Statistici
Categoria
păreri-informaţii-glumeUna din găselniţele care se poartă pe Internet este prezentarea de statistici în timp real.
Aici găsiţi numărul oamenilor care trăiesc pe pământ, în clipa în care priviţi cifrele.
Altă statistică zice că am fi cu 1% mai puţini.
Dincoace aflăm că, de la începutul acestui an, peste 8 milioane de oameni au murit de foame, cu alte cuvinte, unul din 750 de pământeni a murit, anul ăsta, de foame!
De statisticile româneşti se ocupă
Institutul Naţional de Statistică. După ce am aflat cât de înfloritoare este România, cea din comunicatele de presă ale Institutului, m-am uitat la declaraţia de avere a noului preşedinte, Dl Vergil Voineagu şi m-a pocnit o nedumerire totală în legătură cu lefurile cadrelor didactice, de curând ieşite din grevă. Din
declaraţia în chestiune rezultă că şeful Statisticii a încasat, în 2004, din activitatea de profesor universitar bugetar la ASE, o leafă de 65 de milioane de lei pe lună.
Leafa stimabilului cadru didactic mi-a adus aminte de o vorbă de duh care zice că din punctul de vedere al statisticii, fiecare persoană are aproximativ un testicul.