Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

miercuri, aprilie 16, 2008
  Linux se reazema pe Windows

Nefiind un profesionist în domeniul IT, sunt unul din cei foarte mulţi care, după apariţia Windowsului, nu au folosit nici un alt sistem de operare.
N-am reacţionat la îndemnurile prietenilor care utilizează Linuxul pentru că instalarea unei bootări separate a calculatorului, repartiţionarea discului dur şi învăţarea altor programe cheie nu m-a tentat. În consecinţă, am rămas credincios sistemului creat de Microsoft, în ciuda politicilor hrăpăreţe ale companiei care s-a distanţat cândva de Apple datorită ofertei sale în care conceptul friendly era esenţial şi care impune azi un Vista destul de disliked, poate şi datorită faptului că Genuine a devenit mai important pentru prosperitatea companiei decât Windowsul.
Constat acum că Mark Shuttleworth, unul din cei mai importanţi promotori ai Linuxului, iniţiatorul proiectului Ubuntu, acceptă dominaţia sistemului de operare dezvoltat de Microsoft şi ne oferă nouă, sclavilor companiei din Redmond, produsul Ubuntu 8.04 care ne va permite să ne obişnuim cu el aşa cum facem cu orice alt soft nou instalat sub Windows.
Cum 24 aprilie pare să fie data lansării oficiale a proiectului, prefer să nu mă refer la soluţiile de instalare anunţate de diverse publicaţii, de bloggerii specialişti în IT şi chiar de site-ul Ubuntu. Dacă apare vreo surpriză, mai ales că e vorba de 700 MB?
Soluţia Ubuntu 8.04 este în mod cert o mişcare deosebit de inteligentă pe tabla de şah a marketingului. Grupul pentru software liber din Cluj şi echipa românească Ubuntu se pregătesc serios pentru noul produs.

Etichete:

 
Comentarii:

Anonymous Anonim a scris:
Lucrul cel mai istet in promovarea Linux este existenta "CD live" care permit sa testezi sistemul fara sa instalezi nimic pe calculator - si daca-ti place sa-l instalezi ulterior.
Aceste CD live se pot descarca de pe Internet si grava pe CD foarte simplu.
Windows n-a reusit sa faca asa ceva datorita lacomiei in resurse.
Personal eu prefer linux Fedora.
 
Anonymous Anonim a scris:
Se prea poate sa aiba aceasta atitudine putin cam "ingenua" cei care nu au mai lucrat cu un sistem de operare, care nu este pentru secretare, copoii de scoala si o multime de oameni de nivel incepator spre mediu in ale IT-ului. Ubuntu intr-adevar este foarte "window"-isat si nu ofera prea multe facilitati pe care le ofera un UNIX adevarat. Dezvoltatorii lui Ubuntu doresc si ei sa muste din bucatzica din ce in ce mai consistenta din piata OS ( sisteme de operare pentru cei care nu stiu decat windows), bucatzica pierduta iremediabil de MS si care se mareste "pe zi ce trece" in favoarea Non-Microsoft OS. Tin sa iti reamintesc ca pasesti pe un teren destul de complicat, cu toate ca ai precizat ca nu ai mai folosit un alt sistem de operare decat Windows. Dupa ce vei folosi, Mandriva Linux sau Suse Linux vei accepta superioritatea Linux-ului chiar si in fata mult trambitatului Vista , care fie vorba intre noi , este un mare fiasco ! Dupa ce vei mai citi despre Linux cat de cat si te vei documenta in vederea acestui OS, vei trage concluzia ca Ubuntu este o treapta lina pentru incepatorii care vor sa treaca nu atat de dureros de la ecranul albastru infinit la UNIX genuine, adica pentru nostalgicii MS OS). Vorba romanului de la Microsoft "Din greseala in greseala, .... la victoria finala".
Cu alte cuvinte, cand te intinzi prea mult si faci lucruri de mantuiala, copiezi fara rusine de unde apuci si platesti o groaza de amenzi, doar ca sa scoti bani multi pe seama multor fraieri, se cam rupe plapuma. Nu fac apologia UNIX , dar Microsoft a fost si este o mare gogorita, poate cel mai mare furt de inteligenta din zilele noastre !!!! Asa ca daca Windows provine din Apple via MS DOS via DR DOS via UNIX , nu poti afirma ca LINUX se rezeama pe windows , ESTE O BLASFEMIE !!!! Si te rog sa iti ceri scuze fata de cei care nu iubesc Windows-ul adulat de catre tine in aceste mesaje ! E foarte usor sa traduci niste aiureli scoase de patriotarzii Windows si una sa mai pui si putina stiinta in ceea ce afirmi ! No offence !
 
