Hoinar pe web
Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Cele mai bogate țări din lume
Topul cu
cele mai bogate țări ale lumii din punctul de vedere al venitului anual pe cap de locuitor a fost întocmit pe baza cifrelor furnizate de Fondul Monetar Internațional şi reprezintă o medie a perioadei 2010 - 2012.
Etichete: Finante - Economie
De ce cresc birurile
O poveste remarcabilă ne duce cu gândul la creşterea frecventă a taxelor şi impozitelor la noi. Diferenţa faţă de poveste costă în faptul că decizia privind creşterea birurilor este luată de cineva care, paradoxal, n-a participat la jaf.
Etichete: Finante - Economie
Costul vieţii în lume
Patru din cele cinci ţări din lume cu cel mai ridicat cost al vieţii sunt Elveţia, Norvegia Islanda şi Danemarca, toate din Europa. India, Nepal, Pakistan, Tunisia şi Algeria sunt primele clasate la cel mai scăzut cost al vieţii.
Indicele costurilor ia în calcul preţul alimentelor, al transportului, al mesei la restaurant şi al utilităţilor. România figurează printre ţările cu costuri foarte mici printre cele 119 ţări analizate.
Etichete: Finante - Economie
Banii trimişi acasă
Un economist american de origine indiană a prezentat, la o conferinţă TED, date din care rezultă că
sumele trimise acasă de cei 232 de milioane de oameni plecaţi din ţara lor în alte ţări atingeau în 2013 suma de 413 miliarde de dolari, de 3 ori mai mult decât ajutorul extern global.
Expunerea este subtitrată în româneşte.
Aflăm dintr-un articol din Adevărul că
Sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele opt luni ale anului 2014 la 2,46 miliarde de euro, o valoare deloc neglijabilă. Conform unui studiu mai vechi al Fundaţiei Soros România, românii care lucrează în afara ţării ar fi strâns 100 de miliarde de euro din 2000 până în 2010.
Etichete: Finante - Economie, Prezentari TED
Cele mai bogate ţări de-a lungul istoriei
Revista britanică The Economist publică un grafic cu
ţările cu cel mai mare produs intern brut pe locuitor în ultimii 2000 de ani.
Schimbările sunt surprinzătoare. Cu două mii de ani în urmă, primele 3 ţări clasate erau Italia, Egiptul şi Grecia; după 1000 de ani, conduceau în clasament Irakul, Iranul şi Turcia iar în anul 1900, pe primele 3 locuri erau Marea Britanie, Noua Zeelandă, Statele Unite, pentru ca în 1950 ştafeta să fie preluată de Qatar, Irak, Emiratele Arabe Unite.
Nu va fi deloc uşor să ghiciţi care sunt cele 3 ţări care domină clasamentul în 2014.
Etichete: Finante - Economie
Milionari cinstiţi
Revista britanică The Economist publică rezultatele unui calcul făcut în 20 de ţări pentru a afla
în cât timp poate aduna un milion de dolari un om cu câştig mediu.
Ţinând seama de sutele de milionari (mulţi dintre ei politicieni) apăruţi la noi în ultimii 25 de ani, pare ciudat că, fiind clasaţi pe ultimul loc între cele 20 de ţări, un bun antreprenor cinstit din România ar avea nevoie de 350 de ani pentru a deveni milionar, faţă de 20 de ani în Statele Unite şi 250 de ani în Bulgaria.
Etichete: Finante - Economie
Ştiţi ce este MTO?
Tot felul de măsuri cu iz electoral contează pe naivitatea populaţiei needucate. Guvernul şi Parlamentul au adoptat cu entuziasm reducerea contribuţiei de asigurări sociale (CAS), fără a preciza sursele de acoperire financiară.
La solicitarea preşedintelui Băsescu, care a cerut informaţii cu privire la impactul reducerii CAS cu 5% asupra încasărilor bugetare, pentru a promulga legea, Primul Ministru şi Ministrul de Finanţe s-au dovedit a fi
şocant de incompetenţi.
Etichete: Finante - Economie
România, în vârful unui top mondial
Site-ul de ştiri financiare Bloomberg a realizat un
clasament al preţului litrului de benzină pentru perioada 31 martie-29 aprilie. România este ţara în care s-a înregistrat o creştere a preţului pe litrul de benzină, de peste 16%, cel mai mare ritm înregistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament. Cu preţul de 1,95 de dolari pe litru (circa 6,3 lei), România ajunge pe poziţia 24 din cele 61 de state analizate, cu un preţ al benzinei de două ori mai mare decât în SUA, şi de 195 de ori mai mare decât în Venezuela.
