Aţi întâlnit acronimul BRICS?
Folosim frecvent acronimele ONU, UNESCO, UE, NASA, USL, CSM, BIOS, LG, RAM, CD, DVD şi multe altele, evitând denumirile complete ale unor organisme, companii, obiecte, mecanisme concrete sau abstracte, etc.
Acronimul
BRICS reprezintă o iniţiativă de cooperare economică, lansată în anul 2008, la care au participat iniţial Brazilia (B), Rusia (R), India (I) şi China (C), cărora li s-a asociat în anul 2010 Africa de Sud (S). Populaţiile acestor state emergente, cu economii în progres rapid, însumează 40% din populaţia planetei şi 25% din produsele interne brute însumate la scară mondială. BRICS se doreşte a fi o alternativă la grupul G7 al ţărilor puternic industrializate.
Faptul că Rusia şi Brazilia sunt ţări mari producătoare de materii prime iar India şi China sunt ţări cu mână de lucru ieftină este doar unul din multele neomogenităţi şi chiar elemente conflictuale din cadrul grupului de ţări BRICS, care nu permit încheierea unor acorduri economice comune ci doar stabilirea unor proiecte de colaborare şi înţelegeri bilaterale, în întâlnirile anuale ale şefilor de state.
La reuniunea din acest an a şefilor statelor BRICS, care va avea loc în Africa de Sud, în luna martie, se va încerca, probabil, înfiinţarea unei bănci comune de dezvoltare.
Etichete: Finante - Economie