Sofia Rotaru, prima cântăreaţă de muzică uşoară căreia i s-a atribuit cel mai înalt titlu artistic din fosta U.R.S.S., cel de Artistă a Poporului din Uniunea Sovietică, s-a născut în anul 1947 în familia cu 6 copii a unui tehnician viticol, într-un sat din zona Cernăuţilor. Poate vă vine greu să credeţi, după această informaţie, că fotografia alăturată este recentă.
După succesele obţinute în Ucraina şi la o serie de festivaluri internaţionale, Sofia Rotaru s-a mutat la la Moscova, devenind una din cele mai cunoscute interprete de muzică uşoară, supranumită regina muzicii pop, cu un repertoriu de 400 de melodii grupate în 40 de albume înregistrate în Rusia, Germania, Italia, Statele Unite, interpretate în diverse limbi, printre care româna se regăseşte frecvent şi cu turnee în Statele Unite, Australia, Japonia şi în multe tări europene.
Compozitoare, producătoare, actriţă în numeroase filme şi designer de modă, frumoasa Sofia Rotaru este disputată de Ucraina, Rusia şi Republica Moldova. Are reşedinţe la Moscova, Ialta, Kiev şi Baden-Baden, în Germania.
În 2008 şi-a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani la Ialta, în sala în care a fost încheiat celebrul tratat de la sfârşitul celui de al doilea război mondial între preşedintele SUA, Roosevelt, primul ministru britanic Churchill şi Stalin. La sărbătorire au participat Vladimir Putin, preşedintele Ucrainei şi preşedintele Republicii Moldova, care i-au acordat înalte distincţii. La Moscova i s-a organizat un concert jubiliar.
Alături de ampla pagină din Wikipedia în engleză care îi este dedicată există pagini care poartă numele ei în 70 de limbi ale uriaşei enciclopedii online, performanţă care o depăşeşte pe a multor celebrităţi cum ar fi Sofia Loren, Celine Dion şi Catherine Deneuve.
Pentru că o selecţie de linkuri către melodiile compuse sau interpretate de Sofia Rotaru nu este uşor de făcut (numai
You Tube oferă peste 2000 de rezultate), vă propun să urmăriţi:
-
un clip video dintr-un concert live din 1982. Piesa "Melancolie" a fost compusă de Ion Aldea Teodorovici, pe versuri de Grigore Vieru;
-
într-un alt clip video, cunoscuta melodie românescă "Ioane, Ioane";
-
Sofia Rotaru, într-un spectacol din acest an. Vă vine să credeţi că are 63 de ani?
-
o înregistrare audio cu o succesiune de 8 melodii interpretate în limba română de pe Trilulilu.