Lumea Siebenbürgen
Majoritatea localităţilor părăsite de saşii transilvăneni şi de şvabii bănăţeni care au plecat în Germania după 1990, dar şi pe vremea lui Ceauşescu, care îi exporta, primind în schimb 15.000 de mărci pentru fiecare din ei, sunt azi în paragină. Ne-au rămas totuşi admiraţia pentru comportamentul şi pentru gospodăriile lor, celebrele biserici fortificate, Turnul Sfatului şi Podul Minciunilor din Sibiu şi multe nostalgii.
Am cules dintr-un blog fermecător întitulat "Poveşti săseşti" o lecţie despre
vecinătate, o noţiune care dădea forţă comunităţilor săseşti şi pe care nu suntem în stare să ne-o însuşim şi un simbol al ataşamentului saşilor plecaţi faţă de meleagurile natale:
cartierul Siebenbürgen din München în care fiecare stradă poartă nume de aşezări transilvane sau bănăţene. De altfel, Siebenbürgen este numele nemţesc al Transilvaniei.
Etichete: Trecut - prezent - viitor