Miracolul indian
Săptămânalul britanic The Economist se referă într-un articol la
creşterea economică a Indiei şi la şansele acestei ţări de a depăşi în viitor China, ca urmare a faptului că prin politica sa demografică (un singur copil), China va suferi consecinţele nefaste ale creşterii procentului de oameni bătrâni, resimţită azi în Europa, dar şi datorită faptului că India este o ţară democratică, în situaţia în care dictatura comunistă chineză riscă să ia, la un moment dat, decizii nefaste (dacă vine la putere vreun Mao?).
În acest an se estimează o creştere a economiei indiene cu 8,5%. Azi economia chineză este de 4 ori mai puternică, dar viitorul pare să aparţină Indiei, deşi infrastructura acestei ţări uriaşe este încă la pământ. Principala ei şansă pare să fie accentul pus pe şcolarizare.
S-ar putea să ni se pară ciudat că, în situaţia în care principala problemă a Europei este supravieţuirea în criză, ţări asiatice pe care le considerăm înapoiate mizează pe un progres puternic şi destul de rapid.
Şi pentru că v-am atras atenţia asupra punctului de vedere al unri publicaţii prestigioase asupra Indiei, cred că merită să vă opriţi şi la o
prezentare interesantă de curiozităţi despre această ţară, din care extrag una care nu face parte dintre cele amuzante, dar susţine opinia din The Economist:
36% dintre angajaţii NASA, 34% dintre angajaţii Microsoft, 28% dintre angajaţii IBM, 17% dintre angajaţii Intel şi 13% dintre angajaţii Xerox sunt indieni.
Etichete: De pe planeta