Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

luni, aprilie 21, 2008
  Zilnic alt utilitar sau alt joc cadou

Site-ul Giveaway of the day oferă zilnic, în chip de cadou, un utilitar pe care în mod normal îl obţineţi doar contra cost. Vi se cere o înscriere pe site şi veţi fi supus unei verificări pentru a putea utiliza produsul.
Există o altă variantă a site-ului numită Game giveaway of the day care oferă zilnic câte un joc gratuit, care în mod normal trebuie plătit.
Atentie! Ziua se schimbă la ora 10 dimineaţa, ora noastră.
Via Chip online

Etichete:

 
  Incercati Musicovery

Când răscolesc cu încăpăţânare internetul ca să găsesc o informaţie pentru care motoarele de căutare nu prea oferă soluţii, un fundal muzical discret îmi calmează adesea nerăbdarea.
Am constatat că Musicovery îmi oferă un astfel de suport care, în cazul meu este asigurat de piese de muzica clasică din genul numit "calme" pe site.
Evident aveţi posibilitatea să alegeţi rap energic sau orice alt gen vă convine. Grupul de piese care se afişează în dreapta ecranului se succed fără o altă comandă.
Dacă vă creaţi un cont gratuit, puteţi să faceţi a selecţie a pieselor favorite şi să le eliminaţi pe cele care nu vă plac. Există şi variata unui cont plătit care asigură o calitate Hi-FI a audiţiei şi facilităţi suplimentare, dar nu sunt sigur că sunt acceptate cardurile româneşti.
N-am parcurs celelalte mecanisme de plată propuse de compania franceză care deţine site-ul.

Etichete:

 
duminică, aprilie 20, 2008
  Pur si simplu Google

De pe pagina întitulată Simply Google puteţi accesa oricare din produsele Google existente azi, puteţi obţine informaţii de tot felul despre cele în curs de dezvoltare (cum ar fi Android), puteţi afla ştiri din companie din texte sau videouri, puteţi descărca programe produse de Google, puteţi accesa bloguri şi grupuri Google sau puteţi afla ştiri despre Google de la BBC, Economist, Yahoo News, Google News.

Etichete:

 
  Cine a inventat stiloul?

Edison şi Marconi au devenit inventatori de renume mondial îmbinând creaţiile altora şi adăugând unele elemente noi, necesare pentru ca produsele lor să fie realizate la scară industrială. Dacă inventatorii componentelor necesare legaturii prin unde radio "inventate" de Marconi sunt savanţi ale căror merite sunt recunoscute, majoritatea celor care au avut o contribuţie la naşterea multitudinii de produse puse pe piaţă de Edison au rămăs anonimi.

Se pare că, în afara României, numele lui Petrache Poenaru, cel care a brevetat în Franţa primul toc rezervor, este aproape necunoscut deoarece un american care a adaptat stiloul pentru fabricaţie, cu aprope 60 de ani mai târziu, l-a brevetat în Statele Unite. În secolul al XIX-lea şi chiar mai târziu, astfel de situaţii erau frecvente.
Deranjant mi se pare că deşi brevetul lui Poenaru a fost acordat de statul francez, enciclopedia de invenţii a publicaţiei FRANCEZE L’Internaute, îl prezintă ca inventator al stiloului cu rezervor pe Lewis Waterman, un broker de asigurări din New York, care a brevetat în anul 1884 obiectul numit în engleză "fountain pen", înscriind printre predecesorii săi doar un francez care ar fi brevetat un stilou în 1702 şi un fabricant american de încălţăminte, în 1809.
Ridicol este că, deşi îi atribuie invenţia lui Waterman, L’internaute confirmă că, folosind un stilou cumpărat care nu funcţiona bine, americanul a avut doar ideea de a găuri peniţa, permiţând cernelii să se scurgă, datorită capilarităţii, mai uşor din rezervor. Tot el a fost omul care a ştiut să obţină avantajele băneşti rezultate din crearea unei mărci de stilouri, răspândite în lume sub numele lui.

Un articol din publicaţia Univers ingineresc prezintă viaţa şi strădaniile valorosului inginer român care a încercat să introducă România secolului al XIX-lea în circuitul mondial al progresului tehnico-ştiinţific şi ne confirmă că Poenaru a obţinut în 1827, la data de 25 mai, Brevetul francez 3208 pentru Condei portăreţ fara sfârşit, alimentându-se el insuşi cu cerneală.

Interesant este că Wikipedia engleză confirmă faptul că guvernul francez i-a acordat lui Poenaru brevetul pentru fountain pen în 1927, considerând că brevetul din 1884 al lui Waterman se referă la stiloul care a fost introdus în producţie industrială.
Wikipedia franceză recunoaşte că a existat brevetul lui Poenaru, dar în articolul despre stiloul cu rezervor şi peniţă (scris evident de altcineva) îi atribuie invenţia lui Waterman.

Etichete:

 
sâmbătă, aprilie 19, 2008
  Un forum util

Toţi utilizatorii de calculatoare ne confruntăm mereu cu tot felul de întrebări legate de buna funcţionare a sistemului, de adăugarea de noi facilităţi, de accesarea unor site-uri sau softuri interesante etc.
La multe din aceste întrebări putem găsi răspuns pe forumul Major Geeks.
Atenţie: multe din soluţiile care figurează pe forum datează din 2002-2004 şi probabil nu mai sunt de actualitate. Dacă nu intenţionaţi să întrebaţi acum ceva şi vă tentează o propunere de pe forum, uitaţi-vă la data când a fost publicată ca să nu recurgeţi la o metodă depăşită.

Etichete:

 
  Atomium împlineşte 50 de ani

Atomium, a fost construit ca simbol al Expoziţiei Universale care a avut loc în 1958 la Bruxelles. Belgienii îl declară cel mai surprinzător monument din lume iar, printre alte amănunte, Wikipedia îl prezintă ca fiind o versiune inversată a turnului Eiffel. Construcţia de oţel înaltă de 103 m. care reprezintă aranjamentul atomilor într-un cristal de fier, mărit de 165 de miliarde de ori, este una din principalele atracţii turistice din capitala Belgiei.
Cu prilejul semicentenarului Expoziţiei Universale, toate persoanele născute în intervalul 17 aprilie-19 octombrie 1958 (perioada expoziţiei) vor putea vizita gratuit edificiul în ziua în care vor împlini 50 de ani.

Etichete:

 
vineri, aprilie 18, 2008
  Un robotel simpatic foc


Site-ul televiziunii Realitatea ni-l prezintă pe Leonardo, un roboţel blănos şi foarte expresiv, capabil să înveţe executarea unor manevre din exemplul dat direct de un om, fără o instrucţiune prealabilă formulată printr-un program informatic. Pe site veţi găsi o demonstraţie pe You Tube şi câteva fotografii ale drăgălaşului Leonardo.

Etichete:

 
joi, aprilie 17, 2008
  Test despre jurii

În postul anterior mă refeream la posibilitatea (incertă) ca agresiunea unor eleve din SUA asupra unei colege să constituie obiectul unui proces în care decizia privind vinovăţia lor să aparţină unui juriu.
Am văzut cu toţii filme americane în care verdictele în procese nu le stabilesc judecătorii ci juriile, grupuri de persoane fără pregătire juridică alese din rândul cetăţenilor.
Ţările în care se solicită decizii ale juriilor în anumite cazuri care ajung în faţa instanţelor de judecată sunt Statele Unite, Marea Britanie, Brazilia şi Canada. Au existat şi în Spania (în baza prevederilor constituţiei actuale) câteva cazuri în care s-a apelat la jurii din rândurile populaţiei.
Testul pe care vi-l propun cuprinde câteva întrebări din istoria juriilor, dar majoritatea întrebărilor se referă la juriile din Statele Unite. Evident, testul nu se adresează specialiştilor în drept comparat, ci celor care au reţinut ceva din procedurile văzute în filme şi au mai adunat unele cunoştinţe în acest domeniu din cărţi.
De fapt, dezamăgit, ca majoritatea românilor, de actualul nostru sistem judiciar, vă propun ca aflând răspunsurile la întrebări să aflaţi câte ceva din lumea în care justiţia este un element crucial al democraţiei reale.

Etichete:

 
  Diferenţe de mentalitate

Eduard (un român la Microsoft) ridică o problemă pe blog, prezentând două infracţiuni similare săvârşite de elevi, una la noi şi una în Statele Unite. La noi, şcoala a aplicat o pedeapsa de mică amploare, iar în Statele Unite se va desfăşura o procedură judiciară.
Uitând probabil că, scriind româneşte, se adresază şi unor oameni care sunt obişnuiţi ca infractorii să fie trataţi cu respect când sunt demnitari şi că, implicit, cei care fac ticăloşii mai mărunte se bucură de indulgenţă, Eduard spune prescurtat că adolescentele care au bătut bestial o fată în Florida riscă să fie pedepsite cu închisoare pe viaţă.
De fapt Eduard se referă la faptul că agresoarele vor fi tratate ca adulţi şi că pedeapsa la care se referă este cea maximă în cazul în care fapta lor va fi considerată răpire, o variantă puţin probabilă, dar care nu trebuie considerată imposibilă. În instanţă vor fi formulate învinuiri şi circumstanţe atenuante, iar verdictul va aparţine probabil unui juriu format din oameni din afara sistemului judiciar.
Aflându-se de destul de mult mult timp în SUA, Eduard priveşte faptele din unghiul societăţii în care trăieşte şi nici nu ştie probabil că violenţa a devenit un fenomen mai frecvent în şcolile româneşti decât în alte ţări, dar şi că în acest gen de fapte justiţia este implicată rar, conducerile şcolilor asumându-şi rolul de instanţă de judecată, ca în acest caz sau în cazul descris de Eduard.

Câteva din comentatori consideră formularea simplificată lui Eduard ca pe o hotărâre indubitabilă şi o declară absurdă. Se pare că destui români nu sunt convinşi că o faptă contrară legii trebuie supusă justiţiei şi că cei care încalcă legea trebuie să se teamă de o posibilă pedeapsă gravă.

Părerea mea este că, alături de problemele psiho-sociale generate de sărăcia, lipsa de educaţie şi violenţa întâlnite în multe familii de la noi, ineficienţa sistemului judiciar românesc şi faptul că mulţi membri ai clasei politice şi ai cercurilor de afaceri săvârşesc cu dezinvoltură fapte penale, fără a avea cea mai mică neplăcere, au printre efectele colaterale şi consecinţe nefaste în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Etichete:

 
miercuri, aprilie 16, 2008
  Linux se reazema pe Windows

Nefiind un profesionist în domeniul IT, sunt unul din cei foarte mulţi care, după apariţia Windowsului, nu au folosit nici un alt sistem de operare.
N-am reacţionat la îndemnurile prietenilor care utilizează Linuxul pentru că instalarea unei bootări separate a calculatorului, repartiţionarea discului dur şi învăţarea altor programe cheie nu m-a tentat. În consecinţă, am rămas credincios sistemului creat de Microsoft, în ciuda politicilor hrăpăreţe ale companiei care s-a distanţat cândva de Apple datorită ofertei sale în care conceptul friendly era esenţial şi care impune azi un Vista destul de disliked, poate şi datorită faptului că Genuine a devenit mai important pentru prosperitatea companiei decât Windowsul.
Constat acum că Mark Shuttleworth, unul din cei mai importanţi promotori ai Linuxului, iniţiatorul proiectului Ubuntu, acceptă dominaţia sistemului de operare dezvoltat de Microsoft şi ne oferă nouă, sclavilor companiei din Redmond, produsul Ubuntu 8.04 care ne va permite să ne obişnuim cu el aşa cum facem cu orice alt soft nou instalat sub Windows.
Cum 24 aprilie pare să fie data lansării oficiale a proiectului, prefer să nu mă refer la soluţiile de instalare anunţate de diverse publicaţii, de bloggerii specialişti în IT şi chiar de site-ul Ubuntu. Dacă apare vreo surpriză, mai ales că e vorba de 700 MB?
Soluţia Ubuntu 8.04 este în mod cert o mişcare deosebit de inteligentă pe tabla de şah a marketingului. Grupul pentru software liber din Cluj şi echipa românească Ubuntu se pregătesc serios pentru noul produs.

