Noaptea democraţiei
Îngăduiţi-mi să vă prezint un articol de pe site-ul Deutsche Welle în limba română, întitulat
Noaptea democraţiei, ceaţa raţiunii care se referă la luarea cu asalt de către USL, deocamdată, a trei din cele patru puteri ale statului român şi tendinţa de a face să dispară în ceaţă separaţia dintre ele. Astfel încât să rămână, la urma urmelor, doar una.
Nu este neglijat nici Dan Voiculescu omul care, zilele trecute demisiona din Senat spre a împiedica Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-l condamne pentru corupţie şi se plângea, concomitent, că „nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia".
Totuşi şi autorul consideră, în finalul articolului, că „tânărul Ponta nu e Hitler. Şi nici Crin Antonescu nu e Goebbels. Lukaşenko domneşte la Minsk, iar nu la Bucureşti. Dar dacă şefii USL ar fi fost oameni politici responsabili, ar fi evitat cu grijă orice derapaj i-ar putea asocia cu Belarus, Stalin sau de Cel de-al Treilea Reich”.
Într-un alt articol de pe Site-ul Deutsche Welle, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei inferioare a Parlamentului german declara, în dialog cu DW: "Ce se întâmplă acum în România depăşeşte cu mult situaţia din Ungaria"
Etichete: Politica-politici