Pornind de la ideea lui Mircea Cărtărescu despre falimentul nostru moral, de care aminteam ieri, şi pentru a evita generalizarea la scară naţională a imoralităţii, am căutat o referire la tinerii care îşi construiesc o carieră strălucită şi câştigă bani, prin competenţă şi efort susţinut, în România. Informaţii concrete despre unii ei există, dar sunt puţine.
În schimb, am aflat că şi această categorie de oameni, care merită apreciere şi respect, manifestă tendinţe diferite la noi faţă de cele care încep să se impună în ţările dezvoltate.
Cu aproape doi ani în urmă,
Aurora Liiceanu dădea un interviu despre conceptul de downshifting care câştigă adepţi în occident, iar la noi, nici vorbă.
Extrag două citate din ce spunea atunci Doamna Liiceanu într-un text insuficient de concis pentru cei aflaţi în permanentă criză de timp.
Primul citat: "
Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a învăţa când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult, ca sa poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric".
Al doilea citat se referă la situaţia de la noi: „
Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita sa trăiască”.
Am impresia că, de atunci, fixaţia unui număr mare de tineri la noi pentru carieră şi bani s-a accentuat.
Etalarea ostentativă de către unii a bunăstării excesive pe care ei o corelează cu reuşita socială şi materială, obţinute, din păcate, fără muncă sau competenţă ci doar prin furturile şi corupţia specifice tranziţiei româneşti interminabile, este una din cauzele acestui fenomen. Din generaţia tânără, doar odraslele acestor paraziţi îşi permit să trăiască bine, fără eforturi.
Downshiftingul constituie respingerea modului de viaţă în care devii sclavul valorilor materiale şi îţi consumi toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică.
Din păcate, în România o astfel de respingere nu permite un trai decent unui specialist, chiar valoros şi astfel goana după reuşită, fie cu sacrificarea vieţii de familie şi a timpului liber, fie cu tot felul de încercări de expatriere se accentuează.
O altă consecinţă a goanei după reuşită este dezinteresul total al tinerilor concentraţi pe carieră faţă de înlăturarea cauzelor care determină îmbogăţirea prin corupţie şi nu prin competenţă şi muncă. Şi aşa indiferenţa celor care muncesc 16 ore pe zi pentru a reuşi în viaţă favorizează apariţia unei noi generaţii de ticăloşi care preiau experienţa predecesorilor lor îmbogăţiţi prin furt şi corupţie, accentuând falimentul nostru moral de care vorbea Cărtărescu.