Originea valsului este controversată, francezii, nemţii, austriecii şi italienii disputându-şi formele câmpeneşti precursoare ale valsului, apărute în secolul XV, când nu se punea problema ca ele să fie admise la balurile nobilimii.
În următorea perioadă dansurile din care s-a născut valsul au întâlnit numeroşi oponenţi, mulţi dintre ei clerici care l-au catalogat ca fiind vulgar și păcătos.
Abia în prima jumătate a secolului XVIII, Joseph Lanner (1801-1843), Johann Strauss senior (1804-1849) şi Johann Strauss junior (1825-1899) au făcut ca acest dans să-şi piardă imaginea de dans popular cântat de mici tarafuri de lăutari şi l-au lansat la balurile înaltei societăţi, cu muzica interpretată de orchestre mari.
Un blog românesc pe care îl apreciez pentru pledoaria în favoarea gândirii raţionale ne oferă, pentru destindere, o postare remarcabilă întitulată 15 valsuri care te invită la dans care trece în revistă naşterea valorosului dans, parcurgând apoi momente care dovedesc aprecierea deosebită de care s-a bucurat de-a lungul timpului valsul, pe care îl întâlnim într-un balet compus de Ceaicovski, printre compoziţiile lui Dmitri Şostacovici şi Vladimir Cosma, în repertoriul cântăreţului englez Tom Jones, care a vândut în timpul carierei sale 100 de milioane de discuri şi a fost înnobilat de regina Marii Britanii dar şi în cel al lui Elvis Presley, sau printre piesele interpretate de Mădălina Manole şi Ştefan Hruşcă. Cred că merită să amintim şi celebrul „Valurile Dunării” al compozitorului român Iosif Ivanovici, lansat la Expoziţia Mondială de la Paris din 1889, unde s-a bucurat de un succes fulminant.
Postarea este împănată cu numeroase clipuri video dedicate valsului.