Etichete:

 
  Anul 2008

Într-una din ultimele zile ale anului trecut am marcat, din greşeală, în altă parte decât trebuia, URLul anului 2008 din Wikipedia.
Am dat de el din întâmplare azi şi mi-am adus aminte că voiam să-l menţionez în blog la începutul anului.
M-am decis să vi-l aduc la cunoştinţă totuşi, constatând că o mulţime de informaţii sunt actualizate în permanenţă. De exemplu, în primele zile ale anului nu avea cum să figureze, în lista evenimentelor programate, data de 1 iunie ca zi în care vor avea loc alegerile locale în România. Acum alegerile noastre legislative figurează pe 28 noiembrie. Poate fi cineva sigur că această dată va rămâne valabilă?

Wikipedia ne mai spune că Organizaţia Naţiunilor Unite a acordat acestui an o grămadă de titluri: anul internaţional al multilingvismului, anul internaţional al planetei Pământ, anul internaţional al cartofului, anul internaţional al instalaţiilor sanitare. Nu ştiu câte din aceste titluri vor atrage după ele consecinţe practice.
Am remarcat printre informaţiile furnizate de ONU în legătură cu ultima din denumirile enumerate, că 2,6 miliarde de oameni nu dispun de instalaţii sanitare pe glob (cifra reprezintă aproape 40% din omenire şi este destul de probabil ca aceeaşi proporţie tristă să se regăsească şi în populaţia României).

Având în vedere că în acest an sunt alegeri prezidenţiale în SUA, printre informaţiile furnizate figurează şi faptul că, în 1955, scriitorul Isaac Asimov afirma, într-o povestire ştiinţifico-fantastică, că la alegerile din 2008 un program de calculator va fi capabil să aleagă ca preşedinte pe cel mai reprezentativ cetăţean.

Etichete:

 
marți, aprilie 15, 2008
  Ce stiti despre Marte?

Un test de pe site-ul Discovery vă propune un câteva de întrebări despre planeta Marte, dar începe cu două întrebări din mitologia romană legate de zeul omonim.

Etichete:

 
  Unicate in blogosfera noastra

Aprecierea şi caracterul de unicat pe care le atribui blogurilor menţionate mai jos reprezintă punctul meu de vedere, poate împărtăşit de alţii, poate nu. Cu certitudine există şi alte bloguri deosebite şi valoroase pe care nu le menţionez aici. Unele figurează frecvent în selecţii cu impact mai mare. Toate blogurile la care mă refer în acest post sunt scrise în româneşte şi – cu unele excepţii – nu au rating mare.

Cred că singurul blog românesc dedicat aproape exclusiv muzicii clasice este al unui meloman născut în Bucureşti, care locuieşte aproape de Washington. George este de profesie informatician şi acordă multă atenţie prezenţelor româneşti pe scena internaţională a muzicii clasice.

O echipă de entuziaşti utilizatori ai calculatorului şi ai internetului, despre care am mai povestit pe acest blog, prezintă în CNET.ro (Catholica NETwork) numeroase informaţii interesante şi utile din lumea informaticii. Neobişnuit este faptul că printre scopurile lor figurează „îmbogăţirea prezenţei catolice româneşti în spaţiul virtual”.

În blogul Ropets, Cris povesteşte despre o mare varietate de animale ce ţin companie românilor. Posturile lui conţin numeroase amănunte despre fiecare specie, recomandări şi ilustraţii. De unde o fi adunat mulţimea asta de informaţii despre atâtea vietăţi diferite?

Web designerul ieşean Cristian Băltăţescu îşi postează nu foarte frecvent, dar într-un mod spectaculos frustrările în blog. Deosebit mi se pare faptul că bloggerul nu se referă deloc la domeniul său de activitate, care e la modă, ci exclusiv la teme care afectează modul de viaţă al românilor, adesea cu exemple concrete din relaţia noastră, a prostimii majoritare, cu sistemul sanitar, învăţământul, birocraţia, politica etc. În fapt, Cristian îşi asumă rolul de jurnalist preocupat de problematica socială, neîndeplinit de majoritatea celor care sunt plătiţi pentru exercitarea acestei profesii.

Alt ieşean, Radu Haraga, poet, eseist, autor în domeniul SF dar şi MBA al Warwick Business School implicat în conducerea regională a unei mari companii internaţionale, îmbină în blogul său diversele laturi ale personalităţii sale, cuprinzând alături de opinii despre problemele economiei globale şi naţionale, recenzii de cărţi, filme şi muzică electronică, poezii, imagini din călătorii şi drumeţii. Nu cred că mai există în blogosfera noastră cineva care să fie definit în două feluri atât de diferite ca acestea (1 şi 2).

Doi bloggeri care au citit mult cultivă ironia şi descoperă adesea ineditul în diverse domenii.
Friendly frog ar fi, la prima vedere, un blog de marketing pentru tricouri imprimate. Răsfoindu-l descoperi multe pamflete isteţe care se referă la România de azi.
gavagai, Dumnezeul ales al Nepalului, cu conexiuni mai vechi în lumea webului, preferă să se refere în mică măsură la realităţile noastre, în schimb găseşte subiecte uneori ciudate dar, cu certitudine, ieşite din comun. Un exemplu: Jacques Lebaudy.

