Cu două zile în urmă, a fost lansată varianta online a proiectului editorial
Generaţia aşteptată, iniţiat în toamna trecută, în paginile ziarului „Cotidianul”.
Atunci proiectul a stârnit unele controverse.
La lansarea site-ului au fost de faţă mulţi tineri politicieni.
Dupa două zile de la apariţia site-ului, din 6 comentarii existente pe forum, unul singur se referă la subiectul propus.
Shadow remarcă lipsa, din selecţia făcută în societatea civilă, a unor tineri care nu au timp pentru imagine şi apariţii la televizor, fiind preocupaţi de măruntele probleme ale celor loviti de soartă.
Şi eu cred că, în generaţia aşteptată, ar trebui să fie incluşi, de exemplu, cei care se implică, cu competenţă, din proprie iniţiativă, în reducerea consecinţelor inundaţiilor sau în limitarea pericolului gripei aviare, fără a-şi face publicitate. Or fi existând astfel de oameni?
Am citit undeva (nu-mi amintesc unde) că după uraganul Katrina, mii de oameni s-au implicat în regăsirea locuitorilor New Orleansului, căutaţi de rudele şi prietenii lor, că a fost realizat în câteva zile, de câţiva tineri informaticieni, fără nici un ajutor de la birocraţia guvernamentală, doar cu sprijinul unei companii, un program de coordonare a sutelor de mii de mesaje transmise prin bloguri şi e-mailuri, şi că atunci unele din acţiunile societăţii civile americane au au fost mai eficiente decât măsurile oficialităţilor.