Tunelul
De la cele două capete ale unui tunel, lung de 2 km, cu o singură linie ferată, două trenuri înaintează simultan cu viteza de 100 de km/h, fără a-şi modifica viteza.
Surprinzător, cele două trenuri nu se ciocnesc. Cum este posibil?
Răspunsul, peste câteva zile la post scriptum.
P.S.
RăspunsUnul din trenuri intră în tunel iar al doilea iese prin capătul opus.
Etichete: Teste
Cel mai simplu test
Deşi este întitulat
Cel mai simplu test din lume, prima dificultate cu care vă veţi întâlni este faptul că nu-l puteţi rezolva dacă nu aveţi cunoştinţe de limba engleză.
După ce vă propuneţi un răspuns la fiecare din cele 10 întrebări, nu-l scrieţi nicăieri şi apăsând Answer, verificaţi dacă răspunsul a fost corect.
Aproape toate întrebările vă solicită atenţia şi nu cunoştinţele în diverse domenii.
Etichete: Teste
Autoportretele lui Rembrandt
Olandezul Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606 - 1669) este considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, dar şi un foarte important creator de şcoală artistică.
În secolul XIX, când s-a amplificat studiul operei lui Rembrandt, cercetătorii au fost surprinşi de numărul mare de autoportrete realizate de celebrul pictor. În peste 40 de picturi, peste 30 de gravuri şi numeroase desene Rembrandt s-a reprezentat pe sine aproape anual şi uneori, de mai multe ori pe an, realizând, din acest punct de vedere, o performanţă unică în istoria artei.
O pagină web conţine linkuri către o selecţie de 14 reproduceri ale portretelor care îl reprezintă pe extraordinarul creator de-a lungul a 41 de ani. Ultimele două, dintre care unul figurează în imaginea alăturată. datează din anul morţii sale.
Etichete: Cultura si arta
Doi litri de apa pe zi?
Printre multe alte poveşti care bântuie pe net este şi regula celor doi litri de lichide pe zi.
Pe un site medical am dat de un articol întitulat
Cum şi cât ne hidratăm care explică pe scurt cum obţinem cantitatea necesară de lichide în organism, în funcţie de condiţiile climatice, de efort şi de masivitatea corpului dar şi de categoriile de băuturi folosite.
Etichete: Sanatatea
Ratko Mladic
La 26 mai 2011 a fost arestat, dupa 16 ani în care a fost unul dintre cei mai căutaţi fugari din lume, Ratko Mladic, fostul lider al sârbilor bosniaci, care a fost inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, în iulie 1995, pentru genocid şi crime împotriva umanităţii, fiind considerat a fi orchestratorul masacrului de la Srebrenica. Pentru prinderea lui s-a oferit o recompensă care a crescut treptat până la 10 milioane de dolari.
Majoritatea dintre noi i-am tot citit numele în diverse publicaţii care se referă la căutarea şi arestarea lui, dar care nu oferă informaţii despre viaţa şi faptele celui considerat azi criminal de război.
În aceste condiţii, este posibil să vă intereseze cele
3 variante în care este prezentat fostul general Mladic într-o enciclopedie românească online care merită atenţie datorită gamei foarte largi a temelor acoperite dar, în special, datorită faptului că prezintă informaţii din diverse surse, permiţând cititorului să obţină informaţii care uneori se contrazic.
Etichete: Politica-politici
3 minute despre diferente culturale
Se întâmplă frecvent să ne mire unele obiceiuri ale oamenilor de pe alte meleaguri. Un exemplu tipic este cel al americanilor care aleargă zilnic mulţi kilometri când fac jogging, dar care se urcă în automobil pentru a-şi vizita o cunoştinţă care stă la un kilometru distanţă de casa lor.
În scurta sa prezentare la o conferinţă TED din 2009, întitulată
Ciudat sau doar diferit? un muzician ale cărui preocupări sunt axate pe inovaţia în diverse domenii ne atrage atenţia asupra faptului că nu trebuie să considerăm ciudate obiceiurile care diferă de ale noastre.
Este drept că sistemul în cadrul căruia medicul este plătit numai în perioada în care pacientul său este sănătos şi îl tratează gratuit când este bolnav se referă la un grup restrâns de medici chinezi şi nu este o practică uzuală în China, cum s-ar putea înţelege din expunere.
Mi se pare interesantă şi zicala la care se referă prezentatorul, în încheiere, că pentru orice afirmaţie pozitivă despre India care este adevărată, există şi o formă opusă ei care este la fel de adevărată (prezentarea a fost făcută la o conferinţă TED din India).
Alegeţi subtitrarea în limba română în partea de jos a paginii.
Etichete: Prezentari TED
Ce stiti despre gheise?
Am auzit cu toţii câte ceva despre gheişele japoneze, dar cei mai mulţi dintre noi au informaţii vagi şi contradictorii despre această categorie celebră de femei în cultura niponă, care reprezintă o ciudăţenie pentru noi.
Un articol de pe un site românesc, întitulat
10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre geishe, prezintă o serie de informaţii dintre care, cu certitudine, sunt destule pe care nu le cunoaşteţi.
Articolul prezintă şi un clip YouTube care se referă la gheişele din zilele noastre. Azi mai există cca 2000 de gheişe faţă de 80.000 cu un secol în urmă.
Întrucât site-ul se referă la geisha (termenul englezesc), poate e utilă precizarea că în Dicţionarul Explicativ al Limbii române figurează termenul „gheişă”.
Etichete: De pe planeta
Inlatura intersectiile
Jocul de logică şi atenţie
Fără linii intersectate vă cere să parcurgeţi cât mai repede fiecare nivel, trăgând cu mouse-ul punctele albastre asfel încât să obţineţi o figură în care segmentele de dreaptă dintre punctele albastre să nu se intersecteze între ele.
Nu vă speriaţi, figura de mai sus apare la un nivel la care aveţi un oarecare antrenament.
Etichete: Jocuri
Culorile pasarilor
Adesea suntem impresionaţi de diversitatea culorilor penelor păsărilor de tot felul.
Publicaţia Science Daily se referă, bazându-se pe studii făcute la universităţile Yale şi Cambridge, la
evoluţia în milioane de ani a culorilor păsărilor şi la diversitatea culorilor pe care le văd acestea. Interesant este şi faptul că păsările au pe retină celule care le permit să vadă în ultraviolet. Interesant este şi faptul că păsările au pe retină celule care le permit să vadă în ultraviolet. În schimb păsările au nevoie de mult mai multă lumină decât oamenii pentru vedea culorile şi disting slab culorile în amurg.
Articolul se referă şi la culorile predominant cenuşii ale hainelor purtate de oameni înainte de izolarea anilinei, la începutul secolului XIX. Evoluţia ulterioară a substanţelor colorante a permis evoluţia spectaculoasă a culorilor ce se regăsesc azi pe îmbrăcămintea noastră.
Etichete: Surprizele naturii
Folositi transfer.ro?
Transfer.ro este o aplicaţie românească online care vă permite să trimiteţi la maximum 5 adrese de email, un mesaj care să anunţe că pot prelua un fişier în care sunt comprimate maximum 60 de fişiere video, audio, powerpoint, documente etc, a căror dimensiune nu depăşeşte - pentru varianta gratuită - 1GB.
Selecţia fişierelor de transferat, se poate face şi cu Ctrl+clic stânga pe mouse, ca la orice selecţie multiplă.
Restul lămuririlor le găsiţi pe pagina web a aplicaţiei. Vă reamintesc că varianta gratuită păstrează fişierele timp de 10 zile.
Etichete: Internet-IT
Istoria ciocolatei
Un site românesc conţine un articol întitulat
Istoria ciocolatei, din care aflăm că, în urmă cu 1500 de ani, mayaşii din America Centrală obţineau o băutura dulce-amăruie şi picantă prin prăjirea seminţelor arborelui de cacao amestecate cu ardei, lasând apoi amestecul să fermenteze.
La începutul secolului XVI, conchistadorul Hernando Cortez a adus boabele de cacao în Spania, de unde băutura îndulcită s-a extins în Europa.
Vor mai trece trei secole şi jumătate până la apariţia în Anglia a ciocolatei solide.
Articolul se referă şi la diverse bizarerii din istoria ciocolatei cum ar fi originea cuvântului cacao, folosirea boabelor de cacao ca monedă, implicarea sectei quakerilor în apariţia unor mărci remarcabile de ciocolată şi altele.
Etichete: Trecut - viitor
Un minut pe internet
Wall-Street.ro arată într-un articol însoţit de un infografic
câteva lucruri se petrec în 60 de secunde pe Internet.
Printre multe altele, în 60 de secunde:
-motorul de căutare Google răspunde la 694.445 căutari;
- pe YouTube sunt incărcate clipuri ce cumulează peste 25 de ore de conţinut;
- peste 370.000 de apeluri de voce sunt realizate prin Skype;
- se scriu peste 1.500 de posturi pe blog-uri.
Etichete: Internet-IT
Cartarescu: o parere
Cu 6 ani în urmă, scriitorul Mircea Cărtărescu emitea în Jurnalul Naţional o părere pe care o regăsim pe Hotnews sub titlul:
Sentimentul românesc al isteriei.
Am senzaţia că, faţă de momentul publicării articolului, în ultimii ani s-a amplificat “mitocănia agresiva, una dintre cele mai răspândite strategii de supravieţuire”.