Etichete:

 
luni, aprilie 14, 2008
  Windows XP e facut de ras

De fapt e vorba de o glumă. Nu râdem de sistemul de operare (pe care eu personal cred că îl voi regreta când va trebui să-l abandonez) ci de o caricatură simpatică a lui, realizată în flash.
Spectaculos este faptul că fiecare din zecile de comenzi la care aveţi acces, parcurgând diverse opţiuni, vă oferă un răspuns amuzant sau o cale de acces spre ceva distractiv, chiar dacă nu toate opţiunile sclipesc prin inteligenţă.
E o glumă în care s-a investit multă muncă.

Etichete: ,

 
  Peste 10.000 de picturi online

Olga’s Gallery este o sursă de informaţii online despre 300 dintre cei mai importanţi pictori ai lumii dar mai ales o colecţie excelentă de reproduceri ale celor mai importante creaţii ale lor, aflate în întrega lume. Veţi găsi în galerie şi reproduceri ale unor sculpturi ale unor mari artişti ale căror creaţii nu s-au limitat doar la pictură.
Sistemele de regăsire după numele pictorului, după ţară, după curentul artistic, după temă sau după persoanele reprezentate în portrete, uşurează mult căutarea.
Site-ul, inaugurat în 1999, s-a dezvoltat treptat, ajungând să aibă zilnic peste 30.000 de vizitatori care accesează un milion de pagini.
Iniţiatorii site-ului, ruşi de origine, prezintă şi numeroşi pictori ruşi de valoare, între care nu uită să-i înscrie pe Marc Chagall sau Vassily Kandinsky.
După părerea mea, nu e de neglijat arhiva de articole foarte interesante, cu teme surprinzător de diversificate, din Newsletter Archive

Etichete:

 
duminică, aprilie 13, 2008
  Cunoaşteţi Europa?

Puteţi alege una sau mai multe din cele 11 teme care vă stau la dispoziţie pentru a vă testa cunoştinţele despre ţările Uniunii Europene. Unele teste (poate toate) au fost întocmite înainte de anul 2007. În consecinţă, un răspuns corect la una din întrebări este: Grecia nu are graniţe comune cu nici o ţară membră a UE.
Prezentarea testelor este simpatică, iar oferta de a reveni la pagina iniţială vă oferă fie posibilitatea de a dobândi cunoştinţe de tot felul despre Europa, fie posibilitatea de a vă distra, acumulând totodată informaţii pe pagina Europe is fun.

Etichete:

 
  O unealta gratuita utila

Task Manager este o unealta implicită din Windows pe care o folosim mai mult sau mai puţin frecvent, în funcţie de nevoi. Cel mai adesea o deschidem cu comanda Ctrl+Alt+Del atunci când un program se blochează şi nu-l mai putem închide cu comenzile obişnuite.
Un student indian recomandă un Task Manager gratuit şi mult mai isteţ decât cel oferit de Windows, care vă ajută să optimizaţi performanţele calculatorului, dacă îl folosiţi cu grijă şi nu vă repeziţi să faceţi manevre fără a avea certitudinea că sunt corecte.
Dacă nu aveţi timp să citiţi recomandarea tânărului indian şi riscaţi să mă credeţi pe mine, puteţi descărca softul de doar 600 KB de aici.

Etichete:

 
sâmbătă, aprilie 12, 2008
  Ce stiti despre restul lumii?

BBC va propune 7 întrebări despre fapte care s-au bucurat în ultima vreme de notorietate în diverse colţuri ale lumii. Fiecare întrebare are 3 variante pentru răspuns.
Mai reţinem oare din mass media de la noi altceva decât permanentele scandaluri româneşti fără finalitate care stau în atenţia jurnaliştilor? Iată un prilej de verificare.

Etichete:

 
  Din colecţiile cu cele mai... in stiinta

Am cules de pe un site american cu curiozităţi câteva texte despre teme mai puţin obişnuite din domeniul ştiinţei, care au un rating foarte mare pe Digg:

Se bucură de succes istoria celor mai trăsnite 10 experimente ştiinţifice făcute de-a lungul timpului. Interesant este că printre cei implicaţi în astfel de experimente au fost oameni de ştiinţă care de mare valoare, ale căror nume s-au păstrat peste veacuri, evident datorită altor descoperiri. Voi aminti dintre ei doar pe Paracelsus şi Nicola Tesla.

Este citită cu interes povestea contestării dreptului a 5 dintre cei mai celebri autori ai unor invenţii de mare impact de a-şi asuma paternitatea lor. Este vorba despre telescopul lui Galileo Galilei, penicilina lui Alexander Flemming, telefonul lui Graham Bell, teoria relativităţii a lui Albert Einstein şi becul electric al lui Thomas Edison.

De un succes foarte mare au parte pe Digg 5 falsuri istorice care străbat timpurile. Povestea mărului lui Newton şi a slabelor cunoştinţe de matematică ale lui Einstein din timpul şcolii figurează printre ele.

Nu am dovezi care să garanteze autenticitatea versiunilor prezentate ca adevărate pe site. În fond, site-ul este humoristic.

Etichete:

 
vineri, aprilie 11, 2008
  Printul Charles are casa in Romania

Aflăm de pe site-ul prinţului Charles că moştenitorul tronului Marii Britanii şi-a cumpărat, în anul 2006, o casă în satul Viscri din judeţul Braşov. Site-ul ne oferă imagini ale casei, înainte şi după restaurare şi un link cu detalii despre casă. Prinţul a manifestat un interes aparte pentru tradiţia satelor săseşti, în mare parte părăsite, din Transilvania. De altfel, denumirea englezească Saxons a saşilor transilvăneni le conferă aparente legături istorice cu strămoşii anglo-saxoni ai prinţului.

