Hoinar pe web
Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Mica republică San Marino
Republica San Marino este o mică enclavă în nord-estul Peninsulei Italice, cu o populaţie de 32.500 de locuitori.
Etichete: De pe planeta
Ce sunt furcile caudine?
Expresia „a trece prin furcile caudine” a intrat în toate limbile spre a desemna acceptarea, de nevoie, a unor condiţii grele, înjositoare.
Numele „Furcile Caudine” a fost atribuit de romani unui defileu din apropierea orăşelului Caudium din Italia.
Etichete: Cuvinte - expresii
Nu în cuptorul cu microunde
Există numeroase
alimente care nu trebuie încălzite în cuptorul cu microunde.
Încălzirea la microunde a unor alimente sau recipienţi poate produce murdărirea ori distrugerea cuptorului, sau chiar accidente mai grave.
Etichete: Utile?
Cele mai bogate țări din lume
Topul cu
cele mai bogate țări ale lumii din punctul de vedere al venitului anual pe cap de locuitor a fost întocmit pe baza cifrelor furnizate de Fondul Monetar Internațional şi reprezintă o medie a perioadei 2010 - 2012.
Etichete: Finante - Economie
Sanie cu zurgălăi
"Sanie cu zurgălăi" este un cântec românesc în stil popular, scris în 1936 special pentru Maria Tănase.
De-a lungul timpului, cântecul a fost interpretat de numeroşi cântăreţi valoroşi, cum ar fi Gică Petrescu. Angela Gheorghiu, Felicia Filip, Maria Ciobanu, Angela Similea, Corina Chriac şi mulţi alţii.
Etichete: Muzica
Vodca – utilizări uimitoare
Vodca are numeroase utilizări practice care nu au legătură cu băutul: păstrează florile tăiate mai multă vreme, ne scapă definitiv de mucegai, curăţă ochelarii şi multe altele.
Etichete: Utile?
Câinii bogătaşilor chinezi
Printre capriciile bizare ale bogătaşilor chinezi figurează
modificarea aspectului animalelor de companie, cu predilecţie aspectul câinilor, astfel încât să semene cu alte animale sau doar să fie colorate şocant.
Etichete: Bizarerii
Flashmob cu copii talentaţi
La sfârşitul anului 2014, postul de televiziune France 2 a organizat, într-un centru comercial din Paris, un
flashmob interpretat de copii talentaţi, care s-a bucurat de un succes deosebit.
Etichete: Muzica
Partidul moaştelor
Dacă tot urmează campania electorală pentru alegerile locale, vă propun să vedeţi, în emisiunea Vax Populi difuzată de postul Prahova TV, părerea unor români nu prea luminaţi, despre
Partidul moaştelor făcătoare de minuni Etichete: Amuzante
Bere pe tartine
Un producător de bere din Scoţia a lansat prima
bere tartinabilă din lume, care arată ca o pastă.
Etichete: Bizarerii
Programe de modificat poze online
Există numeroase
programe gratuite de modificat poze online.
De când s-a publicat lista asupra căreia vă atrag atenţia, au apărut şi alte programe.
Etichete: Internet-IT
Primarul ideal
Majoritatea actualilor primari din România sunt implicaţi în acte de corupţie. Bucureştiul a avut zeci de primari de-a lungul vremii, însă e greu să ne amintim unii în urma cărora au rămas realizări notabile. Despre cei care candidează acum la primăria Bucureştiului sunt puţine lucruri bune de spus.
Cu aproape un secol şi jumătate în urmă,
Pache Protopopescu, care a fost primar doar trei ani, între anii 1888 şi 1891, a lăsat în urma sa schimbări fundamentale, lărgind străzile, construind trotuare, extinzând iluminatul public şi reţeaua de canalizare, introducând telefonul public, deschizând noi linii de tramvai cu cai, înfiinţând prima staţie de salvare dotată cu trăsuri.
Etichete: Personalitati
Şcoala şi educaţia în lume
În lume,
condiţiile în care este asigurată educaţia sunt foarte diversificate. Dacă în Mali, copiii petrec, în medie, doar doi ani la şcoală şi încep sa muncească la vârste cuprinse între 10 si 14 ani, în Islanda 7,8% din totalul forţei de muncă e formată din profesori. În această ţară sunt trei câştigători ai premiului Nobel la fiecare 1 milion de locuitori.
