Hoinar pe web 
	
  
  
    Site-uri care mi-au atras atentia
 
 
 
   TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES  
  
 
 
   
   
        
    
        
   
Prostia oamenilor inteligenţi
   Un blog românesc dedicat gândirii neconvenţionale susţine că 
Inteligenţa ne poate face şi rău.
Etichete: Bizarerii
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Sfântul Petru în tradiţii şi supestiţii
   Dintre cei doi sfinţi sărbătoriţi astăzi, 
Sfântul Petru este cel pe care îl întâlnim mult mai frecvent în Biblie, în legende, în tradiţii şi în superstiţii.
Etichete: Păreri-informaţii-glume
 
   
 
 
    
        
   
Oamenii şi religiile
   După părerea unor cercetători, azi există în lume 4000 de religii. Strămoşilor noştri, credinţa în supranatural le permitea să explice toate faptele a căror cauză n-o puteau înţelege. 
Ideile religioase au persistat şi s-au diversificat de la o generaţie la alta. Pentru cei care nu au cunoştinţe detaliate de geologie, de exemplu, este mai simplu să atribuie declanşarea cutremurelor catastrofale unor forţe supranaturale decât să caute explicaţii în acumularea unor tensiuni în scoarţa terestră, iar medicamentele cu rezultate discutabile, îndeamnă şi astăzi pe mulţi oameni să-şi caute vindecarea în bunăvoinţa divinităţii.
Etichete: Zise de sceptici
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Poziţia corectă la calculator
   Putem atenua într-o măsură efectele nocive ale faptului că petrecem din ce în ce mai mult timp în faţa calculatorului, optimizându-ne 
poziţia corpului când folosim calculatorul. 
Etichete: Utile?
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Cea mai mică ţară din lume
   Situată în Marea Nordului, la 11 km. de coasta Marii Britanii, dar în afara apelor teritoriale britanice, o platformă metalică de cca 500 de metri pătraţi susţinută de două turnuri de beton, folosită ca fort de apărare în timpul celui de al doilea război mondial şi abandonată în 1950, a devenit în 1966 
Principatul Sealand care are în prezent 22 de locuitori, stemă, monedă, timbre, paşapoarte, echipă de fotbal, titluri nobiliare proprii şi 
un site surprinzător.
Etichete: Bizarerii
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Test cu numere
   
Puteţi deduce ce şir de numere urmează? Testul nu este de aritmetică ci de gândire laterală.
1 
11 
21 
1211 
111221 
312211 
13112221
..........
Sursa şi răspunsul peste câteva zile în Comentarii.
Etichete: Teste
 
   
 
 
   
        
    
        
   
