Check out this page in {0} translated from {1}translated fromOriginal:Translated:Automatic translation powered by Microsoft® TranslatorStart translatingStop translatingCloseClose and show original pageSelect
După mai mult de 4 ani de cules poze din Webshots, am crezut că am dobândit o oarecare imunitate faţă farmecul fotografiilor făcute în diverse colţuri ale lumii. Ajuns din întâmplare pe situl lui Dan Heller, de care n-am auzit până ieri, m-am trezit că bântui de aproape o jumătate de oră prin pozele de pe sit. Am marcat URL-ul şi am revenit azi. Californianul Dan Heller, a răscolit cu minuţiozitate cele două Americi, Europa şi Africa. În Asia şi Australia n-a fost încă. Cele 23.000 de poze de pe sit sunt grupate, de preferinţă, după criterii zonale. De la Heller am aflat că un trib din Burkina Faso locuieşte în case fortificate a căror arhitectură l-a inspirat pe Le Corbusier. Cred că selecţiile tematice vor să spună că oamenii sunt, peste tot în lume, asemănători în diversitatea lor. Colecţia de scări e impresionantă. Perechile care se sărută în public şi rufele puse la uscat au farmec şi haz. Am zăbovit la colecţiile din New Orleans şi din Portugalia, la nişte păsări simpatice din insulele Galapagos, la cuplurile din Cuba, la diversitatea Amsterdamului, la rufele puse la uscat în Veneţia şi la multe alte colecţii.
Stimate d-leMolon! N-am reusit sa vad decat o parte din Europa si-mi place foarte mult:Lumea unui fotograf calator,care ma ajuta,in mare parte,sa mai vad locurile pe unde am trecut.Va multumesc si va doresc drum bun pe unde veti calatorii.
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.