Etichete:

 
  Tonomate jurnalistice in Italia

După celebrul „iarna nu e ca vara” mult înjuratul nostru prezident actual mai lansează din când în când câte o expresie generatoare de controverse. Formularea "jurnaliştii tonomate" folosită de Băsescu a provocat numeroase proteste, chiar şi în rândurile unora care n-ar fi trebuit să se simtă cu musca pe căciulă.
Iată aceeeaşi temă, tratată cu exemple concrete din ţara lui, de un blogger italian, clasificat printre cei mai influenţi din lume. Am ales varianta engleză a textului. Multe comentarii mi se par foarte interesante.

Cum vi se pare apelul lui Beppe Grillo întitulat Clean up Parliament!?

Etichete:

 
joi, aprilie 10, 2008
  Romania campioana mondiala

Am gasit in publicatia Automarket un articol din care rezulta ca suntem campioni mondiali la costul unui kilometru de autostrada.
E drept că articolul a apărut la sfarsitul lui ianuarie. Credeţi că a îndrăznit cineva să ne depăşească recordul? Dacă s-a construit în Dubai o şosea cu balustrade din aur?

Etichete:

 
  O confrerie mondiala romaneasca

Ziceam cândva pe acest blog că una din nişele neacoperite în blogosfera românească ar fi gastronomia. Recunosc acum că am greşit fundamental. Secretul, comparabil cu misterele din romanele lui Dan Brown, l-am descoperit treptat, pornind din blogul întitulat Din jurnalul unei gospodine ratate, care nu prea are gastronomia printre preocupări, dar are un mic grup numit Cuisine într-un blogroll vast. La rândul lor, blogrollurile persoanelor pasionate de arta culinară mi-au dezvăluit numeroase bloguri ale confreriei culinare româneşti, întinsă pe mai multe continente, cu ramuri până în Extremul Orient.

O precizare: am ales numai bloguri în limba română, în ordinea în care am dat de ele şi probabil multe mi-au scăpat. Ce zici Carmen, le oferi un capitol în colecţie?

Cristi Boerean este un reşitean care a călătorit prin lumea largă, a adunat reţete, le aplică şi vi le împărtăşeşte;
Mădălina (din Elveţia?) propune în Albinuzza multe reţete, dar şi sfaturi gospodăreşti foarte utile;
Cristina k e tocmai în Tokio, de unde prezintă multe reţete, printre care include unele japoneze şi chinezeşti.
Blogul bubulinelor este un blog colectiv cu reţete culese din diverse ţări. Ce ziceţi de o mâncărică de varză acră cu pere sau mere?
Bucataresele vesele Leila, Lory şi Maria vă prezintă realizările lor fotografiate ca să vă tenteze şi mai tare;
Blogul Retete vegetariene pentru toate gusturile se prezintă prin titlu;
Isabela Dobrin pare să fie în Italia, are 23 de ani, dar are competenţe culinare care denotă experienţă, nu glumă;
Găteşte cu Maria ne invită, oferind reţete multe şi variate, o doamnă din Vermont-SUA, a cărei familie se trage din Cluj;
Vulpea bucatar propune o întreagă carte de bucate care include şi reţete chinezeşti ;
Amalia prezintă reţete, reţete, reţete;
Papa bun, blogul lui Cristi Roman, care locuieşte la Dublin în Irlanda, este cel al unui critic culinar de nivel occidental, chiar când scrie despre restaurantele româneşti;
Diana Buchert, "tânără, frumoasă, mamă model... foarte modestă" din Bavaria este o gospodină de prim rang. Pozele preparatelor ei o confirmă;
Tot din Bavaria, Maya ne oferă pe blog o întreagă carte de bucate;
D’ale gurii pare să fie creaţia destul de nouă a unui bucureştean implicat şi într-un blog colectiv care prezintă, în afară de reţete culinare, restaurante şi vacanţe.
Din Franţa, Irina declară Învaţ să gătesc! şi prezintă reţete culinare moderne pentru femei grăbite;
Oana, care pare să fie din Deva, oferă reţete multe şi variate. Îi doresc motive pentru un zâmbet care să-i lumineze chipul.
Beatrice te învaţă cum să rămâi tânăr cu reţete culinare adecvate dar şi cu alte metode;
Cezar Ioan are ca subiect predilect vinurile;
Teo e undeva în România şi prezintă „reţeţe uşoare şi ilustrate”;
Bucătăria Gabrielei este axată pe reţete culinare româneşti;
Laura S din Austria propune şi ea o grămadă de reţete tentante;
Jurnalul gurmandului începător a fost înlocuit nu demult cu Sarea în bucate;

Last but not least, Lola din New York, nu se limitează la reţete culinare. Mi se par demne de atenţie părerile ei, cum ar fi cele din posturile Există critică constructivă? şi Intersecţiuni.

Cu acelaşi prilej am descoperit forumul Culinar.ro axat pe reţete culinare, teme gospodăreşti, familiale, etc. care prezintă şi restaurante, surse pentru a comanda mâncare online, articole, evenimente.
Pe forum sunt peste 37.000 de membri înregistraţi, sute de topicuri şi aproape 500 de mii de mesaje. Cifrele mi se par copleşitoare.

Etichete:

 
miercuri, aprilie 09, 2008
  Shortcuturi pentru Windows XP

Multe din ele le cunoaşteţi şi le folosiţi în mod curent. Sunt însă destule scurtături de tastatură utile şi comode pe care nu le ştiţi. Pentru că Microsoft le prezintă şi în româneşte, mi-am zis că nu strică să vă atrag atenţia asupra lor.
Dacă v-aţi obişnuit cu denumirile englezeşti ale operaţiilor pentru care folosiţi shortcuturile folosiţi această listă de manevre.

Etichete:

 
  Geneza episodului No Reservations

Aceasta a fost oferta Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (câte inutilităţi s-or fi ascunzând în spatele acestei denumiri pompoase?) care a generat episoadele româneşti ale serialului lui Anthony Bourdain „No Reservations”, cel care a stârnit numeroase patimi pe la noi.

Încep să cred că relaţia cu organizatorii români i-a generat lui Bourdain repulsia care s-a extrapolat asupra tuturor românilor întâlniţi în călătoria prin ţară. Mi se pare că e vorba de un exemplu tipic de incompetenţă plătită cu salarii grase unora care se înscriu în clientela politică guvernamentală.
Documentele le-am găsit via Lola din New York, al cărei post pe tema filmului conţine multe raţionamente de bun simţ.

P.S.
Am dat şi de un articol cu multe detalii pe tema asta în Cotidianul. E adevărat că subiectul s-a cam învechit, dar faptul în sine este un simbol pentru incompetenţa plătită din banii noştri care generează dezastrul din sănătate, infrastructură, învăţământ.

Etichete:

 
marți, aprilie 08, 2008
  Francezii de origine romana

Sub denumirea Romanian French, Wikipedia în limba engleză susţine că în Franţa s-au stabilit cam o jumătate de milion de români, dintre care majoritatea a sosit în trei valuri: primul a fost în secolul al XIX-lea, când un număr de tineri sosiţi la studii în Franţa nu s-au mai întors acasă; al doilea val a fost constituit de refugiaţii de după cel de al doilea război mondial, iar cel de al treilea val, care reprezintă cam jumătate din total, îl reprezintă cei veniţi după 1990.

21 de francezi de origine română sunt consideraţi celebrităţi şi au propria lor pagină în Wikipedia engleză. Chiar dacă majoritatea celor consideraţi celebri figurează şi în Wikipedia franceză, tema francezilor de origine română nu figurează în ediţia franţuzească.

Etichete:

 
  Melodii de altadata

Dean Martin, Elvis Presley, Edith Piaf, Louis Armstrong şi mulţi alţi interpreţi îndrăgiţi cândva nu mai sunt printre noi, dar multe din cântecele lor au farmec şi azi. Sunt şi melodii care s-au impus fără ca numele cântăreţului sau al compozitorului să fi rămas în memoria colectivă, cum ar fi Begin the Beguine sau Sunrise Sunset.
Câţi dintre noi ştim că Audrey Hepburn, actriţa al cărei farmec a cucerit multe generaţii, cânta melodia Moon River într-un film lansat în 1961?
Aspectul desuet al site-ului SoloSong’s Place este conceput, probabil, pentru a produce nostalgie. Muzica pe care o puteţi asculta, alegând piese de pe site, nu e recomandată iubitorilor de manele.

Etichete:

 
luni, aprilie 07, 2008
  Bestsellere americane

Eticheta de bestseller pe care o atribuie New York Times unei cărţi este visul oricărui scriitor american.
Iată lista cărţilor prezentate recent ca bestsellere de prestigiosul ziar.

Etichete:

 
  Avea dreptate bunica lui mosu?

Nu-l cunosc pe moşu, iar de blogul lui, născut de vreo lună şi jumătate, am dat întâmplător. În general, mă străduiesc să evit expresiile considerate necuviincioase în posturile mele. Totuşi nu rezist tentaţiei de a vă propune să citiţi postul lui moşu întitulat Bunica şi curva.
Vă recomandând postul şi pentru că printre oamenii care mi-au fost foarte apropiaţi era un preot care slujise peste o jumătate de secol într-un sat din Bărăgan. Când au venit comuniştii la putere era un om avut. La sfatul inspirat al unui prieten, şi-a donat tot pământul statului, înainte să fie declarat chiabur. A avut ani de zile o bocceluţă pregătită pentru o eventuală arestare. N-a făcut puşcărie, poate şi pentru că se bucura de simpatia sătenilor.
La revoluţie, preotul avea 85 de ani şi locuia în Bucureşti, în preajma copiilor lui. A trăit până în 1999 şi doar în ultimul an, când se apropia de 94 de ani, l-au biruit slăbiciunile bătrâneţii şi n-a mai ieşit din casă.
Neobişnuit mi s-a părut faptul că omul ăsta n-a fost nici măcar o dată la vot, după 1989. „Nişte ticăloşi toţi ăştia care se bagă în politică. Şi înainte de război era la fel” spunea el.

Şi totuşi...
Atât bunica lui moşu cât şi preotul aveau încredere în trecut. Aşa se şi cădea: ei foloseau aceeaşi plită toată viaţa.
Azi, înlocuim calculatorul cu altul nou la 3 ani, dar răbdăm o ticăloşie politică transpartinică de 18 ani. Dacă nu vom încerca măcar să-i schimbăm componentele, nu vom avea acces la civilizaţie. Să încercăm să trimitem, măcar treptat, curvele politice acolo unde le e locul.

Etichete: ,

 
duminică, aprilie 06, 2008
  Limbile romanesti

Un site de tip wiki, care se ocupă de aproape toate limbile vorbite în lume, prezintă mai multe limbi române şi răspândirea lor geografică. Termenul englezesc folosit pentru limba română, în forma vorbită de majoritatea populaţiei româneşti, apare în listă sub denumirea „Dacoromanian” deşi linkul la această denumire ne duce la Romanian, cu denumirile alternative Rumanian, Moldavian, Daco-Rumanian. Site-ul nu ia în considerare o limbă moldovenească, diferită de cea română.
Aici găsiţi informaţii privind similitudinile lexicale ale limbii române cu franceza, italiana, spaniola (care depăşesc 70%) şi cu răspândirea limbii române pe mapamond.

Etichete:

 
  Capitala Europei devine musulmană

Un articol din Gândul preia date din rezultatele unui studiu publicat de La Libre Belgique, din care rezultă că aproape o treime din populaţia Bruxellesului este deja musulmană, iar practicanţii Islamului vor deveni, graţiei ratei ridicate a natalităţii, majoritari în 15-20 de ani.
Din 2001, Mohamed este, în fiecare an, cel mai răspândit nume dat băieţilor născuţi la Bruxelles. Circa 75% dintre musulmani se declară astăzi practicanţi, iar tinerii sunt din ce în ce mai radicali şi resping valorile occidentale.

