar în hipermarket ajunge sa fie vândut, la aşa zisa super-ofertă, cu 4 lei” susţine preşedintele asociaţiei patronale din industria noastră alimentară. Ceea ce omite să ne spună Dl. Sorin Minea este preţul cu care vând Friesland, Danone, Albalact sau LaDorna acel lapte retailerului.
Să ne amintim de protestele repetate ale producătorilor români de cereale, carne, lapte, legume, fructe care spun că patronatele le impun preţuri mai mici decât costurile şi vom deduce de ce am ajuns să importăm cartofi şi mărar în plin sezon.
Să nu uităm nici grija guvernului de a interzice micilor producători să-şi vândă marfa în pieţele din oraşe, în baza legislaţiei europene, de care nu s-a mai ţinut seama când a fost vorba de taxa de primă de primă înmatriculare a autovehiculelor, în care erau implicate alte interese.
Investiţiile străine cu care se laudă guvernul sunt făcute, aproape integral, în piaţa imobiliară, în lanţurile de hiper şi supermarketuri, în serviciile bancare şi în asigurări, iar cazurile Nokia şi multsperatul Ford de la Craiova sunt evenimente rare şi de primă pagină în presă.
Evident că lanţurile de mari magazine au profituri mari (altfel n-ar investi la noi), dar cei care nu vor să scadă nimic din propriile profituri, probabil la fel de mari, sunt procesatorii, care produc adesea marfă de calitate proastă şi angrosiştii. Fermierii şi micii producători agricoli nu au cum să livreze direct produse marilor retaileri.

În prezent, presa noastră scrisă şi audiovizuală acuză retailerii, omiţând cu bună ştiinţă, cred eu, contribuţia procesatorilor şi a angrosiştilor la jefuirea producătorilor agricoli şi a consumatorilor. O dovadă tipică omisă este creşterea continuă şi exagerată a preţului pâinii, chiar şi în perioadele în care preţul grâului scădea semnificativ.
Publicaţia online Daily Business.ro publică un articol întitulat „Cum au ieşit alte state europene din capcana retailului modern" în care arată că supermarketurile şi hipermarketurile, au ajuns sa controleze la noi, în mediul urban, peste 80% din consumul de alimente, atât din producţia autohtonă cât şi din import. Articolul arată că în ţările occidentale s-au luat măsuri concrete pentru reglementarea abuzului de poziţie dominantă de pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare.
Practic, articolul - ca şi restul mesajelor pe care ni le serveşte presa - se asociază punctului de vedere al patronatului din industria alimentară, neglijând interesele consumatorilor şi ale micilor producători.
Din ce am înţeles eu, marii retaileri contribuie la scumpirile pe care le simţim din plin în special prin faptul că, în contractele cu procesatorii şi angrosiştii, le impun acestora să nu vândă altora aceeaşi marfă la un preţ mai scăzut. Aşa ajungem la situaţia în care micile magazine sunt falimentare pentru că, achiziţionând produsele la preţuri mai mari decât supermarketurile, le vând mai scump.
Tot acest sistem de acuze omite faptul că aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte la ţară unde nu sunt supermarketuri.

Etichete:

 
duminică, martie 09, 2008
  Barbie împlineşte azi 49 de ani

Barbie, probabil cea mai celebră păpuşă din lume, a fost prezentată pentru prima oară la Târgul Internaţional de Jucării din New York pe 9 martie 1959, zi care e considerată data naşterii ei.
Istoria păpuşii, biografia construită în anii 60 într-o serie de nuvele despre Barbie, căreia i s-a inventat numele Barbara Millicent Roberts, şi controversele care i-au însoţit evoluţia sunt prezentate în Wikipedia, în care puteţi vedea şi imaginea destul de modestă a primei Barbie din 1959.

Etichete:

 
  Cu intarziere, pentru ziua femeii

Intreruperea conexiunii la internet timp de aproape 15 ore, m-a împiedicat aseară să accesez un e-mail de la un prieten care i-a trimis soţiei mele un link către această superbă prezentare digitală a portretelor de femei, care sunt capodopere ale picturii mondiale.

Etichete:

 
sâmbătă, martie 08, 2008
  Picturi pe pene de paun

Pictoriţa Julie Thomson locuieşte într-un orăşel din statul american Washington.
Din 1990 foloseşte ca suport pentru picturile ei penele de păun. Lucrările Juliei se bucură de căutare în mai multe ţări din lume.
Pe această pagină sunt reprezentate diverse mamifere din America de Nord, iar pe această pagină subiectele sunt diverse. Dacă doriţi să le vedeţi mai amănunţit, însoţite de explicaţii, clicaţi pe penele care vă plac.

