În ciclul “România te iubesc” de la PRO TV, câteva emisiuni sunt dedicate sumelor uriaşe investite pe datorie de regimul Ceaşescu în ţări africane şi asiatice sau în Cuba, dar şi în Ucraina, sume imense nerecuperate nici până astăzi.
Vă supun atenţiei textul de pe site şi prezentarea video a emisiunii
Lista ţărilor care ne datorează sume colosale unde veţi găsi, dacă apreciaţi că vă interesează, linkuri către celelalte două emisiuni cu aceeaşi tematică.
În perioada în care Ceauşescu s-a încăpăţânat să achite datoriile externe ale României, exportând tot ce se putea exporta şi privând populaţia ţării de alimente, căldură şi energie electrică, a continuat finanţările pe datorie către ţările care nu aveau de gând să-şi achite obligaţiile: Irakul, peste două miliarde de dolari, Cuba, peste un milion de dolari, Siria, Egipt, Mozambic etc., sute de milioane de dolari.
Aproape tot ce s-a putut recupera a ajuns, după 1990, la companii private de tot felul, în care sunt implicaţi adesea politicienii noştri, deşi banii sunt ai statului român, implicit ai contribuabililor.
O istorie şi mai neobişnuită este cea a miliardului investit în combinatul de la Krivoi Rog din Ucraina, abandonat în mâna mafiei din ţara vecină, unde statul român mai plăteşte şi acum 2 milioane de dolari pe an, probabil inutil, pentru paza si conservarea mamutului industrial.
În imagine clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan construită cu banii noştri.