Etichete: Finante - Economie
Salariile medii în Europa
Dintr-o analiză efectuată de Wikipedia anul trecut rezultă că România rămâne în continuare una dintre ţările cu cele mai ieftine costuri ale forţei de muncă din Europa. Salarii medii mai mici decât la noi sunt doar în Moldova, Albania, Ucraina, Bulgaria şi Macedonia.
Discrepanţele dintre
salariile europenilor sunt foarte mari: în medie, un elveţian câştigă de 16 ori mai mult decât un moldovean şi de 12 ori mai mult decât un român.
Etichete: Finante - Economie
Credite şi economii
In România, există de două ori mai multe credite decât economii. În Serbia, Turcia, Ucraina raportul credite/economii este şi mai dezavantajos, în timp ce în Germania, Austria, Cehia şi Slovacia numărul de persoane care deţin un cont de economii depăşeşte cu mult numărul de persoane care au un împrumut bancar.
Hotnews prezintă rezultatele unui studiu despre
creditele şi produsele de economisire în 16 ţări europene.
Etichete: Finante - Economie
Surprize economice
Nu ştiu ce paşi va mai face tendinţa de subordonare politică a televiziunii publice, dar deocamdată mai există acolo jurnalişti adevăraţi care, în ciuda intervalelor orare ingrate care li se pun la dispoziţie şi a preferinţelor în cădere liberă ale publicului faţă de TVR, creează emisiuni valoroase. Printre ei se numără Moise Guran, a cărui emisiune
Biziday concentrează în 45 de minute bine documentate o paletă imensă de informaţii economice semnificative prezentate savuros.
Urmărind linkul către cea mai recentă emisiune, veţi afla cât de uriaş este dezastrul constatat de Curtea de Conturi în conturile statului, cum arată blocajul real la CFR Marfă şi ce efectele colaterale are, de ce există pericolul falimentării fermelor româneşti de porci, o apreciere asupra perspectivei evoluţiei cursului de schimb valutar la noi, care este soluţia controversată adoptată în Polonia pentru reducerea deficitului bugetar, o metodă australiană de a-i tenta pe milionarii chinezi să devină rezidenţi australieni şi multe altele.
Etichete: Finante - Economie, Mass media la noi
Umflarea preţului curentului electric

În ultima factură de curent electric pe care am plătit-o, 16% din suma totală este reprezentată de “Contribuţia pentru regenerare” şi de “Certificatele verzi” (incluse în factură în decembrie 2012).
Dacă ţinem seamă şi că preţul energiei electrice s-a majorat cu 10,38% in ianuarie 2013, vom constata că suma pe care o plătim pentru curentul electric, a crescut simţitor în ultimele luni, ca şi preţul a numeroase alte produse sau de impozitele şi taxele locale.
Un articol de pe un site ne arată
de ce se umflă factura la curent.
Etichete: Finante - Economie
Avem doar un miliardar

În topul Forbes al miliardarilor anului 2013 figurează un singur român,
Ioan Niculae, patronul grupului Interagro şi - în fapt - al oraşului cu statut de zonă defavorizată Zimnicea, dar şi fost ofiţer de securitate.
Etichete: Finante - Economie
Aţi întâlnit acronimul BRICS?

Folosim frecvent acronimele ONU, UNESCO, UE, NASA, USL, CSM, BIOS, LG, RAM, CD, DVD şi multe altele, evitând denumirile complete ale unor organisme, companii, obiecte, mecanisme concrete sau abstracte, etc.
Acronimul
BRICS reprezintă o iniţiativă de cooperare economică, lansată în anul 2008, la care au participat iniţial Brazilia (B), Rusia (R), India (I) şi China (C), cărora li s-a asociat în anul 2010 Africa de Sud (S). Populaţiile acestor state emergente, cu economii în progres rapid, însumează 40% din populaţia planetei şi 25% din produsele interne brute însumate la scară mondială. BRICS se doreşte a fi o alternativă la grupul G7 al ţărilor puternic industrializate.
Faptul că Rusia şi Brazilia sunt ţări mari producătoare de materii prime iar India şi China sunt ţări cu mână de lucru ieftină este doar unul din multele neomogenităţi şi chiar elemente conflictuale din cadrul grupului de ţări BRICS, care nu permit încheierea unor acorduri economice comune ci doar stabilirea unor proiecte de colaborare şi înţelegeri bilaterale, în întâlnirile anuale ale şefilor de state.
La reuniunea din acest an a şefilor statelor BRICS, care va avea loc în Africa de Sud, în luna martie, se va încerca, probabil, înfiinţarea unei bănci comune de dezvoltare.