Etichete:

 
sâmbătă, aprilie 05, 2008
  Cel mai rapid browser web

Safari, browserul de internet produs de compania Apple, care îl declară cel mai bun browser din lume, funcţionează de câtva timp şi în sistemul de operare Windows.
Constat că Netview a reţinut că este cel mai rapid browser.
Nu l-am testat, pentru că încăpăţânându-mă să folosesc prioritar Avantbrowser, care are o groază de facilităţi pe care nu le oferă alţii (dar şi buguri enervante), am instalate, pentru situaţii speciale Internet Explorer 7 şi Firefox 2.
Amintesc şi eu de Safari, din dorinţa de a culege impresiile altora. De altfel, în ultima vreme, ofensiva Mac a oferit multe surprize interesante.

Etichete:

 
  Parisul pe la 1900

Vrem, nu vrem, Statele Unite reprezintă azi principalul pol politic, economic, militar, ştiinţific, artistic al mapamondului. Nu e exclus ca peste câteva decenii lucrurile să se schimbe.
În urmă cu un secol, Franţa şi capitala sa erau centrul de atracţie al lumii civilizate, chiar dacă Imperiul britanic domina economic lumea.
20 de fotografii din Parisul anilor 1900 ne amintesc că franţujii gustau mult hazul în acea vreme.
Fotografiile 2 şi 12 făcute în timpul inundaţiei din anul 1910, ne fac să ne gândim la ceeea ce se întâmplă în zilele noastre în Bucureşti, după o ploaie mai serioasă. E drept că, la noi, mass media preferă azi încrâncenările tembele şi uită că uneori şi necazurile obişnuite au o latură amuzantă. Singurele imagini hazlii din realitatea curentă sunt cele ale parlamentarilor care dorm în timpul dezbaterilor.

Etichete:

 
vineri, aprilie 04, 2008
  Iar biografia lui Vladimir Putin

Deoarece constat ca postul meu din septembrie 2007 care are ca temă biografia lui Vladimir Putin are azi mare căutare, vă propun o sursă cu informaţii mult mai ample despre preşedintele rus.

Etichete:

 
  Turneu prin capitalele europene

Problema propusă de revista L’Internaute este enunţată în franceză, dar nu e nevoie să fi cunoscător al acestei limbi ca să o rezolvi.
Presupunând că toate capitalele a 20 de ţări europene au linii aeriene directe între ele, vi se cere să stabiliţi un traseu, pornind din oricare din cele 20 de oraşe şi revenind tot acolo, astfel încât să treceţi prin fiecare capitală o singură dată. Aici găsiţi soluţia.

Etichete:

 
  Refuzam downshiftingul

Pornind de la ideea lui Mircea Cărtărescu despre falimentul nostru moral, de care aminteam ieri, şi pentru a evita generalizarea la scară naţională a imoralităţii, am căutat o referire la tinerii care îşi construiesc o carieră strălucită şi câştigă bani, prin competenţă şi efort susţinut, în România. Informaţii concrete despre unii ei există, dar sunt puţine.

În schimb, am aflat că şi această categorie de oameni, care merită apreciere şi respect, manifestă tendinţe diferite la noi faţă de cele care încep să se impună în ţările dezvoltate.
Cu aproape doi ani în urmă, Aurora Liiceanu dădea un interviu despre conceptul de downshifting care câştigă adepţi în occident, iar la noi, nici vorbă.
Extrag două citate din ce spunea atunci Doamna Liiceanu într-un text insuficient de concis pentru cei aflaţi în permanentă criză de timp.
Primul citat: "Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a învăţa când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult, ca sa poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric".
Al doilea citat se referă la situaţia de la noi: „Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita sa trăiască”.

Am impresia că, de atunci, fixaţia unui număr mare de tineri la noi pentru carieră şi bani s-a accentuat.
Etalarea ostentativă de către unii a bunăstării excesive pe care ei o corelează cu reuşita socială şi materială, obţinute, din păcate, fără muncă sau competenţă ci doar prin furturile şi corupţia specifice tranziţiei româneşti interminabile, este una din cauzele acestui fenomen. Din generaţia tânără, doar odraslele acestor paraziţi îşi permit să trăiască bine, fără eforturi.
Downshiftingul constituie respingerea modului de viaţă în care devii sclavul valorilor materiale şi îţi consumi toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică.
Din păcate, în România o astfel de respingere nu permite un trai decent unui specialist, chiar valoros şi astfel goana după reuşită, fie cu sacrificarea vieţii de familie şi a timpului liber, fie cu tot felul de încercări de expatriere se accentuează.
O altă consecinţă a goanei după reuşită este dezinteresul total al tinerilor concentraţi pe carieră faţă de înlăturarea cauzelor care determină îmbogăţirea prin corupţie şi nu prin competenţă şi muncă. Şi aşa indiferenţa celor care muncesc 16 ore pe zi pentru a reuşi în viaţă favorizează apariţia unei noi generaţii de ticăloşi care preiau experienţa predecesorilor lor îmbogăţiţi prin furt şi corupţie, accentuând falimentul nostru moral de care vorbea Cărtărescu.

Etichete:

 
joi, aprilie 03, 2008
  I-ar fi placut lui George Pruteanu

Indiferent dacă l-am simpatizat sau nu, George Pruteanu ne-a captat atenţia. Nu era niciodată plictisitor pe micul ecran. Câţi dintre invitaţii talk showurilor de tot felul reuşesc acestă performanţă?

În memoria lui, vă propun un glosar informatic francez, care i-ar fi făcut plăcere. Din păcate, accesarea lui nu se poate face direct, ci doar prin intermediul unui site amuzant pentru vorbitorii de franceză, în care trebuie să coborâţi până la al patrulea grup de linkuri din partea stângă, întitulat „Les divertissements” şi să clicaţi pe al patrulea link din grup „Glossaire informatique”.

