Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Amza Pelea despre Patriciu
Am citit ieri în publicaţia online Wall Street.ro o referire la o declaraţie nouă a lui Dinu Patriciu, cel mai bogat om din România, care declara nu demult că a vândut Rompetrolul cu active şi pasive.
Citez: “
Datoriile Rompetrol către stat nici nu există". Omul de afaceri a explicat că statul nu va reuşi să recupereze datoria de la Rompetrol întrucât contractul este unul "absolut beton [...]” "Faptul că nu le plătesc kazahii este un drept pe care îl au prin contract", a declarat Patriciu. "Datoriile acestea nu au existat niciodată: au fost datorii ale statului către el însuşi, înainte de privatizare”.Ciudat este că, în 2003, când a dat şpagă guvernului Năstase ca să-i amâne plata datoriilor, nu nega existenţa lor.
Aseară am dat peste
un clip video delicios cu celebrul Nea Mărin, interpretat de Amza Pelea la Revelionul din 1975 şi am constatat că personajul la care se referă în scheci Nea Mărin e leit Dinu Patriciu cel care ne împuie capul cu tot felul de basme şi pretinde că ceea ce a luat cu japca îi aparţine de drept.
Din păcate portretul prezentat, cu 35 de ani în urmă, de neuitatul actor se potriveşte azi şi altora, pentru care criza e încă un prilej de îmbogăţire în detrimentul celor mulţi.
Unde nu dă Dumnezeu să existe un remediu precum cel al lui Sucă împotriva ticăloşiilor acestor hrăpăreţi, feriţi de pedeapsă de judecătorii corupţi.
Etichete: De pe la noi
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.