În curând, nou născuţii...
   Ţinând seamă că vârsta la care copiii intră în contact cu tehnologia scade pe zi ce trece, 
în curând, nou născuţii...Etichete: Amuzante
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Ocolul Pământului în opinci
   În urmă cu un secol, patru români, studenţi la Paris, s-au încumetat să parcurgă 100.000 de km. cu mijloace proprii, înconjurând pământul. După şase ani, doar unul din ei a supravieţuit, reuşind să încheie 
impresionantul periplu prin 74 de ţări.
Etichete: Performanţe
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Omul şi sunetul
   Sunetele pe care le auzim au o influenţă mult mai mare decât ne închipuim asupra fiecăruia dintre noi. Un site medical ne propune să aflăm 
10 lucruri pe care nu le ştim despre sunet. 
Etichete: Sanatatea
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Să învățăm de la furnici
   În lumea furnicilor se întâlneşte frecvent 
cooperarea socială pentru a face faţă nevoilor sau pericolelor. 
Un studiu efectuat la Universitatea Harvard se referă la utilitatea realizării unor structuri de roboţi care ar imita modul de cooperare al furnicilor pentru a face faţă inundaţiilor.
Etichete: Surprizele naturii
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Păcătuiri în Biblie
   Un blogger a cules, din diverse capitole ale Bibliei, câteva 
păcate capitale pe care nu trebuie să le săvârşească oamenii. O fi grav că în zilele noastre ele sunt întâlnite frecvent?
Etichete: Zise de sceptici
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Pericolul anvelopelor vechi
   Ne-am obişnuit cu ideea că trebuie să schimbăm anvelopele doar dacă adâncimea profilului de pe banda de rulare a scăzut sub limita admisă.
Un accident foarte grav produs în Statele Unite a atras atenţia asupra faptului că 
vârsta anvelopelor constituie un un factor de care trebuie să se ţină seama, chiar dacă pneurile sunt puţin rulate.
Etichete: Utile?
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Frigul şi vântul
   Cam răcoroase zilele astea de vară pe la noi. Pentru că azi sunt doar 14 grade Celsius în cartierul meu şi bate vântul, am simţit nevoia unui pulover. Vremea asta ingrată îmi oferă prilejul de a vă atrage atenţia asupra unei postări întitulate 
De ce e mai frig cînd bate vîntul? dintr-un blog ştiinţifico-amuzant care explică, printre altele, de ce, atunci când bate vântul cu viteza de 50km/oră, percepem temperatura de minus un grad ca fiind minus zece grade.
Etichete: Stiinta-tehnologie
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Medicina în Cuba comunistă
   Un articol din revista Viaţa Medicală trece în revistă momentele semnificative din istoria uneia din ultimele ţări cu regim comunist din lume şi pune accentul pe 
serviciile medicale din Cuba care, în mod surprinzător pentru noi, sunt foarte apreciate în lume, deşi salariile multor medici sunt cam 20 de euro pe lună şi lipsurile materiale sunt mari. Pentru noi este probabil greu de înţeles de ce revin medicii în ţară după specializările făcute în străinătate, făcând din Cuba una din ţările cu cei mai mulţi medici pe cap de locuitor.
Etichete: De pe planeta
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Opera în piaţă
   Într-o piaţă din Florenţa, oraşul în care s-a născut Renaşterea italiană, un grup de interpreţi de operă au organizat, cu câţiva ani în urmă 
un flashmob foarte apreciat. Flashmobul constituia un protest faţă de reducerea alocaţiilor pentru cultură, decisă atunci de guvernul italian.
Etichete: Muzica
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Oameni şi rase
   Din punctul de vedere al clasificărilor biologice, oamenii fac parte din regnul animal, ordinul primatelor, familia hominidelor, specia homo sapiens.
Noţiunea de rasă în rândul oamenilor este adesea folosită abuziv sau cu incompetenţă. De altfel, nici oamenii de ştiinţă nu s-au pus întru totul de acord asupra clasificării raselor umane după trăsături specifice, determinate în general de aşezarea geografică, climă, relief sau hrană.
O postare de blog care nu-şi precizează sursa preia 
o clasificare a raselor umane acceptată de majoritatea specialiştilor.
Etichete: Fara eticheta
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Test cu litere şi cifre
   Un test amuzant vă cere să descifraţi un 
text împănat cu cifre. Testul nu mi se pare dificil, iar afirmaţia „Dacă ai reușit să citești tot textul, ai emisfera stângă bine dezvoltată și ești inteligent(ă)” nu este susţinută cu niciun argument.
Etichete: Teste
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Performanţe ale instalatorilor
   Sper să vă amuze colecţia de imagini cu 
realizări stupide ale unor instalatori. Între timp, în baza performanţelor din imagini, instalatorii în chestiune au fost selectaţi pentru diverse funcţii în administraţia guvernamentală.
Etichete: Amuzante
 
   
 
 
   
        
    
        
   
România, în vârful unui top mondial
   Site-ul de ştiri financiare Bloomberg a realizat un 
clasament al preţului litrului de benzină pentru perioada 31 martie-29 aprilie. România este ţara în care s-a înregistrat o creştere a preţului pe litrul de benzină, de peste 16%, cel mai mare ritm înregistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament. Cu preţul de 1,95 de dolari pe litru (circa 6,3 lei), România ajunge pe poziţia 24 din cele 61 de state analizate, cu un preţ al benzinei de două ori mai mare decât în SUA, şi de 195 de ori mai mare decât în Venezuela.
Etichete: Finante - Economie
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Maşina fără şofer
   Google a făcut recent o nouă demonstraţie cu 
maşina care se conduce singură. Noul Google Car are două locuri şi numai două butoane, unul de START şi altul de STOP. In rest, toate funcţiile maşinii sunt preluate de pilotul automat.
Etichete: Performanţe
 
   
 
 
   
        
    
        
   
