O infectie pacatoasa, consecinta a unei zgarieturi dezinfectate cu intarziere, m-a expediat cu febra de 40 de grade in spital, unde va trebui sa mai stau vreo saptamana.
Pentru ca, in acest an, n-am regasit site-ul romanesc de colinde, care ne aducea bucurie in preajma Craciunului in ultimii ani, va propun sa accesati
Muvibee, un motor de cautare gândit pentru a descoperi videouri muzicale pe You Tube. Chiar dacă pe pagina de intrare sunt prezentate hiturile top 10 din Statele Unite, Marea Britanie şi Germania şi recomandarea să căutaţi interpreţii preferaţi, genurile muzicale preferate sau ţara care vă interesează, căutarea după cuvinte oarecari oferă surprize de tot felul. De exemplu, prin intermediul cuvântului “cheie” veţi vedea
cum se intră în casă când n-ai cheie sau secvenţa de la TVR cu şpaga lui Remeş.
Revenind la muzică, veţi găsi, în funcţie de cuvântul introdus, orice doriţi, de la
o parodie a clipului Low, interpretat de rapperul Flo-Rida la
Yehudi Menuhin tânăr interpretând dansul ungar nr. 4 de Brahms.
Tastând Romania, puteţi alege o mulţime de videouri muzicale cum ar fi
Trupa Locomondo la Eurovision 2007 sau secvenţe din concertele din ţara noastră ale unor vedete internaţionale, dar şi filme care nu au legătură cu muzica precum
montajul prezentat de TV5 cu gimnastele românce şi rusoaice care s-au confruntat între anii 1956 şi 2000.
Am impresia că sunt la modă motoarele de căutare muzicale:
Seeqpod (care permite, în general, descărcarea în format MP3),
Skreemr şi
Deezer sunt semnalate de
Info Kappa.
Acum am utilizat un post pregatit pentru publicare mai demult si folosesc un calculator al spitalului.
Sper ca peste o saptamana sa revin la activitatea normala pe blog.
Numai bine celor ce trec pe aici.