Check out this page in {0} translated from {1}translated fromOriginal:Translated:Automatic translation powered by Microsoft® TranslatorStart translatingStop translatingCloseClose and show original pageSelect
Am învăţat încă din şcoală că muntele Everest (Chomolungma în tibetană, Sagarmatha în nepaleză), a cărui înălţime este de 8848 de metri, este cel mai înalt munte din lume. O publicaţie online specializată în geologie ne informează că vulcanul Mauna Kea din Hawai, al cărui pisc se află la înălţimea de doar 4205 de metri faţă de marea din apropiere, este la 10.000 m faţă de baza vulcanului, care se află la cca 6000 de metri sub nivelul mării, fiind practic un munte care măsoară, de la poale la vârf, cu peste 1000 de metri mai mult decât Everestul. Aceeaşi sursă ne spune că faţă de centrul pământului, cel mai înalt punct este vârful unui munte din Ecuador.
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.