“Cred ca asta ne distinge, ca români, în lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieţii cotidiene… Sadismul nostru răbufneste în insultă şi obscenitate. Începem sa ne mândrim cu grobianismul nostru şi, exhibitionisti ai moralei, ne dezbrăcăm voluptuos de caracter în aplauzele excitate ale publicului. Curând, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca târfele, securiştii si noii imbogăţiţi.”, zice scriitorul.
Cărtărescu mai zicea şi altele, bune şi rele, în acel articol din care am preferat să accentuez părţile cele mai dure.
Întrebarile pe care mi le pun sunt: avem vreo şansă de vindecare? Când?
Etichete: Despre noi
Costul alimentelor
Aproape jumătate din cheltuielile românului mediu se duc pe alimente.
În aceste condiţii, mi se pare deosebit de interesantă o postare documentată din blogul BusinessDay.ro întitulată
Cât costau alimentele înainte de Revoluţie şi cum a evoluat salariul real între 1970 şi 2010.
Costurile în sine, între 1985 şi 2011, nu au crescut dramatic raportat la salariul mediu, cum avem adesea impresia, ba chiar au scăzut semnificativ în unele cazuri (la cafea, zahăr, ulei, carne, ouă) în schimb au crescut mult preţurile la mere, cartofi, brânză.
Şi totuşi, din articol rezultă că o parte importantă din populaţie o duce mai rău decât atunci. Explicaţia o găsim în faptul că în 1980 existau 8 milioane de salariaţi care realizau câştiguri considerate decente atunci, în timp ce acum numărul salariaţilor a scăzut mult şi există cu două milioane mai mulţi pensionari decât în 1989, iar ajutoarele sociale si pensiile sunt mult mai mici decât salariul mediu.
Să nu uităm totuşi că numărul automobilelor s-a triplat, chiar dacă benzina e mult mai scumpă şi au apărut telefoanele mobile, televiziunea prin cablu, internetul şi alte facilităţi.
Articolul prezintă numeroase date şi trimiteri la surse de informaţii de prim rang.
Etichete: Despre noi
Statuie repictată la Sofia
Pe site-ul Televiziunii Române apare o informaţie însoţită de un clip video care ne arată
monumentul dedicat armatei sovietice, construit în 1954, transformat în stil pop-art.
Un necunoscut a transformat în noaptea de 17 iunie militarii sovietici de pe bazorelieful grupului statuar în personaje ale culturii pop moderne: Superman, Moş Crăciun sau clovnul care este simbolul restaurantelor fast-food Mc Donald. În plus, drapelul sovietic a fost pictat în culorile SUA. "Să fim în pas cu timpurile" a scris pe soclul monumentului artistul anonim.
Autoritaţile din capitala bulgară au decis să spele urgent monumentul.
Etichete: Bizarerii
O unealta portabila pentru Windows
Second Shell este o aplicaţie de 380 kB care nu necesită instalare în calculator, putând fi lansată de pe un stick USB sau dintr-un folder de date.
După ce aţi pornit aplicaţia puteţi efectua comod o mulţime de manevre, cum ar fi:
- maximizare unei ferestre pe orizontală la dreapta sau la stânga cu Ctrl+Alt+săgeata respectivă de pe tastatură;
- maximizarea unei ferestre pe verticală în mod similar cu săgeţile sus sau jos;
- mutarea unei ferestre cu Alt+tragere cu butonul stâng al mouse-ului apăsat;
- mărirea sau micşorarea unei ferestre cu Alt+tragere cu buton dreapta apăsat;
- minimizarea unei ferestre cu clic dreapta pe titlul ferestrei;
- închiderea unei ferestre cu clic pe titlul ferestrei cu butonul rotiţei centrale a mouse-ului apăsată;
În fişierul secondshell.ini pe care îl veţi găsi alături de executabil, după ce decomprimaţi fişierul zip care descarcă aplicaţia, veţi găsi diverse modalităţi de personalizare a unor soluţii şi de creare a unor scurtături pentru lansarea de aplicaţii şi linkuri către două pagini web cu lămuriri suplimentare.
Aplicaţia mi se pare utilă pentru cei dispuşi să ţină minte câteva manevre care îi fac să câştige timp dacă le folosesc.
Etichete: Internet-IT
Un planiglob surprinzator
Frank Jacobs, un scriitor satiric american, a iniţiat în 2006 un blog întitulat Strange Maps în care îşi exprimă pasiunea pentru cartografie inventând sau preluând tot felul de hărţi neobişnuite prin intermediul cărora îşi şochează vizitatorii, ca urmare a tot felul de idei surprinzătoare.
Una din postările sale descrie cum ar arăta
harta lumii în care fiecare din ţările de pe glob ar fi amplasată astfel încât să ocupe teritoriul altei ţări a cărei suprafaţă ar fi aproximativ proporţională cu populaţia ţării respective.
În postare veţi afla că în planiglobul inventat, pe întreg teritoriul Rusiei, ţara cu cea mai mare suprafaţă din lume, se instalează China, iar Rusia se refugiază în Kazahstan, că Marea Britanie se mută în Niger, ţară aflată în deşertul Sahara, că India ocupă marele teritoriu al Canadei şi multe altele.
Există şi posibilitatea să vedeţi
harta în amănunţime la scară mai mare.
Pe harta mărită veţi constata că România îşi cedează teritioriul haitienilor, la vestul lor fiind danezii care vor ocupa Ungaria.
Noi vom ajunge în Africa ecuatorială şi ne vom stabili în Camerun, în zona golfului Guineii, unde ne vom învecina cu Kenia, Afganistan, Slovenia, Cuba şi Burkina Faso şi vom avea ieşire la oceanul Atlantic, aşa cum se vede în imaginea de mai jos.
Etichete: Bizarerii
Un fotograf de exceptie
Un blog românesc îl evocă pe
Irving Penn (1917 – 2009), fotograful american care a avut una dintre cele mai îndelungate cariere plină de succese din istorie.
Specializat în portrete şi în fotografie de modă, Penn a realizat peste 120 din coperţile revistei Vogue, a fotografiat numerose personalităţi de prim rang din lume şi este expus la unele din cele mai importante muzee ale lumii.
Printre cei fotografiaţi de el se numără Pablo Picasso, Simone de Beauvoir, Rudolf Nureyev, Nicole Kidman, Jean Cocteau, Igor Stravinski, Edith Piaf, Alberto Giacometti, Woody Allen, All Pacino şi mulţi alţi oameni care sunt simboluri ale culturii şi artei mondiale în ultimul secol.
Penn nu încearcă să flateze personalitatea pe care o fotografiază. „Clientul meu este publicul” susţine artistul.
În imagine un autoportret al lui Irving Penn, realizat cu zeci de ani în urmă (a trăit 92 de ani).
Etichete: Personalitati
Utilitatea pasajul Basarab
Despre pasajul Basarab s-a vorbit în presă despre meritele lui Oprescu, Videanu, Băsescu, modificări de costuri, acuze, festivităţi şi scandaluri.
Ziarul Financiar publică astăzi
informaţii utile despre circulaţia rutieră pe această arteră modernă care scurtează legătura dintre Estul şi Vestul capitalei, reducând durata parcurgerii traseului dintre B-dul Iuliu Maniu şi Piaţa Victoriei de la cel puţin 30 de minute, în cazul în care traficul nu era agolmerat, la cel mult cinci minute.
În ediţia online a ziarului figurează şi un clip You Tube în care puteţi urmări circulaţia în prima zi de funcţionare a pasajului.
Etichete: De pe la noi
Verificaţi Google PageRank
Motorul de căutare Google ordonează site-urile din care extrage răspunsurile după exactitatea concordanţei cu întrebarea pusă dar şi după calificativul acordat site-urilor, cunoscut sub denumirea de Google PageRank.
Puteţi afla PageRankul unui site sau al unui blog pe această pagină web.
Tot de pe această pagină puteţi alege un buton care indică valoarea PageRankului pe care îl puteţi afişa pe site-ul sau blogul Dvs.
Din câte ştiu, puţine site-uri în limba română depăşesc PageRankul 5 (din cele 10 posibile). E drept că Bitdefender.ro are calificativul 8 iar Hotnews - 7.
Pe web veţi găsi numeroase sfaturi care vă propun diverse soluţii pentru creşterea valorii acestui indicator. Din păcate, multe dintre ele sunt oferite de bloggeri al căror calificativ e modest.
Etichete: Internet-IT
Inventii interbelice
Între cele două războaie mondiale s-a manifestat o evoluţie spectaculoasă a literaturii, artelor plastice, arhitecturii dar şi o dezvoltare remarcabilă în domeniul tehnicii.
Să nu uităm că atunci s-au născut motorul cu reacţie, elicopterele, producţia pe bandă rulantă, penicilina, banda adezivă, pixul, guma de mestecat.
Un blog dedicat creaţiei în diverse domenii prezintă
18 invenţii apărute în acea perioadă, majoritatea amuzante, dar şi câteva impresionante.
În imagine un GPS construit în 1932, mult înainte de realizarea primilor sateliţi artificiali ai pământului, care derulează harta drumului în funcţie de viteza maşinii.
Etichete: Bizarerii
Intoarceti cupa
Cele 8 monede identice din figura de mai jos reprezintă, în mod simplificat, o cupă.
Vi se cere să întoarceţi cupa cu fundul în sus, deplasând doar două din cele 8 monede. Figura finală şi cea iniţială trebuie să fie identice, dar rotite cu 180 de grade între ele.