Etichete:

 
  O sugestie

Cu vreo 6 luni în urmă, Mircea Cărtărescu publica un articol întitulat Falimentul nostru moral.
Citez un fragment din articol:
„De sus până jos, între academicieni, ca şi între oamenii simpli, intâlneşti inşi care parcă n-au avut părinţi să le explice diferenţa dintre bine si rău, care parca n-au mers la şcoală, pentru care nu exista adevăr şi dreptate, care judecă lucrurile în funcţie doar de interesele lor de moment. Conştiinţa acestor barbari ce trăiesc printre noi, oameni politici, artişti, muncitori, ţărani sau prostituate, nu contează, le permite sa comită orice oroare, numai să le fie lor bine”.

Îndrăznesc să adaug la cauzele fundamentale ale menţinerii tendinţelor descrise de scriitor, situaţia justiţiei româneşti, dominată de unii care fură pe faţă, nu pe ascuns. Iată ce povesteşte azi un blogger din interiorul sistemului nostru judiciar.
Îndrăznesc să vă sugerez să citiţi ambele texte, începând cu cel din blog.

Etichete:

 
  Istoria lui Smiley

Pe blogul Laurei, o româncă din Herculane stabilită în Anglia, de la care pot fi aflate destule lucruri interesante, am găsit o scurtă istorie a lui Smiley, chipul zâmbitor care este prototipul emoticoanelor.
Cei care doresc informaţii mai ample şi mai corecte pe această temă le pot găsi în Wikipedia. Smiley s-a născut cu mult timp înainte de apariţia internetului. A fost întâi un desen care a apărut în 1963 în reclama unei firme de asigurări. Harvey Ball, creatorul lui Smiley, nu şi-a putut revendica niciodată dreptul de autor asupra desenului, care a fost declarat ca aparţinând domeniului public al Statelor Unite. În schimb mulţi alţii au obţinut profituri uriaşe reinventând imaginea, pe care au protejat-o prin brevete, în alte activităţi.
Ciudat este că lui Harvey Ball nu i-a fost contestată vreodată concepţia imaginii. O fundaţie care poartă numele lui sărbătoreşte în fiecare an, în prima vineri din octombrie, ziua mondială a lui Smiley.

Etichete:

 
miercuri, aprilie 02, 2008
  Clipuri pline de haz

La începutul acestui an, vă propuneam o pagină web cu linkuri către înregistrări audio din emisunea Ora veselă a Radiodifuziunii Române, cu marii noştri actori de comedie, dintre care foarte mulţi nu mai sunt printre noi.
Azi vă propun un link (primit prin e-mail) către o selecţie You Tube în care majoritatea clipurilor ne destindeau pe vremea când televizorul era instrument de propagandă comunistă. În multe din ele îi veţi regăsi pe Dem. Rădulescu, Toma Caragiu, Ştefan Mihăilescu, Brăila, Vasilica Tastaman dar şi pe Florin Piersic, Tamara Buciuceanu, Nicu Constantin, Mihai Fotino, Sebastian Papaiani. Există şi înregistrări savuroase de după 1990.

Etichete:

 
  Un Office gratuit de la IBM

Alături de Open Office, soluţiile online Zoho şi componentele de Office lansate de Google au început să răsară numeroase alte încercări de a concura Office-ul Microsoft, al cărui preţ rămâne destul de ridicat.
Am remarcat dintre ele produsul IBM Lotus Symphony, bazat pe Open Office, în recenta variantă beta 4, care se instalează offline şi poate înlocui procesorul de text Word, tabelul de calcule Excel şi programul de prezentare Powerpoint cu programe compatibile cu echivalentele lor Windows. Documentele pot fi exportate şi în format pdf.

Etichete:

 
marți, aprilie 01, 2008
  Paradis tropical in Germania

Nu e o pacaleala de 1 aprilie. Deutche Welle a publicat stirea ieri 31 martie în limba română.
Situat la 60 de kilometri de Berlin, Tropical Islands este un spatiu acoperit de 6 hectare şi jumătate, cu plajă şi pădure tropicală. Temperatura aerului este de 26 de grade în tot timpul anului, temperatura celor 3000 de mp de mare este de 28 de grade iar apa din laguna de 1200 mp are 32 de grade. Preţul de acces şi costul unui cort sunt modeste. Cei căre nu vor să înnopteze în cort se pot caza într-un orăşel liniştit, la 15 minute de mers cu maşina, într-un hotel în care o cameră cu două paturi costă între 74 şi 84 de Euro.
Nu am găsit informaţii despre preţurile altor servicii în prezentarea plină de culoare, în format pdf, a staţiunii.
Din Wikipedia am aflat că în Tropical Islands pot fi găzduiţi zilnic 7000 de oameni pe o suprafaţă de 360 metri pe 210 metri, cu o cupolă înaltă de 107 metri. Staţiunea aparţine unei companii malaeziene care a construit-o în anul 2004.

Etichete:

 
  1 aprilie la Google

Pentru Google păcălelile de 1 aprilie au devenit o tradiţie. In 2002, anunţul despre brevetarea de către Google a sistemului Pigeon Rank, în care se afirma, cu susţineri aparent argumentate ştiinţific, că porumbeii pot evalua o pagină web mai corect şi mai rapid decât oamenii sau algoritmii softurilor este emblematică în această privinţă.
Lansarea serviciului Gmail, făcută intenţionat pe 1 aprilie 2004, a fost considerată de foarte mulţi o păcăleală, pentru că atunci o capacitate de stocare de 1 GB era greu de conceput pentru un serviciu de e-mail, impresia fiind susţinută de obţinerea accesului la Gmail doar pe baza unei invitaţii.
Iată şi trăsnaia de azi.

Etichete:

 
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul