Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

vineri, septembrie 29, 2006
  Bloggeri care imi lipsesc
Categoria Blogosfera ~

Mărturisesc că sunt destule bloguri româneşti pe care le parcurg cu interes. Sunt şi bloguri care nu-mi plac, chiar şi printre cele cu mulţi fani şi grămezi de comentarii. Generarea de audienţă prin scandal şi bârfă, specifică unei bune părţi din media de la noi, îmi displace şi mai mult în blogosfera românească, unde este încă un fenomen izolat.
Este opţiunea mea, după cum e dreptul oricui să aprecieze manelele, Vacanţa mare şi pe Dan Diaconescu.

Tot preferinţele personale mă determină să simt lipsa unor bloggeri, care nu au postat nimic de câteva luni:

- încep cu Gabriela Avram, deschizător de drumuri în bloggingul românesc, care şi-a abandonat blogul, la începutul lui iulie, după ce a revenit în Irlanda (unde lucrează), după o vacanţă în România. În blogul său Coniecto, în limba engleză, Gabriela are posturi până la sfârşitul lui august. Cum în blogging nu se aplică zicala “No news, good news”, aş vrea să aflu veşti despre Gabriela.

- pe Monica Babeş am descoperit-o în toamna anului trecut, boboacă la Universitatea Rutgers din New Jersey. Mi s-a părut fascinant faptul că, într-un timp foarte scurt, Monica şi-a schimbat radical stilul de a bloga: notele de tip jurnal s-au transformat în analize comparative dintre cultura noastră şi alte culturi cu care a venit în contact proaspăta studentă americană; spiritul de observaţie remarcabil şi farmecul prezentării faptelor descrise m-au determinat, la un moment dat, să dau ca exemplu (mai agresiv decât era cazul) blogul personal al Monicăi, celor care au iniţiat bloguri româneşti de business. De la sfârşitul lui iulie, Monica şi-a părăsit blogul. Faptul că a revenit zilele trecute pe blogul ei în engleză, unde scrie, după părerea mea, prea politicos, mă face să sper că va reveni şi la blogul meu preferat.

- tot de la sfârşitul lui iulie, nu au mai apărut posturi în Netview.ro, un blog consacrat preponderent noutăţilor şi analizei fenomenelor ce se petrec în lumea Internetului. Evitarea limbajului specializat, alegerea diversificată a subiectelor, explicaţiile inteligente şi documentate mi-au plăcut mult. În ianuarie 2006 a apărut în Netview una din primele analize interesante din blogosfera românească (poate prima) a fenomenului Web 2.0.

- de la sfârşitul lui mai, Filip a încetat să mai scrie în Trafic de idei, un blog cu tematică preponderent politică. Mi s-a părut un blog care pune accentul pe fapte şi nu pe scenarii sau pe interpretarea unor declaraţii sau certuri politice. Filip cita frecvent părerile altora, uneori opuse. Pe blog puteţi accesa texte politice aparţinând lui Caragiale, Titu Maiorescu, Alexandru Lahovary, Dobrogeanu-Gherea şi găsiţi linkuri către resurse româneşti şi străine de prim rang. Cum Filip a mai abandonat în 2005 un blog şi a revenit după 3 luni cu o prezentare net superioară, sper să reapară în curând.
 
Comentarii:

Blogger Gabriela a scris:
Asta se voia un trackback ;-)
Si multumesc pentru bobarnac!
 
Anonymous Anonim a scris:
Tot pe post de trackback.

Multumesc pentru aprecieri!
 
Trimiteți un comentariu

<< Înapoi la Blog
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul