Citate din George Bernard Shaw
George Bernard Shaw, unul din cei mai străluciţi scriitori britanici, s-a născut la Dublin în Irlanda în anul 1856. Întrucât posibiltăţile materiale ale familiei lui erau foarte modeste, Shaw n-a putut urma studii superioare şi la vârsta de 20 de ani a plecat la Londra unde a debutat în gazetărie și literatură.
A scris numeroase articole, eseuri şi pamflete, dar este cunoscut mai ales ca dramaturg de mare succes.
În anul 1925 a primit premiul Nobel pentru literatură. A murit în anul 1950 la venerabila vârstă de 94 de ani.
Din cele
9 pagini de citate sclipitoare, uneori imperfect traduse, cele mai multe sunt perfect valabile în zilele noastre, iar unele parcă se referă la noi.
Iată câteva exemple:
- Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm;
- Democraţia transformă mulţimea incompetenţilor care aleg în puţinii corupţi care numesc;
- Omul este singurul animal care se consideră bogat în proporţie cu numărul şi voracitatea paraziţilor săi;
- Învăţătura îţi predă o singură lecţie: îndoiala!
- Adevarata bucurie în viaţă este să împlineşti un scop pe care tu să-l consideri important; să fi o forţă a naturii în loc să fi o zdreanţă tremurândă, egoistă, plângăcioasă şi suferindă, ce reproşează întregii lumi că nu se străduie să o facă fericită.
Etichete: Dictionare si enciclopedii