De la Country Club la Clubul Diplomat
   Iniţiat în 1922, în chip de teren de golf realizat prin dragarea unui teren mlăştinos, transformat în club elitist 6 ani mai târziu şi salvat de desfiinţare în perioada comunistă prin punerea sa la dispoziţia diplomaţilor străini de către Ministerul Afacerilor Externe, 
Clubul Diplomat de pe malul lacului Herăstrău se bucură de o apreciere deosebită în Bucureştiul de azi şi are un parcurs demn de remarcat.
Etichete: De pe la noi
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Topul ţărilor consumatoare de alcool
   Pe locul întâi în 
Topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor se află Belarus.
Mi se pare surprinzător că 9 din primele 10 locuri ale clasamentului întocmit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care include 194 de ţări, revin statelor din estul Europei şi că România se situează pe locul 5 în lume.  
Etichete: De ce?
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Ne-au crescut picioarele
   Un studiu britanic demonstrează că bărbații și femeile poartă astăzi pantofi cu două numere mai mari decât în anii `70. Pantofii trebuie să fie nu doar mai lungi, ci şi mai largi.
Etichete: Fara eticheta
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Brânzeturi celebre
   Camembert, Roquefort, Parmezan, Mozzarella, Mascarpone, Feta sunt nume cunoscute de iubitorii de brânzeturi din mai toată lumea, nu doar din Franţa, Italia sau Grecia unde sunt produse. 
O postare de blog ne asigură că 
Europa este continentul celor mai bune brânzeturi dar şi al celei mai scumpe brânze din lume, care se prepară într-o rezervaţie din Serbia. Nu sunt neglijate nici tipurile de brânză produse şi apreciate în România. 
Etichete: Performanţe
 
   
 
 
   
        
    
        
   
E mic pământul?
   De când călătoriile pe mapamond au devenit un fapt obişnuit şi pentru noi românii, distanţele transoceanice ni se par imense chiar când sunt străbătute cu avioane rapide. Totuşi, pământul este foarte mic dacă îl raportăm la dimensiunile soarelui. La rândul lui, soarele este minuscul faţă de Calea Lactee, galaxia din care facem parte. 
Câteva informaţii surprinzătoare vă vor ajuta să apreciaţi ce înseamnă mare sau mic când vorbim despre pământ.
Etichete: Surprizele naturii
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Pisicile şi spaţiile înguste
   Cu certitudine, aţi observat cu toţii că pisicile au pasiunea de a se contorsiona pentru a încăpea în cutii, borcane, coşuri sau chiar pantofi. Un site amuzant argumentează cu 21 de fotografii că 
pentru pisici nu există noţiunea de spaţiu prea mic.
Acelaşi site prezintă 
un câine husky adoptat de o pisică, care a păstrat la maturitate, printre deprinderile pisiceşti,  preferinţa pentru cutii şi pungi.
Etichete: Amuzante
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Ce înseamnă OK?
   Deşi 
termenul OK este extrem de folosit, puţini sunt cei care s-au întrebat vreodată care este sensul alăturării celor două litere. Probabil, veţi afla cu surprindere că 
originea cuvântului este incertă.
Etichete: Fara eticheta
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Evoluţia internetului în UE
   La sfârşitul lunii trecute, Comisia Europeană a prezentat, într-un comunicat de presă, 
evoluţia UE în domeniul digital.
Din punctul nostru de vedere este şocant faptul că avem cea mai mare pondere a populaţiei care nu a utilizat niciodată internetul (42% faţă de media de 20% în UE).
Etichete: Suntem in UE
 
   
 
 
   
        
    
        
   
Încă trei litere
   Vă propun un test care vă suscită atenţia, raţionamentul şi inspiraţia.
Găsiţi următoarele litere în seria de mai jos:
Răspunsul este DMJ, adică iniţialele cuvintelor "de mai jos". Sper că aţi dedus sensul iniţialelor GULIS.
Sursa este 
blogul Probleme de logicăEtichete: Teste
 
   
 
 
   
        
    
        
   
China din Colentina
   Aţi fost vreodată în 
China din Colentina? Seamănă cu o cetate, compusă din 12 hale cu 5500 de puncte de vânzare, unde se înghesuie cumpărătorii care se revarsă în fiecare dimineaţă din miile de maşini venite din toată ţara. Atmosfera şi obiceiurile casei sunt adesea şocante iar programul de vânzare este şi el bizar: de la 5 dimineaţa la două după amiaza.
Etichete: De pe la noi
 
   
 
 
   
        
    
        
   
De ce circulăm pe dreapta?
   Dacă ajungem în Marea Britanie, în Australia, în India, în Indonezia, în Japonia dar şi în numeroase ţări mai mici, multe din ele foste colonii britanice şi trebuie să conducem un automobil, nu va fi uşor să ne adaptăm circulaţiei pe banda din stânga a şoselei. Deşi astăzi, în majoritatea ţărilor lumii, se circulă pe banda din dreapta, traficul pe această parte a drumului s-a impus în Europa continentală abia în secolul XX, Suedia fiind, în 1967, ultima ţară europeană care s-a înscris în această regulă.
Regulile privind sensurile de circulaţie au o istorie interesantă şi adesea surprinzătoare.
Etichete: De pe planeta
 
   
 
 
 
 Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, 
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.