China este viitorul Silicon Valley a declarat recent directorul Fundaţiei Symbian.
În cazul în care numele fundaţiei nu vă spune mare lucru, e util să ştiţi că această organizaţie nonprofit a fost înfiinţată de Nokia, Sony Ericsson, Texas Instruments, Vodafone, Samsung, AT&T şi alte câteva companii de acelaşi calibru pentru promovarea sistemului de operare Symbian, specific pentru comunicaţiile mobile, care acoperea, la sfârşitul anului 2008, aproape jumătate din piaţa telefoanelor mobile inteligente, urmat de sistemul Apple cu care sunt dotate I-Phone, cu 17% din piaţă.
Declaraţia directorului Symbian survine la scurt timp după ce China Mobile, principala companie de telefonie mobilă chineză, care are cel mai mare număr de abonaţi din lume (o jumătate de miliard) a acceptat o colaborare cu Symbian, fără a neglija însă platforma proprie chineză Ophone care combină facilităţile Androidului Google cu interfaţa I-Phone.
În prezent numărul abonaţilor 3G din China este relativ mic faţă de numărul total al abonaţilor la telefonia mobilă, dar cu certitudine în următorii ani se va produce o creştere considerabilă şi în acest domeniu.
Comparaţia cu Silicon Valley mi se pare modestă, dacă observăm că tot mai multe ţări de pe glob, inclusiv cele mai dezvoltate, devin dependente de evoluţia explozivă a tehnologiei şi economiei chineze.
Poate merită să remarcăm şi un aspect legat de implicarea oamenilor de rând în dezvoltarea Chinei, greu de regăsit în altă zonă a planetei.
Iată o informaţie semnificativă: gigantul asiatic care primea până în 2005 ajutoare alimentare externe pentru combaterea foametei, este în prezent al treilea donator de ajutor alimentar, pe plan mondial. Explicaţiile sunt multiple şi îşi au originea în transformarea din 1978 a agriculturii cooperativizate în agricultură bazată pe ferme familiale, cu teren concesionat de stat pe termen lung. Recoltarea prin rotaţie a grâului şi porumbului în nordul Chinei în două sezoane ale aceluiaşi an, cu randamente de 5000 de Kg. la hectar pentru fiecare din aceste culturi (deci un total de 10 tone la hectar) şi obţinerea a 8 tone de orez la hectar.
Comparaţi aceste cifre cu rezultatul înlăturării agriculturii comuniste din România, care a dus la distrugerea prin jaf a sistemului de irigaţii, la zone mari lăsate în paragină, la prosperitatea unor îmbogăţiţi fraudulos şi a intermediarilor care cumpără cereale de la producători preţuri derizorii, deşi costurile acestora au crescut semnificativ pe plan mondial.