Printre mesajele conspiraţioniste sau cele despre diversele produse naturiste care ne vindecă de orice boală, care ne invadează prin e-mail, se strecoară în ultima vreme unele care implică fractalii în tot felul de fenomene paranormale sau care acuză geometria fractalilor de îndemn spre necredinţă în Dumnezeu, deoarece aceasta contazice creaţionismul, favorizând teoria evoluţionistă a lui Darwin.
Puţini dintre noi ştiu de fapt ce sunt fractalii, termen inventat de matematicianul Benoit Mandelbrot în 1975.
Dintre diversele definiţii pe care le-am găsit, una destul de uşor de înţeles ar fi: un fractal este o figura geometrică fragmentată care poate fi divizată în părţi, astfel încât fiecare dintre acestea să semene cu întregul. Un exemplu tipic ar fi un copac, ale cărui crengi, din ce în ce mai mici sunt asemănătoare cu copacul.
Geometria clasică se bazează pe linii drepte sau curbe de forme regulate, pe care le regăsim în majoritatea creaţiilor omului: mobilier, clădiri, cărţi, aparate de tot felul etc. În schimb, mai toate formele pe care le întâlnim natură au forme neregulate: munţii, ţărmul apelor, râurile, trupurile vieţuitoarelor etc.
Către sfârşitul secolului XIX şi în prima parte a secolului XX câţiva matematicieni au încercat să adapteze geometria la formele complexe întâlnite în natură.
Cel care a făcut pasul decisiv în această privinţă a fost celebrul matematician Benoit Mandelbrot, decedat în toamna anului trecut, la vârsta de 85 de ani, care a susţinut la o conferinţă TED care a avut loc la începutul anului în care ne-a părăsit o prezentare pe care a întitulat-o Fractalii şi arta dezordinii, pe care o puteţi urmări subtitrată în româneşte, în care a descris, într-un limbaj accesibil tuturor celor care nu consideră ştiinţele exacte drept un domeniu care nu merită să fie înţeles, modul în care matematica fractalilor poate descoperi o ordine în modele care par a fi indescifrabil de dezordonate, acordând atenţie artei bazate pe fractali şi unor aplicaţii utile în activităţile curente ale oamenilor.