Răspunsul şi sursa peste câteva zile la post scriptum.
P.S.RăspunsExistă două soluţii simetrice. Una o puteţi vedea în
pagina cu soluţia. Cea de a doua se deduce simplu.
Etichete: Teste
Muzeele din Bucureşti
Cei ce se află în trecere prin Bucureşti dar şi majoritatea bucureştenilor au la dispoziţie puţine informaţii despre cea mai mare parte din muzeele capitalei.
Câţi dintre noi au auzit de Muzeul de artă contemporană, despre Muzeul Aviaţiei sau despre Muzeul Naţional Filatelic?
Un site dedicat aspectelor sociale, culturale, istorice şi economice ale oraşului Bucureşti prezintă pe două pagini
muzeele din Bucureşti, amănunte despre localizarea lor şi programul de vizitare.
Pentru că datele sunt vechi de un an, cred că e recomandabil să verificaţi informaţiile la numerele de telefon pe care le găsiţi pe site.
În imagine Muzeul Theodor Pallady, aflat într-o clădire pe strada Spătarului, reconstruită după prima sa formă care datează din a doua jumătate a secolului XVIII.
Etichete: Cultura si arta
Masurile pantofilor in lume
Un site de conversii, în limba engleză, vă propune convertirea online a măsurilor pentru
pantofi bărbăteşti şi pentru
pantofi de damă între sistemele american, european, mexican, japonez, britanic, australian şi coreean. Pentru fiecare măsură obţineţi şi dimensiunile inches şi cm.
Site-ul vă mai oferă sfaturi utile, cum ar fi:
- măsuraţi-vă ambele picioare. Unii oameni au un picior puţin mai mare decât celălalt. Alegeţi dimensiunea cea mai mare dintre cele două;
- ţineţi seamă ce şosete sau ciorapi veţi purta cele mai adesea cu pantofii. Pentru şosete groase sau dresuri, s-ar putea să fie utili pantofii cu o jumătate de unitate mai mari;
- măsuraţi-vă picioarele după-amiaza, atunci când picioarele tind să fie mai mari;
- dacă aveţi nevoie de o lăţime mare şi pantofii care vă plac nu vi se par suficient de largi, cereţi o măsură cu o jumătate de număr mai mare.
Etichete: Utile?
Scaun magic
Imaginea de mai jos nu este iluzie optică, nici trucaj.
Pur şi simplu, singurul picior întreg al scaunului este puternic ancorat într-o placă mare şi grea de oţel aflată sub covor.
Sursa Etichete: Amuzante
Magia masinii de spalat
Hans Rosling este profesor de sănătate publică la institutul Karolinska din Stockholm, una din cele mai mari şcoli superioare medicale din Europa.
Rosling este o celebritate mondială în lumea ştiinţifică pentru analizele pe care le face cu privire la evoluţia sănătăţii pe plan mondial şi pentru soluţiile pe care le propune.
Mă opresc astăzi la cea mai recentă din multele sale prezentări de la conferinţele TED, întitulată
Magia maşinii de spălat, în care profesorul face o afirmaţie surprinzătoare: maşina de spălat rufe este cea mai mare invenţie a revoluţiei industriale.
Chiar dacă afirmaţia este un pretext incitant pentru a atrage atenţia asupra inegalităţilor economice şi sociale din lume, cred că merită să urmăriţi această expunere spectaculoasă.
Din păcate prezenările TED cu subtitrare automată în limba română nu mai funcţionează, aşa că va trebui să alegeţi „Romanian” din cele 35 de limbi disponibile pentru subtitrare în partea de jos a paginii web.
Etichete: Prezentari TED
Biografii
Un site românesc prezintă
o colecţie impresionantă de biografii în care puteţi selecta persoana care vă interesează după nume sau după domeniul de activitate.
În lista biografiilor figurează Vali Vijele, Jenifer Lopez şi Ciprian Porumbescu, Pasteur şi Einstein, preşedintele chinez Hu Jintao şi Lech Walesa, Hagi şi Ronaldo, Monica Columbeanu şi Naomi Campbell, Eminescu şi Shakespeare, numeroşi actori porno şi oameni de afaceri, pictori români nu prea cunoscuţi şi celebrităţi ale Renaşterii italiene, oameni dubioşi din mass media românească alături de personalităţi precum Oprah Winfrey şi mulţi alţii.
Biografiile sunt în general elogioase şi evită să pună în evidenţă scandalurile datorită cărora unele din persoanele cărora li se prezintă datele biografice figurează printre vedete.
În schimb, alături de biografiile unor „personalităţi” contemporane din România, fără merite deosebite, figurează adesea şi companionii lor în viaţa intimă.
