În contextul agitaţiei stârnite de media românească subordonată diverselor interese de grup şi de politicienii de tot felul, un blogger sucevean publică un material amplu întitulat Istoria împărţirii administrativ-teritoriale a României în ultimii 150 de ani.
Aflăm din text că organizarea administrativă în ţinuturi (Moldova) şi judeţe (ţara Românească) are o îndelungată tradiţie, datând din primele decenii ulterioare întemeierii celor două voievodate româneşti extracarpatice.
În cei 9 ani de domnie, Alexandru Ion Cuza, a stabilit printre multe alte reforme fundamentale pentru evoluţia României şi o lege concepută după modelul legii similare franceze, care a generalizat judeţul ca unitate administrativă de bază a statului unit, numit, din ianuarie 1862, România. Conform acestui act legislativ, judeţele (conduse de prefecţi, numiţi de Guvern) erau împărţite în plăşi (conduse de subprefecţi, iar după 1918 – de pretori), în cadrul cărora se regăseau comunele, urbane (oraşele) şi rurale (conduse de primari aleşi).
Articolul descrie reorganizările impuse de războaiele şi tratatele din prima parte a secolului XX, urmate de modificările decise de regimul comunist, după 1948 şi legea de înfiinţare a regiunilor de dezvoltare din 1998, a cărei promulgare a fost determinată de pregătirea aderării la Uniunea Europeană.