Etichete: De pe planeta
Cele mai vândute cărţi din lume
Fără a pune în evidenţă Biblia şi Coranul a căror răspândire depăşeşte orice alte cărţi,
o listă neoficială cu cele mai vândute cărţi literare din lume este dominată de cartea Don Quijote, publicată de Miguel de Cervantes în 1612.
Etichete: Carti-publicatii-filme
Invenţii făcute din greşeală
Super Glue-ul, fosforul, teflonul, Viagra, sticla securizată şi altele au fost descoperite în timp ce se căuta cu totul altceva.
Hazardul a contribuit la multe descoperiri foarte importante.
Etichete: Bizarerii
Avem lăcaşuri de cult
În fiecare zi după Revoluţie, în România a mai apărut o biserică nouă.
În ultimii 26 de ani, numărul unităţilor de învăţământ din România a evoluat invers proporţional cu cel al bisericilor. Practic, avem o şcoală la 4 biserici.
Etichete: De pe la noi
Particularităţile unor ţări
În lume există cca 200 de ţări.
Multe ţări au paticularităţi pe care nu le ştiaţi. De exemplu, puţini ştiu că Malta este ţara cu cei mai mulţi locuitori care trăiesc în străinătate, sau că Papua Noua Guinee este ţara cu cele mai multe limbi vorbite (820).
Etichete: De pe planeta
Trenul Maharajas Express
Cel mai luxos tren din India şi probabil din lume, Maharajas Express se mândrește cu un design interior cum nu s-a mai văzut în niciun alt astfel de mijloc de transport. Fiecare compartiment are apă curentă, toaletă și cadă.
Vă sugerez să urmăriţi o colecţie impresionantă de imagini ale trenului indian.
Etichete: Performanţe
Stereotipuri şi prejudecăţi
Conform definiţiei din Dicţionarul Cambridge, stereotipurile sunt
„o idee fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau ceva, în special dacă este greşit”.
Conform aceluiaşi dicţionar, prejudecăţile sunt „o opinie sau sentiment nedrept şi nerezonabil, format fără îndeajuns de multă gândire sau cunoaştere”
Etichete: Cuvinte - expresii
Povestea costumului de baie
Primele costume de baie cunoscute sunt înfățișate pe o frescă romană descoperită în Sicilia, care datează din secolul IV. În secolul XVIII, femeile purtau rochii de baie care le acopereau întreg corpul.
Vă supun atenţiei
o scurtă istorie în imagini a costumului de baie.
Etichete: Trecut - prezent - viitor
Un dicţionar explicativ român
Sub denumirea
dex.ro, poate fi accesat un dicţionar online care extrage din diverse dicţionare prestigioase informaţii despre cuvinte obişnuite şi regionalisme, dar şi despre termeni mai puţin cunoscuţi din domenii specializate (citotrofie, coeror, xerofil). Dicţionarul conţine şi o rubrică în care se explică sensul a numeroase expresii.
Etichete: Dictionare si enciclopedii
Săgeţi din segmente de dreaptă
Fiecare din cele trei săgeţi din imagine este compusă din 7 segmente de dreaptă.
Adăugaţi 4 segmente de dreaptă pe desen, pentru a obţine încă două săgeţi.
Răspunsul este:
Etichete: Teste
Mitul fierului din spanac
În copilărie ni se spunea că
fierul din spanac întăreşte organismul.
În fapt, la originea creşterii nejustificate a cantităţii de fier din spanac a stat o greşeală de tipar. Mai târziu, personajul de desene animate Popeye marinarul, lansat în 1929, a impulsionat încrederea în spanac.
Etichete: Păreri-informaţii-glume
Fericiți cei ce moștenesc trotuare
Printre puţinii jurnalişti valoroşi din România - se numără şi Viorel Ilişoi - chiar dacă nu-i veţi mai găsi semnătura în articolele ziarelor cu răspândire largă.
Ilişoi, ale cărui gânduri le veţi găsi pe blog, alături de cele ale ale bicicletei sale Leta, ne spune că atunci
când mașinile s-au înmulțit mai repede decât oamenii și n-au mai încăput în oraș, s-au îngustat trotuarele, care au devenit parcări.
Etichete: De ce?
Cine sunt inventatorii?
Numeroase invenţii de maximă importanţă pentru omenire sunt atribuite unor celebrităţi de prim rang. Este totuşi discutabil dacă telescopul, penicilina, becul electric, telefonul şi alte invenţii sunt creaţiile lui Galileo Galilei, Alexander Fleming, Thomas Edison sau altor persoane, despre care puţini ştiu că au merite deosebite în realizarea invenţiilor.
Etichete: Stiinta-tehnologie
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.