„Litrul de lapte se cumpără de la producător cu 80 de bani, iar în hipermarket ajunge sa fie vândut, la aşa zisa super-ofertă, cu 4 lei” susţine preşedintele asociaţiei patronale din industria noastră alimentară. Ceea ce omite să ne spună Dl. Sorin Minea este preţul cu care vând Friesland, Danone, Albalact sau LaDorna acel lapte retailerului.
Să ne amintim de protestele repetate ale producătorilor români de cereale, carne, lapte, legume, fructe care spun că patronatele le impun preţuri mai mici decât costurile şi vom deduce de ce am ajuns să importăm cartofi şi mărar în plin sezon.
Să nu uităm nici grija guvernului de a interzice micilor producători să-şi vândă marfa în pieţele din oraşe, în baza legislaţiei europene, de care nu s-a mai ţinut seama când a fost vorba de taxa de primă de primă înmatriculare a autovehiculelor, în care erau implicate alte interese.
Investiţiile străine cu care se laudă guvernul sunt făcute, aproape integral, în piaţa imobiliară, în lanţurile de hiper şi supermarketuri, în serviciile bancare şi în asigurări, iar cazurile Nokia şi multsperatul Ford de la Craiova sunt evenimente rare şi de primă pagină în presă.
Evident că lanţurile de mari magazine au profituri mari (altfel n-ar investi la noi), dar cei care nu vor să scadă nimic din propriile profituri, probabil la fel de mari, sunt procesatorii, care produc adesea marfă de calitate proastă şi angrosiştii. Fermierii şi micii producători agricoli nu au cum să livreze direct produse marilor retaileri.

În prezent, presa noastră scrisă şi audiovizuală acuză retailerii, omiţând cu bună ştiinţă, cred eu, contribuţia procesatorilor şi a angrosiştilor la jefuirea producătorilor agricoli şi a consumatorilor. O dovadă tipică omisă este creşterea continuă şi exagerată a preţului pâinii, chiar şi în perioadele în care preţul grâului scădea semnificativ.
Publicaţia online Daily Business.ro publică un articol întitulat „Cum au ieşit alte state europene din capcana retailului modern" în care arată că supermarketurile şi hipermarketurile, au ajuns sa controleze la noi, în mediul urban, peste 80% din consumul de alimente, atât din producţia autohtonă cât şi din import. Articolul arată că în ţările occidentale s-au luat măsuri concrete pentru reglementarea abuzului de poziţie dominantă de pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare.
Practic, articolul - ca şi restul mesajelor pe care ni le serveşte presa - se asociază punctului de vedere al patronatului din industria alimentară, neglijând interesele consumatorilor şi ale micilor producători.
Din ce am înţeles eu, marii retaileri contribuie la scumpirile pe care le simţim din plin în special prin faptul că, în contractele cu procesatorii şi angrosiştii, le impun acestora să nu vândă altora aceeaşi marfă la un preţ mai scăzut. Aşa ajungem la situaţia în care micile magazine sunt falimentare pentru că, achiziţionând produsele la preţuri mai mari decât supermarketurile, le vând mai scump.
Tot acest sistem de acuze omite faptul că aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte la ţară unde nu sunt supermarketuri.