Site-uri care mi-au atras atentia
TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES
Suntem cobai pentru americani
Publicaţia PressEurop preia, în limba română, un articol din revista americană Vanity Fair, întitulat
Când europenii servesc drept cobai, care se referă la faptul că laboratoarele farmaceutice americane îşi testează medicamentele în străinătate, pe persoane care nu beneficiază de toate garanţiile de siguranţă.
În 2008, 80% din produsele supuse autorităţii americane care aprobă comercializarea medicamentelor au fost testate în afara Statelor Unite, ceea ce reprezintă 58.788 de teste. Dintre acestea 876 au avut loc în România, care ocupă, din acest punct de vedere, primul loc în Europa.
Revista citează exemplul unui test pentru un vaccin contra gripei efectuat în Polonia care a dus la decesul a cel puţin 20 de oameni.
Etichete: Sanatatea
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.