De sâmbătă seara televiziunile şi ziarele toacă în toate felurile rezultatele referendumului. Comentariile de pe ediţiile online ale presei scrise şi audiovizuale şi la posturile de pe blogurile celor care au scris despre referendum ating proporţii halucinante.

Molipsit de epidemie, iată-mă şi pe mine spunându-mi părerea.
NU-ul meu nu este un mesaj de admiraţie pentru Băsescu.
Am votat NU împotriva tututuror celor ca Miki Şpagă şi Hrebenciuc, împotriva lui Dinu Patriciu cu toţi politicienii care-l slugăresc, împotriva lui Vadim şi a celor care-şi ascund netrebnicia sau incompetenţa sub pulpana textelor lui găunoase, împotriva lui Dan Voiculescu cu toţi jurnaliştii lui mercenari, împotriva lui Ion Iliescu cel care a generat, prin doctrina pe care a patronat-o, clasa cleptocraţilor postdecembrişti, care constituie grosul puterii executive, legislative şi economice de azi şi din ultimii 17 ani, precum şi a multor altora care prin acţiunile lor aduc daune omului de rând şi foloase doar lor.

Sunt convins că procentul NU-ului la referendum ar fi fost similar sau poate mai mare dacă întrebarea ar fi fost “Vreţi să mai fie în Parlament şi în Guvern cei care sunt azi sau cei care au fost din 2001 până în 2004?”

Singurul merit pe care i-l recunosc lui Băsescu şi să-l prefer celorlalţi este cel de a fi încercat să atragă atenţia oamenilor de rând că nu evoluăm spre civilizaţie dacă dăm şpagă pentru ceea ce ar trebui să ni se dea pe drept, dacă plătim scump mărfuri proaste, dacă permitem demnitarilor şi funcţionarilor de tot felul să-şi bată joc de timpul şi de banii noştri, dacă numirile în funcţii nu se fac după competenţă ci după criterii clientelare, dacă drumurile şi canalizările ţării sunt sub orice critică, dacă hoţia la scară mare e sprijinită transpartinic.

Practic Băsescu n-a rezolvat nimic din toate belelele astea. A făcut, se pare, chiar şi unele găinării. Nu cred că poate să adune în jurul lui oameni cu care să rezolve aceste necazuri, chiar dacă ar avea puterea legală să o facă. Dar e important că ne atrage atenţia că fiecare din noi trebuie să înveţe să lupte cu răul.
Cei care insistau să votăm DA ne mint că prin ceea ce fac ei ne asigură binele.

Avem nevoie de un învăţământ care să-i facă pe cei care au latrina într-o groapă din curte să-şi unească eforturile pentru a avea apă curentă şi canalizare, trebuie să ne încăpăţânăm ca toţi cei care ne fură sau ne încalcă un drept să fie pedepsiţi, trebuie să asaltăm birourile parlamentarilor cerând legi pentru folosul celor mulţi şi trebuie să demascăm magistraţii incorecţi.

Aceste probleme nu le poate rezolva preşedintele Băsescu ci doar NOI, zicând sistematic NU răului care ne domină viaţa şi nu răbdând.

Îngăduiţi-mi un exemplu care m-a marcat.
Pe un trotuar din Germania, un om cu un copil de mână m-a apucat de haină, împiedicându-mă să traversez strada pe roşu, deşi nu venea nici o maşină. Când am protestat, mi-a explicat că dau un exemplu periculos copilulului, care poate fi tentat să mă imite altă dată. Vom ajunge vreodată la acest gen de raţionament?