Dosarele anticoruptie zac
Pe site-ul Hotnews.ro puteţi găsi
o sinteză a situaţiei dosarelor judiciare în care sunt implicate persoane importante însoţite de motivaţia inculpării lor.
Veţi găsi dosarele blocate de Parlament în faza urmăririi penale (Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat), dosare trimise în judecată care nu au ajuns, datorită chichiţelor avocăţeşti acceptate de instanţe în faza judecării pe fond şi puţine dosare judecate şi soldate cu câţiva ani de puşcărie.
Dintre dosarele care zac de peste 4 ani şi jumătate şi li se tot amână judecarea figurează dosarele lui Şerban Mihăilescu (zis Miki Şpagă), George Copos, Marian Oprişan şi Dinu Patriciu care este acuzat, printre altele, de delapidare, spălare de bani, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi manipularea pieţei de capital, manevre care pot alcătui un întreg manual cu titlul “Cum să devii miliardar”.
Zac de mult timp şi 3 dosare ale reputatului blogger şi producător de ouă Adrian Năstase, câte un dosar în care sunt inculpaţi fostul senator, transplantator de inimi şi de bani plasaţi în paradisuri fiscale, Şerban Brădişteanu, dreptcredinciosul Gigi Becali, preţuitul primar al Aradului Gheorghe Falcă, preacinstitul mogul Dan Voiculescu şi alţii.
Etichete: De pe la noi