Cele mai competitive tari din lume
Publicaţia Business Week prezintă, în baza unui studiu elveţian, într-un
slide show spectaculos ataşat unui
articol de prezentare, o listă cu 12 ţări care pot fi considerate cele mai competitive din lume. Studiul apreciază competivitatea pe baza a 331 de criterii.
Chiar dacă 7 locuri din cele 12 sunt ocupate deocamdată de ţările europene dezvoltate, trebuie să remarcăm că după Statele Unite, clasate pe primul loc, urmează Singapore şi Hong Kong. Autorul studiului apreciază că anul viitor Singapore va depăşi SUA.
Articolul mai remarcă diverse fapte din care spicuiesc:
- creşterea de 11,9% a produsului intern brut al Chinei (clasată pe locul 17) şi creşterea de doar 2,2% a PIB în Statele Unite şi
- apariţia unei clase de mijloc de 50 de milioane de oameni în India care va creşte exploziv, până în anul 2030, la 580 de milioane de oameni.
Parcurgând aceste informaţii remarc că Japonia nu figurează printre primele 12 ţări, că Taiwanul este pe locul 13 şi corelând aceste date cu multe altele (printre care şi cele referitoare la dezvoltarea explozivă a Braziliei), mă întreb în ce măsură următoarele decenii vor menţine Europa dezvoltată în topul economic mondial.
Etichete: De pe planeta