Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Notiuni demitizate
Faptul că un concept acceptat unanim precum cel al celor 5 simţuri ale omului, la care mă referam în postarea precedentă, este discutabil mi-a atras atenţia asupra unui
articol publicat anul trecut pe site englezesc specializat în problemele educaţiei şi cercetării. Articolul se referă la absolutizarea unor noţiuni care inspiră respect şi pe care le regăsim frecvent în presă, în materiale documentare, în lucrări ştiinţifice şi în cărţi. Corespondentul din realitate al multor noţiuni de acest gen este foarte vag şi adesea acoperă o convenţie găunoasă.
Articolul demitizează practic o grămadă de termeni utilizaţi ca repere ale superiorităţii, cum ar fi democraţia, cultura, credinţa religioasă, managementul, progresul, transparenţa, calificativul de om de ştiinţă şi altele care sunt folosite adesea în funcţie de interesul celor care le vehiculează.
Etichete: De ce?
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.