Etichete:

 
  Inca o selectie de utilitare

Filehippo este un site, actualizat zilnic, care prezintă cele mai apreciate utilitare care pot fi descărcate de pe servere puternice, fără viruşi sau spyware.
Conectând filtrul din dreapta sus, puteţi selecta numai softul gratuit sau puteţi elimina softul în versiune beta.
Clicând pe "more" la fiecare categorie veţi obţine informaţii detaliate despre fiecare program propus.
Pe site veţi găsi şi un program care vă informează dacă softurile pe care le folosiţi sunt actualizate, sau dacă există versiuni mai noi pe care le puteţi descărca.

Etichete:

 
vineri, martie 07, 2008
  O metoda japoneza de invatat engleza

Chiar dacă nu oferă un curs de engleză, Lexxica este un sistem japonez amuzant de îmbogăţire şi de testare a vocabularului englezesc de care dispunem.
Printre soluţiile utilizate este şi un joc.
După înscriere (simplă şi fără obligativitatea comunicării adresei de e-mail) aveţi grijă să optaţi în settings pentru text exclusiv englezesc, căci altfel vă treziţi că vi se explică semnificaţia cuvintelor pe care nu le cunoaşteţi în japoneză.

Etichete:

 
  Despre Ziua femeii

Găsiţi informaţii despre istoria şi celebrarea Zilei internaţionale a femeii în Wikipedia.
Un site al Naţiunilor Unite se referă la această zi, concentrându-se asupra condiţiei femeii pe planetă.
600 de evenimente dedicate zilei de 8 martie 2008, în 52 de ţări, sunt descrise pe un site dedicat exclusiv Zilei femeii.
În Australia există o implicare guvernamentală impresionantă în sărbătorirea zilei de 8 martie.
Regret că nu am ce extrage despre Ziua femeii de pe webul românesc. Sunt multe reclame pentru cadouri şi pentru spectacole. În sinteza Hotnews, la Bucureşti, Constanţa şi Cluj atrag atenţia striperii.

Încerc să devansez alţi bloggeri, urându-vă cu o zi mai devreme, La mulţi ani doamnelor şi domnişoarelor!

Etichete:

 
joi, martie 06, 2008
  Povestea broscutei invingatoare

Am găsit această poveste pe un site românesc.
Mie mi-a plăcut povestea şi morala ei, care apare după câteva secunde.
Din unghiul meu de vedere, site-ul are şi destul conţinut discutabil.

Etichete:

 
  Ati auzit de Big Pharma?

Starea catastrofală a îngrijirii sănătăţii în România nu este generată numai de incompetenţa sau interesele factorilor de decizie în domeniu, ci şi de lăcomia importatorilor şi distribuitorilor noştri de medicamente.
Medicii cu renume acceptă sponsorizări din partea companiilor farmaceutice pentru a putea participa la congrese internaţionale, având evident obligaţia de a prescrie produsele sponsorului.
Această metodă nu e aplicată numai la noi.
Pe plan mondial, marile corporaţii producătoare de medicamente sunt printre companiile cele mai lipsite de scrupule.
Big Pharma este denumirea atribuită giganţilor industriei farmaceutice. În această listă veţi găsi pentru fiecare din marile companii cifra de afaceri, cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare şi profitul net în 2006.
Un studiu demonstrează că industria farmaceutică americană cheltuieşte de două ori mai mult pe publicitate decât pe cercetare şi dezvoltare.
Un articol recent dezvăluie dedesubturi ale procedeului.
Ziarul englezesc Gurdian susţine că antidepresivul Prozac, utilizat de 40 de milioane de oameni, nu are efect în majoritatea cazurilor. Din Anglia, Times aminteşte unele efecte secundare dezastruoase ale Prozacului.
Business Week se referă la lipsa de eficienţă a reducerii colesterolului rău prin medicamente în valoare de 28 de miliarde de dolari, utilizate de 25 de milioane de pacienţi din lume. În schimb aceste medicamente generează, în 10-15 cazuri, efecte secundare grave. Cu câtva timp în urmă am văzut un articol în româneşte (nu e scris de un român) care arăta că aceste produse cresc cu 25% riscul apariţiei cancerului.

În lumea civilizată, reacţiile presei faţă de produsele farmaceutice inutile sau chiar dăunătoare, dar generatoare de profituri uriaşe, sunt din ce în ce mai frecvente.
La noi, bolnavii trebuie să fie fericiţi că primesc medicamente compensate, bune sau rele, o săptămână pe lună. Presa menţionează declaraţii ale ministrului sănătăţii din care rezultă că se ieftinesc medicamentele. Aţi observat aşa ceva? În schimb despre specula practicată de distribuitori şi producători n-am văzut nimic la noi în mass media.

P.S.
Azi a apărut În Wall Street.ro un articol referitor la nişte amenzi date de Consiliul Concurenţei unor companii farmaceutice pentru practici anticoncurenţiale realizate cu cocursul Ministerului Sănătăţii.

