Poveşti cu tâlc
Am găsit pe un site de psihologie, într-un capitol întitulat “Metafore terapeutice”, o mulţime de povestiri scurte care mi s-au părut remarcabile .
Iată două dintre ele, care au ca temă percepţiile oamenilor:
“Sherlock Holmes şi dr. Watson au plecat împreună cu cortul. Au petrecut o zi minunată în natură, plimbându-se pe dealuri. Când s-a lăsat seara, au instalat cortul şi, după ce au gătit şi au mâncat copios, au adormit amândoi, obosiţi.
Târziu în noapte, Holmes se trezi, mormăi ceva şi-şi trezi asistentul înghiontindu-l uşor în coaste.
- Watson! spuse el. Deschide repede ochii şi uită-te la cer! Ce vezi?
Watson deschise ochii, buimac.
- Văd stele, Holmes, răspunse el. Multe stele.
- Şi ce-ţi spune asta, Watson? întrebă Holmes.
Watson se gândi un moment.
- Păi, ce să-mi spună, Holmes? Îmi spune că acolo, depărtate, sunt nenumărate stele şi galaxii şi probabil mii de planete. De aceea presupun că există o grămadă de argumente împotriva teoriei că suntem singuri în Univers. Mă uit la cer şi mă simt umil în faţa acestor depărtări nesfârşite. Ţie ce-ţi spune asta?
- Mie-mi spune că a venit cineva şi ne-a furat cortul, zise Holmes”.
Iat-o şi pe cea de a doua:
“Un beduin, care călătorea călare pe o cămilă încărcată cu doi desagi, a întâlnit un om care l-a întrebat:
- Ce duce cămila ta?
- O desagă cu grâu și una cu nisip, a răspuns beduinul.
- Dar de ce cari desaga cu nisip?
- Ca să cumpănească desaga cu grâu.
- Mai bine ai fi împărțit grâul în doi desagi, a spus omul. Cămila ta ar fi avut de dus astfel o povară mai ușoară.
Beduinul a fost izbit de înțelepciunea acestui sfat.
- Ai dreptate”, a strigat el. De o mie de ori ai dreptate! Ai o minte ascuțită și pătrunzătoare! Haide, urcă pe cămila mea!
După ce omul a urcat în spinarea cămilei, beduinul a zis:
- Cine ești? Un om deștept ca tine trebuie să fie sultan ori măcar vizir!
- Nu, nu sunt nimic.
- Eşti cel puțin bogat?
- Nu, uită-te la veștmintele mele.
- Ce fel de negoț faci? Unde locuiești? Unde ți-e prăvălia?
- N-am nici prăvălie, nici casă.
- Dar cămilele? Dar vitele?
- N-am nici una, nici alta.
- Dar ce ai, în afară de minte?
- Nimic, ți-am spus doar, n-am nici măcar un codru de pâine să-mi potolesc foamea. Iar hainele mele sunt numai zdrențe.
- Dă-te jos de pe cămila mea!” a strigat beduinul. Piei din ochii mei! Du-te cu tot cu mintea ta primejdioasă, pentru că prostia mea este sfântă!”
sursaEtichete: Fara eticheta