Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Unii fac un pod peste Marea Baltica
Categoria
De pe planetă ~
La 7 ani de la inaugurarea spectaculosului pod care leagă Danemarca de Suedia, Germania şi Danemarca au convenit, vineri, să construiască
un pod cu o lungime de 20 de kilometri peste Marea Baltică care să asigure o legătură terestră între cele două ţări, anunţă BBC.
E uşor de dedus că aceste ţări şi-au cam terminat construcţia autostrăzilor necesare şi că bugetele lor sunt capabile să suporte o cheltuială de mare amploare. Noi n-avem nici măcar o autostradă întreagă, la podul Calafat-Vidin bulgarii suportă grosul cheltuielilor iar podul de la Brăila e de 10 ani în faza de poveste de adormit copiii. După cum se vede, pentru guvernele noastre infrastructura a fost şi este prioritară doar în vorbe, iar găurile din bugetul ce va fi dictat PNLului de PSD vor contribui din plin la perpetuarea situaţiei existente.
Etichete: De pe planeta
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.