Etichete:

 
miercuri, martie 05, 2008
  Alt test de memorie vizuală

Pentru că testul de memorie vizuală pe care l-am postat zilele trecute a tentat destul de multi cititori, vă mai propun unul puţin mai complicat. Testul începe direct, când îl deschideţi şi aveţi la dispoziţie 25 de secunde pentru a urmări o imagine şi alte 25 pentru a răspunde la o întrebare care se referă la un detaliu din imaginea pe care aţi văzut-o.
Succes!

Etichete:

 
  Istoria inventiilor

Pe site-ul About.com am găsit cea mai vastă prezentare online a istoriei invenţiilor pe care am întâlnit-o până acum. Cred că sunt mii de invenţii înşirate în ordine alfabetică, în engleză.
Nu este prezentată numai istoria invenţiilor deosebite ci şi cea referitoare la o mulţime de lucruri uzuale cum ar fi lipiciul, sticla, guma de mestecat, pizza, îngheţata, cărţile de joc.
Istoriile oferă şi surprize. Mai toţi ştim că inventatorul becului electric a fost Thomas Edison. De fapt, se pare că el a fost doar cel care a realizat doar o etapă din evoluţia acestei invenţii pe care a reuşit să o valorifice din plin. Ca şi Guglielmo Marconi, pe care îl considerăm inventatorul radioului. De fapt amândoi au merite deosebite în ceea ce numim azi marketing, reuşind să-şi fructifice realizările mult mai bine decât cei care i-au precedat sau i-au urmat în realizarea invenţiilor care i-au făcut celebri.
Au existat şi autori de invenţii foarte importante despre care se ştie foarte puţin. Din Wikipedia puteţi afla că piedicile puse de corporaţia RCA, care nu dorea să-şi reducă profiturile l-au determinat pe inventatorul radioului cu modulaţie în frecvenţă (FM), folosit şi astăzi, să se sinucidă, după peste 20 de ani în care a încercat să-şi aplice invenţia, fapte despre care nu se pomeneşte nimic în istoria la care m-am referit mai sus.

Etichete:

 
marți, martie 04, 2008
  O scamatorie cu Google

Spuneţi unui prieten că puteţi şterge cele două litere o de pe o pagină Google doar printr-o apăsare cu degetul în lungul textului. Asigurati-l că le puteţi face să reapară dacă acoperă el textul cu degetul timp de câteva secunde.
Scamatoria reuşeşte sigur dacă pagina Google este asta. Singura condiţie necesară este să clicaţi cu mouse-ul pe spaţiul alb al paginii cu 5 secunde înainte de a ridica degetul.

Etichete:

 
  The Epoch Times in romaneste

The Epoch Times este un ziar al unei companii de media cu capital privat, cu sediul principal la New York şi cu o reţea de reporteri locali răspândiţi în multe ţari de pe glob, inclusiv în România, care are o editie în limba română.
Publicaţia acordă o atenţie deosebită ştirilor din China, unde dispune de un grup mare de corespondenţi.
In afară de ştirile la zi din Romania, puteţi afla din ediţia electronică a Epoch Times diverse informaţii precum cea privind ieftinirea sistemului de operare Vista.

Etichete:

 
luni, martie 03, 2008
  Mancare asiatica cu ingediente europene

Site-ul Chinese Cooking ne demonstrează că multe din specialităţile culinare chinezeşti, thailandeze, japoneze, indoneziene sau coreene pot fi preparate cu ajutorul ingredientelor disponibile în Europa. Regula este valabilă pentru numeroase aperitive, salate, supe, mâncăruri din carne sau peşte, deserturi etc.
Nu vă tentează să încercaţi?

Etichete:

 
  Ce zic statisticile despre noi

Index Mundi este un site care prezintă o mulţime de date despre toate ţările lumii.
Privind cu realism situaţia României, constatăm că doar pentru îmbogăţiţi viaţa s-a schimbat fundamental, în timp ce pentru omul de rând situaţia nu este deloc înfloritoare.
Iată câteva cifre care îmi confirmă afirmaţia:

- 25% din populaţia României trăieşte sub pragul de sărăcie (la acelaşi nivel se află India, Albania, Bosnia şi Herţegovina). În Bulgaria, se află în această situaţie doar 14,1% din populaţie;
- Având o rată a mortalităţii infantile de 24,6 la o mie (cu peste 5% peste Bulgaria, cu 4,5% peste Albania, cu 10,5% peste Modova şi de 3 ori mai mare decât Ungaria), avem o imagine tragică a calităţii serviciilor noastre medicale. Media Uniunii Europene (cu noi cu tot) este de 5 ori mai mică.
- Cu o speranţă de viaţă medie de 71,91 de ani, depăşim un pic Letonia (71,6), aşa că aici nu suntem chiar ultimii din Uniunea Europeană în care speranţa medie de viaţă este 78,7 ani.
- Avem o rată a inflaţiei de 6,8%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Doar Bulgaria este aproape de noi cu 6,5%, urmată de Slovacia cu 4,4%, Ungaria cu 3,7% ş.a.m.d.

Totuşi, să nu ne limităm numai la cifre care ne amintesc că performanţele noastre sunt mai aproape de cele ale unor ţări din America Latină decât cele ale ţărilor europene.
Să mai vizităm şi site-ul Geohive care prezintă statistici la nivel global şi naţional despre populaţia lumii, evoluţia şi tendinţele ei, dar şi despre rezervele şi consumurile energetice, despre porturi şi aeroporturi.
Aflăm astfel că încadrându-se în tendinţa fostelor ţări comuniste europene, populaţia României va scădea de la 21,5 milioane în 2007 la sub 16 miloane în 2050.

Trebuie să remarcăm că deşi populaţiile din Germania, Italia, Portugalia se înscriu într-o tendinţă descendentă, în Marea Britanie, Franţa, Irlanda, SUA se prevăd creşteri semnificative ale populaţiei. Interesantă mi se pare scăderea de cca 20% prevăzută pentru populaţia Japoniei. Se pare că măsurile contraceptive impuse de guvern vor avea eficienţă în China, unde creşterea prevăzută până în 2050 este de doar 6%, fapt care va face ca India să devină ţara cu cei mai mulţi locuitori de pe planetă.

Etichete:

 
duminică, martie 02, 2008
  Test de memorie vizuala

În acest joc-test ţi se cere să reţii culorile cărămizilor. Ordinea în care vei fi intrebat nu corespunde cu ordinea de apariţie a cărămizilor. E util să citeşti instrucţiunile, iar dacă apeşi pe textul „Sunet”, joci în linişte.
 
sâmbătă, martie 01, 2008
  Cititoarele de carti digitale

Îngăduiţi-mi să ofer textul de mai jos, în chip de mărţişor, Lucieit, fetelor de la Bookblog şi tuturor celorlalte bloggeriţe care scriu despre cărţi.

Prima bibliotecă ale cărei cărţi care erau scrise într-un format care putea fi citit pe calculator datează din 1971, cu 5 ani înainte ca Steve Jobs şi Steve Wozniak să realizeze primul calculator personal din lume.
Azi numărul bibliotecilor digitale este imens şi să nu uităm că această listă nu include nici pe departe toate bibliotecile electronice din lume (din România figurează o singură bibliotecă, deşi numărul lor e mult mai mare).
Preluând un model american şi în Franţa există o librărie specializată exclusiv în cărţi digitale.

Am afirmat, într-un post cu câteva zile în urmă, că nu mai e mult până când vom citi cărţile pe e-book readere foarte ieftine. Mie – si cred că nu numai mie – îmi este foarte incomod să citesc o carte pe monitorul calculatorului. Mărturisesc că am peste 100 de cărţi descărcate pe hard disk, dar n-am reuşit să citesc integral pe display, nici măcar una. Menţinându-mi convingerea că viitorul aparţine cărţilor digtale, revin mai realist asupra afirmatiei făcute.

Iată o listă a e-book readerelor care se produc în lume, cu caracteristici şi preţuri.
Spre deosebire de alte aparate din domeniul IT&T ale căror performanţe au evoluat exploziv şi care se găsesc la preţuri modice, e-book readerele au o piaţă de desfacere mult mai mică decât telefoanele mobile cu tot felul de farafastâcuri, decât mp3 playerele sau chiar decât noul Blu Ray. Deşi îmi doresc o astfel de unealtă, ea nu încape încă pe lista mea de priorităţi.

La noi, deocamdată, magazinele nu oferă aşa ceva. Nu se cer, mi s-a explicat. Şi totuşi am văzut mulţi ţânci de şcoală primară cu telefoane mobile al căror preţ depăşeşte costul unui cititor mobil de cărţi electronice.
Din păcate nici pe plan mondial situaţia e-book readerelor nu e înfloritoare şi mi-e teamă că va fi nevoie de cca 10 ani până când cărţile digitale vor deveni predominante.
Au dispărut telegramele, presa tradiţională pierde teren în favoarea celei electronice, aparatele fotografice digitale s-au impus, în noua directivă a Uniunii Europene televiziunea online e tratată ca mod acceptat de difuzare a programelor. E inevitabil ca după o perioadă de convieţuire cu cărţile scrise pe hârtie, cărţile elctronice, mai ieftine şi mai comode, să reprezinte soluţia viitorului.

P.S.
Chinezii au inventat hârtia. O companie chinezească este printre primii producători de e-book readere din lume.

Etichete: ,

 
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul