Un tabel, bazat pe date din Enciclopedia Britanică, plasează creştinismul pe primul loc în
primele 10 religii ale lumii clasate după numărul de adepţi. O treime din pământeni sunt creştini de diverse rituri. Clasat pe locul al doilea, Islamul, religia unei cincimi din populaţia pământului, este şi el divizat în mai multe ramuri.
Cercetând
caracteriticile marilor religii, organizate tot într-un tabel sintetic, aflăm că peste o şeptime din oameni (850 de milioane) sunt adepţii hinduismului, o religie politeistă născută în vremuri preistorice, care ocupă locul 3 ca număr de adepţi, în timp ce budismul, clasat pe locul al patrulea, cu 375 de milioane de adepţi, este o religie ateistă.
În cele 4 religii enumerate mai sus se regăsesc aproape trei sferturi din oameni.
Având în vedere că din datele oficiale rezultă că, din cei un miliard trei sute de milioane de chinezi,
doar 100 de milioane aparţin unei credinţe religioase, nu e exclus ca budismul să depăşească hinduismul, în condiţiile unei libertăţi religioase reale în China.
Hinduismul politeist datează din vremurile preistorice. Prima religie monoteistă, iudaismul a apărut acum 4000 de ani şi adepţii ei reprezintă azi doar 0,2% din omenire. Budismul ateist s-a născut cu 2500 de ani în urmă. Religiile cu cea mai mare acoperire sunt cele mai noi: creştinismul are o vechime de 2000 de ani iar islamul doar 1400 de ani. Ambele religii preiau de la iudaism partea pe care o numim Vechiul Testament.
Cei interesaţi de particularităţile diverselor religii şi de informaţii despre personalităţile reale şi legendare din istoria religiilor pot accesa
o enciclopedie dedicată relaţiei dintre filosofie şi religie, a cărei organizare bine sistematizată oferă trasee comode de căutare.