Bogatasii lumii
Există azi în lume peste 1000 de miliardari în dolari ne spune
revista Forbes. Din România, pe lista Forbes apar Dinu Patriciu pe locul 462 şi Ion Ţiriac pe locul 962. Mi se pare interesant că, în China comunistă, sunt rezidenţi 43 de miliardari în dolari, dintre care doar 5 au cetăţenii străine.
Veţi fi desigur surprinşi să aflaţi că nici primul clasat dintre ei nu se află printre
cei mai bogaţi 10 oameni din istoria omenirii, prezentaţi amănunţit pe un blog american.
Cel mai mare bogătaş a fost John D. Rockefeller, creatorul companiei Standard Oil, iar printre ceilalţi nouă se numără ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei şi împăratul bizantin Vasile al II-lea.
Clasamentul se bazează pe un articol din Wikipedia, actualizat în acest an, care prezintă
cei mai bogaţi 200 de oameni din istorie, începând din antichitate până în zilele noastre. Averile au fost calculate în echivalentul în dolari al anului 2007 (înainte de ultimele devalorizări).
În acest clasament, Waren Buffet, pe care Forbes îl consideră cel mai bogat om din lume în acest an, se situează abia pe locul 37 printre bogătaşii din istoria omenirii. Ca o ciudăţenie, averea de acum 8 ani a lui Bill Gates (clasat în 2008 pe locul 3) avea o valoare mult mai mare decât actuala avere a lui Buffet şi îl plasează pe locul 20 în clasmentul istoric.
Etichete: Trecut - viitor