Etichete: Finante - Economie
Mesaj deprimant de la Vocea Rusiei
Pe site-ul în limba română al postului de radio Vocea Rusiei apar frecvent editoriale sub semnătura lui Valentin Mândrăşescu, un excelent manipulator neidentificabil şi poate un nume fictiv sub care se ascunde o echipă care transmite mesaje apreciate de guvernanţii ruşi.
Recent, un articol semnat V.M. de pe site-ul Vocea Rusiei, întitulat
România îşi ia adio de la gazul ieftin ne anunţă că Petrom va exporta gazul extras din România şi - în consecinţă - „cetățeanul de rând trebuie să se pregătească pentru facturi mult mai mari pentru gaze naturale, iar statul român trebuie să-și ia adio de la gazul ieftin din producția internă și să se pregătească pentru o creștere substanțială a dependenței energetice față de vecinii de la Răsărit”.
Etichete: Finante - Economie
Prăbuşirea leului
Editia online a ziarului Evenimentul Zilei conţine azi sub titlul
Cea mai mare lovitură primită de leu: Prăbuşire de aproape 1% într-o singură zi informaţii privind deprecierea de astăzi a leului, care a înregistrat cea mai mare scădere zilnică în raport cu moneda europeană a cursului oficial din acest an.
Evoluţia leului este diferită de cea a mondelelor din jur, care sunt mult mai stabile.
Îngrijorătoare nu este numai deprecierea monedei naţionale în raport cu aceea europeană, dar şi viteza accentuată de scădere.
În aceste condiţii, cred că promisiunile guvernamentale privind diverse măsuri pentru creşterea nivelului de trai sunt vorbe goale.
Etichete: Finante - Economie
Occidentalii in agricultura romaneasca
Publicaţia Presseurop traduce în româneşte un articol din ziarul francez Le Monde, care se referă la faptul că
mulţi europeni vin să-şi înfiinţeze exploatări agricole în România.
Atraşi de preţul scăzut al terenurilor agricole de la noi, europenii ajută la o reinventare a culturilor locale, în special prin agricultura biologică.
Le Monde susţine că mii de francezi, italieni, spanioli, britanici, germani, danezi îşi fac bagajele şi gonesc spre România, în scopul de a implanta ferme în cele circa 15 milioane de hectare de teren arabil ale ţării şi că datorită investiţiilor străine, agricultura românească a înregistrat în 2011 o creştere de 11%, fapt care este doar un început. S-a terminat cu terenurile lăsate în paragină şi cu sentimentul de pustietate la ţară. Românii îşi vând acum terenurile agricole pentru 2 000 de euro hectarul în medie, un preţ imbatabil în UE.
O bună parte din afirmaţiile ziarului Le Monde le regăsim în emisiunea „România te iubesc” difuzată de PRO TV sub titlul
Ce valoare are terenul agricol al ţării şi cine ştie să-l transforme în profit.
Dupa căderea zidului de la Berlin, nemţii n-au distrus fostele CAP-uri. Germania capitalista cunostea valoarea terenurilor şi importanţa agriculturii. La noi, 40% din popor locuieşte la ţară. Produce doar 7% din PIB, deci, mai nimic. Uitându-se acum peste gard, la străini, românul îşi dă seama de potenţialul fantastic care zace în terenul lăsat de izbelişte.
România este pe locul întâi în topul statelor europene în care străinii au cumparat terenuri destinate agriculturii. Suprafata de teren arabil deţinută de către investitorii străini în Romania se ridica la peste 700.000 de hectare. Italieni, danezi, olandezi, francezi, belgieni şi-au mutat fermele in România. Ei fac profitul pe care n-am ştiut noi să-l facem în agricultură. E momentul să lăsăm invidia deoparte şi să furăm de la ei meserie.
Etichete: Finante - Economie
Puteri economice 2011/1990

În ultimii 20 de ani s-au produs schimbări semnificative în
topul ţărilor cu cel mai mare produs intern din lume.
China a trecut de pe locul 10 pe locul 2, Canada şi Spania nu mai fac parte din top 10, Rusia şi India au pătruns în top, Brazilia înaintează spectaculos.
Este drept că printre
primele 10 ţări clasate după PIB pe cap de locuitor figurează pe la mijlocul clasamentului doar Statele Unite.
Sursa informaţiilor este aceeaşi (Business Insider), deşi site-urile de pe care am cules datele sunt complet diferite.
Sunt numeroşi cei care cred că Statele Unite vor fi depăşite de China în următorii zece ani.
Mulţi analişti susţin că India va depăşi China, ca cea mai mare economie din lume până în 2050. India are o forţă de muncă tânără, în timp ce China se va confrunta, probabil, cu problema gravă a îmbătrânirii în următorii 15-20 de ani.
Etichete: Finante - Economie
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.