În imagine Oana Zăvoranu, veşnic subiect de bârfă şi vâlvă.
Etichete: Dictionare si enciclopedii
Insula Ada Kaleh
Astăzi s-a deschis la Istambul o expoziţie-document despre Ada Kaleh, insula de pe Dunăre locuită din antichitate şi acoperită în 1971 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Expoziţia va putea fi vizitată până la 23 iunie 2011.
Este un prilej să vă recomand
o prezentare a istoriei zbuciumate a insulei, însoţită de un film documentar interesant care prezintă insula înainte de dinamitarea ei. Filmul, făcut sub controlul autorităţilor comuniste, este însoţit de promisiuni de reconstrucţie a monumentelor de pe insulă şi de strămutare a locuitorilor în Insula Simian, unde a fost refacută o parte din cetatea propriu zisă şi unele monumente funerare din cimitirul vechi al Ada-Kaleh-ului.
Locuitorii insulei au refuzat să se mute în noua aşezare, preferând să emigreze în Turcia sau să plece în alte locuri.
În imagine geamia din insula Ada Kaleh, distrusă odată cu insula.
Etichete: De pe la noi
1000 de aplicatii portabile
În ultima vreme acord un interes sporit aplicaţiilor portabile care au, în general, dimensiuni mici, nu-mi încarcă regiştrii şi partiţia de sistem, le pot instala pe un stick flashdrive astfel încât le pot folosi pe un calculator străin fără a lăsa urme şi le dezinstalez foarte simplu, ştergând doar aplicaţia de pe stick sau din folderul în care le-am plasat.
Un site dedicat aplicaţiilor portabile vă supune atenţiei
peste 1000 de aplicaţii portabile , lansate din 2005 până în prezent.
Veţi găsi printre ele variantele portabile ale unor utilitare, jocuri, clienţi de e-mail şi chiar browsere web de prim rang precum Firefox şi Google Chrome.
Etichete: Internet-IT
O ora de muzica latino-americana
America Latină a produs o varietate de genuri muzicale create prin intersecţia muzicii folk europene cu muzica africană şi tradiţiile populaţiei autohtone. Celebrul tango, lansat la începutul secolului trecut în Argentina, a cucerit în scurt timp toată planeta. Interesant este că numele Tan-go are la origine denumirea tobelor folosite de sclavii veniţi din Africa.
Trilulilu ne desfată cu un colaj de o oră cu
fabuloasa muzică a Americii Latine.
Pe prima pagină a comentariilor de pe site veţi găsi lista celor 23 de melodii instrumentale.
Etichete: Muzica
Hotelul Negresco din Nisa
Hotelul Negresco și-a deschis pentru prima dată porțile pe celebrul bulevard Promenade des Anglais din Nisa în anul 1913, fiind şi astăzi unul din cele mai celebre hoteluri din lume.
Primul său patron a fost Henri Negrescu, fiul unui hangiu din București, stabilit în Franţa în 1893.
Un enorm dom de sticlă construit de celebrul inginer Gustave Eiffel, un candelabru comandat iniţial de ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cu puţin timp înainte de detronare şi alte decoraţiuni spectaculoase marchează somptuozitatea palatului Negresco.
Deşi Henri Negresco a murit în sărăcie, după ce şi-a transformat hotelul în spital pentru răniţi în primul război mondial, clădirea îi păstrează numele datorită gloriei pe care i-a creat-o.
Un articol de pe un site românesc întitulat
Hotel Negresco – povestea unui român pe Coasta de Azur ne vorbeşte despre istoria hotelului şi a celui care l-a înfiinţat.
În imagine Henri Negresco în 1912.
Etichete: De pe planeta
Aveti mana sigura?
Un joc pe care îl puteţi porni clicând pe „Aveţi mâna sigură?”, mai jos, vă dă posibilitatea să verificaţi dacă puteţi reproduce cu o precizie suficient de mare liniile trasate pe ecran, astfel încât să distrugeţi cercurile rotitoare, ocolind obstacolele.
Aveţi mâna sigură?La nivelul 1, nu veţi avea dificultăţi, iar la nivelul 2 veţi folosi experienţa primului nivel pentru a introduce în pătratul central patru segmente de dreaptă care vor distruge cele 4 ţinte.
Începând de la nivelul 3 trebuie să reproduceţi cu destulă precizie traseele care lovesc ţintele, ocolind obstacolele.
Clicând pe semnul întrebării de pe rândul de sus puteţi vedea într-un clip You Tube cum trebuie să acţionaţi la diverse niveluri ale jocului.
Etichete: Jocuri
De ce stranutam?
Un site de medicină naturistă oferă informaţii interesante într-un articol întitulat
Ce este strănutul şi de ce strănutăm?Strănutul este un gest reflex pe care nu-l putem controla şi constituie o reacţie care are ca scop eliminarea din căile respiratorii a unui element iritant.
Etichete: Sanatatea
Legile lui Murphy
Mulţi dintre noi au auzit că în anul 1949 căpitanul inginer american Edward Murphy a spus, referindu-se la o lucrare prost executată de un tehnician: „Dacă există vreo posibilitate să o facă prost, o va face”. Citarea într-o conferinţă de presă a acestei păreri, de către un superior al căpitanului, a avut un succes uriaş în presă, fapt care îndeamnă de peste 5 decenii nenumăraţi oameni să publice tot felul de cugetări sub denumirea „Legile lui Murphy”.
Un site românesc prezintă
o colecţie de legi ale lui Murphy din diverse domenii de activitate.
Etichete: Amuzante
Un motor de cautare altfel
Spezify este in motor de căutare care iese din comun, prezentându-vă răspunsurile într-o înşirare de imagini care vă trimit la site-uri web, clipuri video, imagini, posturi de microblog, informaţii din reţele sociale şi altele.
După ce scrieţi în casetă termenii căutaţi, Enter vă trimite la rezultate.
Etichete: Internet-IT
O istorie inedita a artelor plastice
Un site întitulat Smarthistory prezintă, cu numeroase inserturi multimedia, momente semnificative din istoria artelor plastice şi a arhitecturii din paleolitic până în prezent.
Multe texte oferă informaţii interesante cum ar fi
originea numelui curentului impresionist sau
dizidenţa în pictura contemporană din China.
În imagine un cadru din celebra biserică Sagrada Familia din Barcelona, concepută de genialul arhitect Antoni Gaudi, a cărei construţie a început în anul 1882 şi se estimează că va fi finalizată în 2026. Construcţia este finanţată, încă de la început, exclusiv din donaţii private la care s-a adăugat ulterior taxa de vizitare, fără a fi implicaţi bani publici.
Etichete: Cultura si arta
Inventii bizare din secolul XX
Un site românesc dedicat ciudăţeniilor prezintă
Cele mai bizare invenţii din secolul XX, culese din colecţia Life..
Chiar dacă nu putem fi siguri că sunt cele mai bizare, cele mai multe din invenţiile prezentate sunt hazlii.
În imagine un portţigaret comun pentru îndrăgostiţi creat în 1955. Pe atunci campania antifumat nu se declanşase încă.
Etichete: Bizarerii
Cum sa-ti legi sireturile
Într-o expunere de doar 3 minute introdusă recent pe site-ul TED, deşi a fost prezentată la o conferinţă TED din anul 2005, preşedintele unei fundaţii din New York care are drept scop promovarea inovării descria modul în care a aflat la vârsta de 50 de ani că
modul clasic în care ne legăm mai toţi şireturile la pantofi este incorect şi poate fi îmbunătăţit fundamental, mărind semnificativ siguranţa nodului.
Dacă vă gândiţi la importanţa nodulurilor de la pantofii unui alpinist, veţi realiza că mica îmbunătăţire poate genera avantaje importante. Concluzia e valabilă în foarte multe domenii.
Regret că versiunea cu subtitrare automată în româneşte a clipului nu funcţionează şi că trebuie să obţineţi subtitrarea prin parcurgerea listei ordonate alfabetic a limbilor disponibile din partea de jos a paginii.
Etichete: Prezentari TED
Doua probleme cu patrate
Aveţi în faţă o cruce formată din 20 de puncte verzi.
Testul format din două părţi vă cere:
1 - să aflaţi numărul de pătrate din figură care se pot forma prin unirea cu segmente de dreaptă a câte 4 puncte verzi;
2 - să eliminaţi 6 puncte astfel încât figura rămasă să nu permită formarea vreunui pătrat.
Soluţiile şi sursa peste câteva zile la post scriptum.
P.S. 09.06.2011
RăspunsSe pot forma 21 de pătrate.
Pagina pe care puteţi vedea soluţiile problemelor.
Etichete: Teste
Incepe era postPC
Un articol publicat astăzi pe site-ul BBC întitulat
PC-ul a murit, trăiască PC-ul se referă la discuţiile care se poartă în aceste zile la Conferinţa Mondială a Dezvoltatorilor organizată de Apple la San Francisco.
După ce a încheiat săptămâna trecută cu o valoare de piaţă care a depăşit-o pe cea a Microsoft şi Intel însumate şi după vânzarea a 25 de milioane de iPaduri în 14 luni, Apple îşi permite, prin specialiştii săi să emită sentinţe cum ar fi: “iPadul are o contribuţie esenţială la inaugurarea lumii postPC”.
PCurile care încarcă diverse softuri pe propriile dispozitive de stocare, încetinindu-şi funcţionarea, vor fi scutite de această sarcină de sistemele Cloud Computing care se vor perfecţiona şi vor actualiza automat programele utilizate.
Şi totuşi, în paralel cu centrarea atenţiei pe viitorul iCloud care va simplifica accesul la programele din nori, Apple introduce peste 250 de perfecţionări pentru software-ul sistemului de operare destinat calculatoarelor MAC.
Articolul prezintă numeroase alte informaţii despre ceea ce s-a discutat până astăzi la conferinţă.
Etichete: Internet-IT
Mini-Internet Explorer
Nu sunt un fan al browserului Microsoft şi îl folosesc numai când unele softuri vechi nu acceptă alt browser.
Cred totuşi că
un Internet Explorer gratuit şi portabil de doar 48 K, pe care îl puteţi purta pe un stick USB merită atenţie, în special când lucraţi pe calculatoare străine.
Mini-IE se descarcă de pe ultima linie a paginii de prezentare într-un folder oarecare sau direct pe un stick, de unde se lansează fără a se instala în calculator.
Poate fi folosit în orice sistem de operare Windows, de la Windows 95 la Windows 7 şi oferă doar funcţiile de căutare de bază fără alte facilităţi.
Singurele comenzi disponibile care preced fereastra de căutare sunt: Back, Next, Stop, Refresh, Home (care oferă doar o fereastră Blank) şi Print.
Etichete: Internet-IT
Mircea Eliade si furnicile
O broşură de 92 de pagini scrisă pe un caiet de Mircea Eliade, înainte ca autorul sa fi împlinit 15 ani în preajma anului 1923, înitulată
Viaţa şi apucăturile furnicilor, accesibilă într-un manuscris foarte citeţ, mi se pare impresionantă prin stil, erudiţie, documentare şi farmec.
Dacă alegeţi lărgirea imaginii(< >), după încărcare, textul este mai mare şi mai clar, decât în fragmentul de mai jos, extras din prefaţă.
Manuscrisul, accesibil online pe site-ul Bibliotecii Academiei, este un exemplu incitant pentru ceeace ar putea fi astăzi, în epoca internetului, nivelul de pregătire şi preocupările unui elev inteligent.
Vă atrag atenţia asupra textului cu care se încheie broşura, scris de un adolescent cu nouă decenii în urmă: “Cine poate şti ce se petrece în căpşorul acela cât o gămălie de ac?...Dar să nu anticipăm. E drept, faţă de cercetările, încă la începutul lor, ale ştiinţei moderne nu putem anticipa nimic dar iarăşi nu putem nega nimic. Deducţia logică ne-ar da dreptate, dar deducţia singură nu e suficientă. Ne trebuiesc fapte, nenumărate fapte culese cu cea mai nepărtinitoare grijă. De aceea deocamdată trebuie numai să cercetăm. Aşa vom da deplină dreptate lui Ciceron care a grăit acum aproape două mii de ani: nu găsim la furnici numai simţuri ci şi pricepere, raţiune, memorie.”
Încercaţi să raportaţi acest text al unui adolescent înţelept la sutele de sfaturi, soluţii, informaţii nefondate cu care ne îndoapă presa şi webul în zilele noastre.
Etichete: Personalitati
Pianistul fara maini
La vârsta de 10 ani, Liu Wei din Beijing a rămas fără ambele braţe, după ce a atins un cablu de înaltă tensiune, în timp ce se juca.
La 19 ani s-a decis să înveţe să cânte la pian cu degetele de la picioare. Pentru că nici un profesor n-a acceptat să-i dea lecţii, tânărul şi-a format propriul stil de interpretare şi în 2010, la concursul „Chinezii au talent” a reuşit să obţină locul I.
A fost invitat să cânte şi în alte ţări.
Îl puteţi urmări într-un clip You Tube interpretând, la nivelul unui pianist profesionist, compoziţia lui Richard Clayderman „Căsătorie din dragoste”.
Cu comanda cc obţineţi subtitrarea în engleză.
Etichete: Performanţe
Arta, comunism, coruptie
O expoziţie controversată de pictură i-a oferit recent lui Neculai Constantin Munteanu prilejul de a publica pe site-ul Europei Libere un articol întitulat
România: Europeni cu care ne mândrim: Iliescu & Severin.
În imagine, tabloul „Originea lumii noi” apreciat de unii, considerat scandalos de alţii, ca şi alte picturi din expoziţia Marilenei Murariu „Despre Elena în general” care a avut loc în luna mai în Bucureşti.
Etichete: Cultura si arta, Politica-politici
Gifuri animate gratis
Un site vă pune la dispoziţie
1000 de gifuri animate gratuite pe care le puteţi insera pe site-ul sau blogul Dumneavoastră. Puteţi alege animaţia din zeci de categorii.
Pe mine m-a tentat castorul de mai jos.
Etichete: Internet-IT