Blogger Sorin a scris:
@Anonim agresiv
Am convingerea ca Shuttleworth, pe al carui articol se bazeaza acest post, stie ceva mai mult despre Unix, Linux si Windows decat tine. Textul tau ma face sa cred ca nu te-ai obosit sa citesti mai mult decat titlul postului meu, care se refera la un mod de promovare si primul paragraf.
Nu agreez argumentatiile sustinute cu invective.
 
Anonymous Anonim a scris:
"te rog sa iti ceri scuze fata de cei care nu iubesc Windows-ul adulat de catre tine' :))
Si ai grija Sorin, ca data viitoare cand te-ntalnesti cu anonim pe strada o sa-ti iei si 2 palme!
 
Anonymous Anonim a scris:
Precizari

Despre furtisaguri si copieri grosolane , ma refeream la mult titrata firma masonica Microsoft.

Interesul lui Microsoft de a nu-si pierde pozitia pe piata este evident. Numai ca Microsoft o face fara scrupule si menajamente incalcand orice lege . Nu cumva pentru Microsoft si cateva firme ca ea s-a dat legea antitrust ?

Nu sunt agresiv, ci sunt indignat de faptul ca nu spui tot adevarul.

Ca Bill Gates & Co. au creat un OS pentru IBM, UN DR DOS modificat de un anonim pentru o suma modica...

Ca Bill Gates nu era un student sarac cum s-a tot vehiculat .... ci tatal lui era guvernator ...

Ca Microsoft, firma de garaj, dupa ce au fost acceptati de IBM, i-au furat si pe astia si ... chipurile s-au desprins in firma super tare ...

Ca Windows este un furt modificat de la Apple-MacIntosh ... cu care Microsoft s-a judecat mai bine de un deceniu ...

Ca Microsoft fura in continuare de unde poate, si acum marele Bill Gates, din banii furati face opere de caritate ...

De ce, aceste lucruri ?

Este regretabil , acest lucru am vrut sa il reliefez, ca nu trecem prin filtrul mintii anumite aspecte si nu suntem in stare sa citim printre randurile unui articol sau a unei declaratii ciudate fie e a si de la Shuttleworth

Putin probabil ca intreaga comunitate IT non-Microsoft cu produsul ei Linux ar avea cumva "indrazneala" sa se bazeze pe Windows. Poate doar numai Ubuntu, asa ca titlul este imperfect si lipsit de corectitudine... deci , altadata nu mai generaliza.

Domnul Shuttleworth poate spune ce vrea, dar nu cred ca nemtii de la Suse sunt in asentimentul lui Shuttleworth, asa ca .... titlul ar fi fost mai bun << Ubuntu se reazama pe Windows, ... ca sa ciupa si el din piata OS, ocupata de Red Hat, Suse, Mandriva si FreeBSD ...

Ca Ubuntu este un Linux pentru incepatori, care nu prea e bagat in seama, ca si Knoppix de altfel este stiut deja...

Nu cred ca am fost agresiv si nici nu am fost tendentios, dar am fost indignat cand cineva preia niste afirmatii eronate, cu interes eronate ... (cat o fi luat Shuttleworth de la Microsoft pentru aceste declaratii ??? - stim deja ca politica, fie ea si economica nu are scrupule cand e vorba de bani ) si le difuzeaza ca stire de senzatie !

E la fel ca in ... Zvonerul si Raspandacul ...



Precizari

"Cu alte cuvinte, cand te intinzi prea mult si faci lucruri de mantuiala, copiezi fara rusine de unde apuci si platesti o groaza de amenzi, doar ca sa scoti bani multi pe seama multor fraieri, se cam rupe plapuma "

ERA VORBA DE MICROSOFT ... nicicand de vreun atac la persoana ...


asa ca ... de unde invective ???

Anonimu agresiv
 
Blogger Sorin a scris:
@agresiv
Fa-mi o favoare: cearta-te cu Microsoft, cu Gates si cu Shuttleworth in alta parte.
Linus Torvalds se asociaza rugamintii mele si sunt pe cale sa obtin, in acest sens si acordul celor ce au lansat in 1969 Unixul.
Blogul meu e mult prea modest ca sa fie bagat in seama de superspecialistii de talia ta.
Daca Red Hat, Computer Systems Research Group de la Berkeley, Sun Microsystems etc. vor emite proteste vehemente ca al tau, ma oblig sa-mi informez cititorii.
 
Anonymous Anonim a scris:
Inainte de a acuza Micosoftul de furt de la Mac,va reamintesc ca conceptul de windows este este inventie celor de la PARC, baietii de la XEROX care aveau o gramada de idei, dar nu erau capabili sa faca bani cu ele.
 
Trimiteți un comentariu

<< Înapoi la Blog
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul