Check out this page in {0} translated from {1}translated fromOriginal:Translated:Automatic translation powered by Microsoft® TranslatorStart translatingStop translatingCloseClose and show original pageSelect
Vă cer scuze că revin la povestea clipului la care mă refeream în postul precedent, dar constat că Antena3 insistă pe site şi în două emisuni (una ieri în prime time si una azi la ora 17, cu invitaţi de la CNA) să arate cât de genial e clipul şi cât de persecutată este creaţia artistică în chestiune, care aparţine unui tânăr talentat pe care îl cheamă Dan Pavel. Ceea ce încerc să zic este că ideea persecuţiei de către putere, pare să fie o nouă găselniţă electorală a celor care ne sunt stăpâni şi se prefac că sunt victime.
Mărturisesc că am făcut parte, câţiva ani după 1989, din turma de oi care a crezut în corectitudinea lui Ion Iliescu. Cred că stupiditatea de care am dat dovadă atunci mă obligă să încerc să nu mă las dus de nas acum de aliaţii lui de azi.
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice,
enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.