O publicaţie online, interesantă dar nu foarte cunoscută, publică (sau poate reproduce un text din ziarul Evenimentul Zilei, menţionat de multe publicaţii, dar pe care n-am reuşit să-l accesez) un articol întitulat
De ce nu mai pot românii să bea apă de la robinet? Răspunde Ion Iliescu.
În ultimii 20 de ani, ne-am ales cu multe belele cum ar fi o clasă politică îmbogăţită prin corupţie şi total dezinteresată de problemele populaţiei, o degradare masivă a industriei (nu mai există nici chibrituri fabricate în România) şi a agriculturii (am ajuns în situaţia de a importa mărar, usturoi, varză) şi o scădere considerabilă a calităţii apei potabile, mai ales în mediul rural.
Pentru că la noi, în ciuda buletinelor de analiză pe care le publică Apa Nova Bucureşti, din care rezultă că apa din reţea îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi potabilă (iată, de exemplu,
ultimul buletin de analiză a apei de la o cişmea publică din cartierul bucureştean Titan) consumul direct al apei de la robinet (2,86 lei mia de litri) este considerat o acţiune riscantă din cauza paraziţilor şi a substanţelor nocive pe care le-ar conţine, o familie de români (doi, adulţi, doi copii) cheltuie, în medie, 1.600 de lei anual, doar pentru apa plată, pe care o cumpără de la magazin, îmbuteliată la PET.
Rezerve faţă de calitatea apei de la robinet veţi găsi, şi în explicaţiile, ca de obicei, nu foarte clare pe care le oferă pentru această situaţie, Ion Iliescu care ne-a fost preşedinte 10 din ultimii 21 de ani, dar şi omul care a avut în răspundere un timp îndelungat gospodărirea apelor pe vremea lui Ceauşescu.
Să fie false datele furnizate de Apa Nova sau sunt atât de influenţi producătorii de apă chioară îmbuteliată, numită plată, încât ne lăsăm prostiţi cu toţii?