Germania victorioasa dupa un secol
Ziarul Chicago Tribune publica la sfârşitul anului trecut un articol întitulat
Cei o sută de ani ai războiului german care pune în evidenţă faptul că după ce kaizerul Wilhelm a fost înfrânt în 1918 iar Hitler a distrus Germania în 1945, ziarele europene consideră că al IV-lea Reich, condus de cancelarul Angela Merkel, stăpâneşte bătrânul continent, stabilind reguli de comportament pentru „popoarele inferioare”.
Azi Germania nu are nici un avion militar sau vreo bază militară în afara graniţelor proprii şi spre deosebire de alte state mari nu participă la nici o acţiune militară, dar 120 de milioane de greci, italieni, spanioli, şi portughezi cerşesc împrumuturi de la cei 80 de milioane de germani.
Să nu uităm că în ultimele două decenii în care la noi şi în alte ţări aflate la sud de Germania au domnit chiulul, jaful şi nemunca, germanii au investit din banii proprii 2000 de miliarde de dolari pentru reconstrucţia Germaniei de Est, distrusă de comunism.
Cu doar 65 de ani în urmă, Berlinul, Hamburgul şi Münchenul erau complet nimicite, iar azi sunt oraşe prospere în timp ce Detroitul american, înfloritor în 1945, pare azi un oraş bombardat.
Concluzia articolului este că salvarea Europei poate veni doar de la impunerea unei „noi ordini germane”.
Etichete: Politica-politici