A fost 24 ianuarie
Ziua de 24 ianuarie, care aniversează unul din cele mai importante evenimente din istoria României, nu e sărbătoare legală şi a trecut aproape neobservată în acest an.
Simbolul unirii şi al formării statului român modern rămâne domnitorul Alexandru Ioan Cuza, detronat după 7 ani de monstruoasa coaliţie, o alianţă între liberalii extremişti şi conservatorii de atunci. Alianţa dintre liberalii şi conservatorii de azi se numeşte ACD.
România Liberă a publicat ieri un articol întitulat
Cine a fost cu adevărat Alexandru Ioan Cuza, care cred că merită să fie parcurs.
Mi se pare util să reţinem că:
- primul principe al României nu a fost prinţul Carol care a purtat acest titlu din 1866 până în 1881, când a fost încoronat rege, ci Alexandru Ioan Cuza, recunoscut ca atare în ianuarie 1862, ca urmare a faptului că Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern;
- numele lui Alexandru Ioan Cuza rămâne legat de de reforme şi de modernizarea statului român.
Reformele lui Cuza, realizate în cea mai mare parte cu sprijinul primului ministru Mihail Kogălniceanu au vizat secularizarea averilor mănăstireşti, (un sfert din suprafaţa arabilă a României aparţinea mănăstirilor), reforma fiscală, reforma agrară, conceperea codului civil și a codului penal, instituirea legii pentru obligativitatea învățământului primar, înființarea primelor universități din țară la Iași și la București, organizarea armatei naționale.
Etichete: Trecut - viitor