Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Pesimism
Categoria
De-ale mele ~
Din ce am citit în ediţiile electronice ale unor publicaţii, mi-au dat de gândit:
-
Pesimism de Andrei Pleşu;
-
Copilul rău al Europei de Ion Vianu (medic şi scriitor, emigrat în 1977 în Elveţia, fiul lui Tudor Vianu);
-
În curând realitatea de Traian Ungureanu;
-
Falimentul nostru moral de Mircea Cărtărescu
Aş fi vrut să-mi atragă atenţia măcar un articol optimist dar:
- în zona economică inflaţia creşte, deficitul de cont curent creşte continuu, leul e în picaj, indicii bursei sunt în cădere constantă;
- instanţele de judecată restituie procurorilor, pe bandă rulantă, dosarele de corupţie ale politicienilor. Englezul Tom Gallagher, profesor la Universitatea Bradford scrie
despre ministrul nostru de justiţie;
- în rândurile formatorilor de opinie par a fi, în proporţie mare, mercenari ca Dan Andronic şi Victor Ciutacu sau afacerişti dubioşi cum se zice că sunt
Bogdan Chireac şi
Cornel Nistorescu.
Aştept şi ceva cu care să ne bucure mass media, în afară de sânii siliconaţi.
Etichete: De-ale mele
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.