Panseuri
Am primit prin e-mail o culegere de citate din spusele unui mare număr de personalităţi. Multe mi se par remarcabile, chiar dacă nu vă pot garanta autenticitatea lor. Fiecare dintre Dumneavoastră va aprecia, în funcţie de propriul punct de vedere, care din ele merită atenţie.
* Sînt oameni care nu greşesc deloc pentru că nu-şi propun nimic inteligent. (J. W. GOETHE)
* Să nu juri că "asta nu se va întîmpla niciodată". (THEOGNIS)
* Legile sînt ca şi cîrnaţii. E mai bine să nu vezi cum se prepară. (BISMARCK)
* Dorinţa de moarte s-ar putea explica adeseori prin acest impuls imperios de a ne reîntoarce acolo de unde venim. (SALVADOR DALI)
...din pacate nu de acolo venim....
* Nu te bate pe burtă cu Beethoven! (FLORICA MUSICESCU)
* Aminteşte-ţi că timpul înseamnă bani. (BENJAMIN FRANKLIN)
* Faceţi întuneric în sufletele oamenilor şi vor veni stafiile, care vă vor strînge de gât. (N. IORGA)
* Cultura este ceea ce reţii după ce ai uitat ce ai învăţat. (SAINT-MARC GIRARDIN)
* Dacă poţi să-ţi numeri banii înseamnă că nu eşti, cu adevărat, un om bogat. (J. PAUL GETTY)
* Dragostea imatură spune: "Te iubesc pentru că am nevoie de tine". Dragostea matură spune: "Am nevoie de tine pentru că te iubesc". (ERICH FROMM)
* Atunci cînd ai un copil eşti părinte; atunci cînd ai doi copii eşti arbitru. (DAVID FROST)
* Depresia este o furie îngheţată. (SIGMUND FREUD)
* Al doilea gând este, de obicei, mai înţelept. (EURIPIDE)
* Cine nu dă bucuros sănătatea, odihna şi viaţa sa în schimbul reputaţiei şi al gloriei, moneda cea mai inutilă, mai deşartă şi mai falsă din cîte întrebuinţăm? (MONTAIGNE)
* Prefer să judec rău împreună cu Platon decît să judec bine alături de ăştia. (CICERO)
* Atenţie la duşmani: ei sînt cei dintîi care ne observă greşelile. (ANTISTHENES)
* Ce nevoie este să căutăm iadul pe lumea cealaltă? El există încă din viaţa aceasta, în inima celor răi. (J. J. ROUSSEAU)
* Adeseori ironia nu-i decît o formă a lipsei de inteligenţă. (OXENSTIERNA)
* Nu lua cu împrumut, nici nu da. (SHAKESPEARE)
* Să te fereşti întotdeauna de acela care te-a înşelat o dată. (PUBLILIUS SYRUS)
* La om totul trebuie să fie frumos: faţa, hainele, sufletul şi gîndirea. (A.P. CEHOV)
* Bărbaţii sînt din Marte, femeile sînt din Venus. (JOHN GRAY)
* Femeile habar n-au cît le pot urî bărbaţii. (GERMAINE GREER)
* Tovarăşi, Mihail Gorbaciov are un zîmbet foarte frumos, dar are dinţi de fier. (ANDREI GROMÎKO)
* O datorie financiară naţională, dacă nu este excesivă, poate fi pentru noi o binecuvîntare naţională. (ALEXANDER HAMILTON)
* Aut Caesar, aut nihil - Sau Cezar, sau nimic. (CEZAR BORGIA)
* Oamenii bătrîni declară război. Dar cei care luptă şi mor sînt tinerii. (HERBERT HOOVER)
* Votul e mai puternic decît glonţul. (ABRAHAM LINCOLN) si daca vine si de la un prost e şi mai şi...
* Totul este pierdut, în afară de onoare. (REGELE FRANCISC I)
* Anglia şi America sînt două ţări despărţite de aceeaşi limbă. (G. B. SHAW)
* Trebuie să-i apărăm chiar şi pe adversarii noştri împotriva nedreptăţii. (THOMAS PAINE)
Etichete: Personalitati