Check out this page in {0} translated from {1}translated fromOriginal:Translated:Automatic translation powered by Microsoft® TranslatorStart translatingStop translatingCloseClose and show original pageSelect
Frank Jacobs, un scriitor satiric american, a iniţiat în 2006 un blog întitulat Strange Maps în care îşi exprimă pasiunea pentru cartografie inventând sau preluând tot felul de hărţi neobişnuite prin intermediul cărora îşi şochează vizitatorii, ca urmare a tot felul de idei surprinzătoare. Una din postările sale descrie cum ar arăta harta lumii în care fiecare din ţările de pe glob ar fi amplasată astfel încât să ocupe teritoriul altei ţări a cărei suprafaţă ar fi aproximativ proporţională cu populaţia ţării respective. În postare veţi afla că în planiglobul inventat, pe întreg teritoriul Rusiei, ţara cu cea mai mare suprafaţă din lume, se instalează China, iar Rusia se refugiază în Kazahstan, că Marea Britanie se mută în Niger, ţară aflată în deşertul Sahara, că India ocupă marele teritoriu al Canadei şi multe altele. Există şi posibilitatea să vedeţi harta în amănunţime la scară mai mare. Pe harta mărită veţi constata că România îşi cedează teritioriul haitienilor, la vestul lor fiind danezii care vor ocupa Ungaria. Noi vom ajunge în Africa ecuatorială şi ne vom stabili în Camerun, în zona golfului Guineii, unde ne vom învecina cu Kenia, Afganistan, Slovenia, Cuba şi Burkina Faso şi vom avea ieşire la oceanul Atlantic, aşa cum se vede în imaginea de mai jos.
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.