Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

miercuri, decembrie 13, 2006
  Informare sau dezinformare
Categoria păreri-informaţii-glume ~

Mi s-a întâmplat de multe ori să caut o informaţie pe site-ul unui minister sau a unei alte autorităţi a Statului şi să mă scufund într-o groază de vorbe goale şi de comunicate de presă lăudăroase, fără să pot găsi informaţia de interes public pe care o căutam. De multe ori linkurile de contact sunt incorecte sau neactualizate, aşa că încercarea de a obţine lămurirea la telefon e şi ea sortită eşecului.
Mă refer azi la două site-uri ale unor autorităţi ale Statului ale căror activităţi afectează direct calitatea vieţii tuturor românilor: asigurările de sănătate şi asigurările sociale.

Dacă vreţi să vedeţi informaţii din care nu puteţi înţelege mai nimic, accesaţi Lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii de pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În anexe, ordinea nu e alfabetică.
M-am încăpăţânat să înţeleg ceva din această baza de date încâlcită şi am ales din lista medicamentelor compensate cu 50% din preţul de referinţă (ce-o fi aia), un medicament cu 11 variante numit Trimetazidinum. Costul medicamentelor reale (româneşti şi străine, cu diverse concentraţii) variază între 0,25 şi 0,78 lei pentru o pastilă, iar compensarea de 50% este valabilă doar pentru 3 dintre produse, oferite de două companii. Una din companii, numită Vim Spectrum SRL, e nouă şi nici măcar nu are site. Deşi o companie românească mai cunoscută (Labormed Pharma) oferă acelaşi produs la un preţ mai mic, compensarea fiind de doar 35%, cei care îl preferă plătesc mai mult.
Cele mai ieftine produse, unul indian şi unul englezesc sunt compensate şi ele cu mai puţin de 50%. Rezultă că preţul de referinţă nu e cel mai mic preţ de pe piaţă sau cel mai mic preţ al unui produs românesc cunoscut, ci probabil preţul stabilit de băieţii deştepţi din domeniul multlăudatei reforme a sănătăţii.

Şi pentru că se zice că peştele de la cap se împute, am vrut să fac cunoştinţă cu Dl Cristian Vlădescu, preşedintele Casei şi negăsindu-i cu Google lucrări publicate în chip de medic şi universitar, decât printre teancuri mari de coautori, am recurs la declaraţia Domniei Sale de avere, datată 26.04.2005 şi neactualizată de atunci. Aşa am aflat că, în 2004, când nu era demnitar, Dl. Vlădescu cumula un salariu anual de peste 1 miliard şi 100 de milioane de lei vechi cu 630 de milioane dividende de la un SRL cu un singur salariat, care şi-a întrerupt temporar activitatea în 2005 (nu e imposibil să fi fost o microîntreprindere creată pentru evitarea unor impozite pe salariu). Aproape 900 de milioane din veniturile salariale ale Domnului Vlădescu proveneau din funcţia de preşedinte executiv al Centrului pentru Politici şi Servicii de Sănătate, care pare să fie un ONG cu relaţii de mare calibru. Deci, un om cu un venit de 50.000 de Euro pe an, pe vremea PSDului, preferă să fie demnitar bugetar azi, într-o zonă ingrată. Altruism, ce mai.
Şi încă o ciudăţenie: soţia domnului preşedinte, medic primar la Spitalul Sf. Pantelimon, a avut, în 2004, un salariu declarat de 42 de milioane 500 de mii de lei pe lună! Parcă ştiam că medicii aveau, în 2004, salarii foarte mici.

Iar dacă vreţi să vedeţi un site fără informaţii utile ci doar cu vorbe goale scrise într-un limbaj de lemn, accesaţi „portalul” Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale. Puteţi descărca, dacă doriţi, chiar şi un spot publicitar al instituţiei, plătit evident din bani publici. Un link de râsul lumii din portal este Transparenţa, unde veţi găsi câteva extrase cu caracter general dintr-o lege şi declaraţiile de avere ale funcţionarilor, unii care n-au nici măcar o locuinţă proprie sau o maşină, dar nu veţi găsi declaraţiile conducerii Casei, care probabil nu încap în zona transparentă.
Am verificat de curiozitate dacă Dl. Mihai Şeitan, preşedintele Casei, are cumva declaraţie de avere şi de interese pe site-ul Ministerului Muncii. Nu are nici acolo!
 
Comentarii:

Blogger mya a scris:
nu ma supar ca "mi-ai atars atentia" draga sorin,dar vreau sa te informez k acest blog era o cerinta pentru nota la ora de informatica!sunt la profil uman si chiar nu ma intereseaza in nici un fel informatica asta dar ni s-a cerut sa publicam pe un blog niste articole cu anumite teme date de profesor!aceasta fiind una din teme,utilitatea blogului,am cautat pe google ca sa iau sa coipii ceva.ca s-a nimerit sa copii din articolul tau...imi cer scuze daca te-a deranjat dar nu inteleg care era ideea sa te iei de mine!cum i-am spus si profului eu nu am de gand sa ma fac informaticiana sau mare cunoscatoare de bloguri!ne-a cerut sa postam un comment si cateva linkuri si am pus...chiar nu vad care e problema si cu ce te-am deranjat!
 
Blogger Sorin a scris:
Mya,
Este evident ca nu ai avut intentia sa-ti insusesti ceva scris de mine. Nu m-ai deranjat. Am incercat doar sa-ti explic ca trebuie sa inveti niste proceduri care permit citarea corecta a unui material si ca un semn sau o litera gresita intr-un link (trimitere) te impiedica sa ajungi la destinatie.
Regret ca profesorul tau nu te-a ajutat sa corectezi greselile.
Majoritatea celor care au bloguri nu sunt informaticieni, dar isi insusesc cateva cunostinte de baza in informatica. In plus, pentru profesiunea pe care ti-ai ales-o, fara un pic de informatica, nu mai gasesti azi cartea pe care o cauti.

Inca un sfat: e bine sa faci comentarii care au legatura cu textul la care se refera. Ce ai scris tu isi are locul pe blogul tau si nu aici.
 
Trimiteți un comentariu

<< Înapoi la Blog
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul