Pădureni, satul incredibil
Vă vine să credeţi? Într-o comună din judeţul Vaslui, polul sărăciei din întreaga Uniune Europeană, există apă curentă, canalizare, staţie de filtrare a apei, 26 de kilometri de drumuri asfaltate, şcoală modernizată, cabinet de informatică, sală de spectacole cu 250 de locuri, teatru de vară cu 1600 de locuri, post de pompieri, ştrand (sătenii îi zic piscină), bibliotecă comunală cu 10.000 de volume, parc, gazon, curăţenie, fonduri europene utilizate cu cap, oameni care lucrează voluntar, cu propriile utilaje, pentru comunitate şi un fost învăţător, care conducea şi căminul cultural, ales mereu primar din 1990 încoace.
Am aflat
povestea comunei Pădureni aseară, târziu. Era încă ziua noastră naţională şi aş fi vrut ca în toată ţara oamenii să se poarte ca la Pădureni.
Etichete: De pe la noi