Hoinar pe web
    Site-uri care mi-au atras atentia


TRANSLATE MY BLOG IN ENGLISH OR INTO DIFFERENT LANGUAGES

miercuri, mai 07, 2008
  Clip electoral?

Zvoner ne îndeamnă să punem pe bloguri un clip ciudat dar interesant care a fost interzis de catre Consiliul Naţional al Audiovizualului. Clipul conţine îndemnul “Alege-ţi stăpânii cu grijă”.
Zvoner, mulţi alţii şi eu însumi am fost revoltaţi.
Apoi am început să despic firul în patru şi să mă mir. Clipul a fost difuzat de Antena 3. Este puţin probabil ca postul care-l slujeşte pe Dan Voiculescu să fi transmis un mesaj sofisticat, fără o ţintă şi un scop.
Încerc să cred că am descifrat rostul mesajului, după ce am citit comentariile de pe You Tube şi de pe blogul lui Zvoner: mesajul este recepţionat de oamenii tineri, care nu sunt cointeresaţi în cumetriile politice cu sensul: NU VĂ DUCEŢI LA VOT, TOŢI SUNT TICĂLOŞI!
Ar fi o naivitate să credem că mesajul este bine intenţionat. Clipul este emanaţia unor psihologi plătiţi cu scopul de a face ca alegerile să fie decise de o minoritate care slujeşte marile ticăloşii, de slujbaşii incompetenţi ai autorităţilor statului, ale căror lefuri au crescut simţitor şi de pensionarii naivi care se bucură că le-au crescut pensiile.
Interzicerea clipului nu face decât să atragă atenţia asupra lui şi să-i genereze credibilitate.
Deocamdată spotul este difuzat. După ce va fi oprit, va fi înlocuit cu altul care va transmite acelaşi mesaj subliminal.
Problema e că, în fond, spotul nu minte. Avem de ales doar din actuala clasă politică, formată în proporţie de 90% din ticăloşi.

În general, nu prezint părerile mele pe acest blog, ci le citez pe ale altora, mai pricepuţi decât mine. De această dată, fac o excepţie şi vă recomand să MERGEŢI SĂ VOTAŢI, alegând pe cei care vi se pare că nu sunt în slujba marilor rechini, chiar dacă sunt implicaţi în ticăloşii de mai mică amploare.
Poate că în acest fel vom reduce din puterea marilor stăpâni ticăloşi care ne ţin de 18 ani sub cizma lor şi treptat va apărea şi o adevărată societate civilă care să încerce să îndrepte lucrurile. Lipsa de implicare politică a oamenilor corecţi nu ne ajută, ci ne duce la fund.

Amintiţi-vă că rechinii noştri sunt produsul enunţurilor "NU ne vindem ţara" şi a speranţei insuflate chiriaşilor că nu vor fi daţi afară din locuinţele ce trebuiau restituite proprietarilor de drept. Faptul că, în naivitatea lor, majoritatea românilor au crezut în aceste lozinci, le-a permis celor care ne conduc azi să devină mari bogătaşi. Dacă privatizările ar fi fost făcute cu 15-16 ani în urmă, ca în alte ţări vecine, n-am fi avut azi o clasă politică atât de ticăloasă şi coruptă.
Întrebaţi-vă, de exemplu: "independentul" Sorin Oprescu, victimizat până la comparaţia cu Hristos în cea mai mare parte a presei, dar salvat de o instanţă în care a fost apărat de 8 avocaţi, s-a născut din neant?

Etichete:

 
Comentarii:

Anonymous Anonim a scris:
Mdea. NU ne vindem ţara au spus si rechinii investitori in turismul romanesc si acum se simt atacati si terfeliti de catre media ... [contextul aici].
 
Anonymous Anonim a scris:
Si eu sunt de parere ca trebuie SA MERGEM SA VOTAM, dar nu pentru a alege pe cineva, ci pentru a le da un vot de blam tuturor politicienilor care ne sunt propusi. Pentru ca doresc sa vad alte nume pe buletinele de vot. Si pentru ca stiu ca aceasta schimbare nu se va produce decat daca eu, alegatorul anomim voi spune raspicat ca m-am saturat de astia si ca vreau altii mai buni. Asa ca m-am hotarat sa anunt pe toata lumea ca ma voi duce sa votez, dar ca voi anula votul meu cu buna stiinta. Avand in minte gandul ca, daca la fel ca mine 50% din cei cu drept de vot si care in mod normal nu si-ar strica o duminica ca sa se duca sa voteze, se vor duce totusi. Si in loc sa puna stampila pe una din casutele cu trandafiri sau cu alte simboluri electorale, vor scrie pe buletinul de vot aceste cuvinte: VOT ANULAT DIN PROPRIE INITIATIVA. Astfel politicienii "nostri" vor afla ca vremea lor a trecut.

Am facut acest exercitiu la alegerile europarlamentare si am simtit o satisfactie teribila: pentru prima oara am avut sentimentul ca am dat votul cui doresc eu (adica niciunuia dintre cei de pe lista). A fost ca si cum le-as fi aratat degetul mijlociu celor care erau siguri ca ma mai pacalesc odata.

Am scris aceste lucruri pe blogul meu Vot anulat din proprie initiativa: http://vot-anulat-din-proprie-initiativa.blogspot.com/
 
Blogger Sorin a scris:
@Ana Vasilache.
Plec de la ipoteza ca meriti un raspuns, nefiind acea Ana Vasilache care conduce o fundatie finantata de Prefectura Valcea.
Orice vot anulat (indiferent ce ai scris pe el) este echivalent cu absenta de la vot. Ori asta pare sa raspunda mesajului clipului care, dupa parerea mea, indeamna: nu votati.
 
Anonymous Anonim a scris:
Intr-adevar, nu am nici o legatura cu acea Ana Vasilache. Premiza de la care am pornit a fost aceea ca daca se aduna un numar suficient de mare de voturi care au fost anulate cu intentie de catre alegatori, acest lucru va trage un semnal de alarma. Fiindca eu una m-am saturat sa votez raul mai mic. M-am plictisit sa il votez pe Iliescu ca sa nu iasa Vadim si pe Basescu ca sa nu iasa Nastase. Eu cred ca meritam o alta clasa politica, chiar daca in gluma mai spun ca ne meritam politicienii.
 
Blogger roumana a scris:
Daca nu am dreptul sa critic, nu sint liber.
 
Blogger Sorin a scris:
@roumana
Poate nu inteleg ce vrei sa spui, dar orice clip publicitar este un indemn (imbold, tentativa de directionare).
Esti liber sa nu fi de acord cu CNA-ul, cu clipul, cu pozitia postului Antena 3, cu ce am scris eu etc.
 
Trimiteți un comentariu

<< Înapoi la Blog
Pentru că atunci când scormonesc, de voie, de nevoie, universul webului, dau peste multe chestii simpatice, enervante, interesante, uimitoare sau utile, parcă ar fi bine să spun câte ceva despre cele care mi se par ieşite din comun.

Blog abandonat (poate temporar):
Bolile televiziunii

Mă puteţi contacta prin e-mail prin intermediul adresei web:
http://scr.im/hoinarpeweb
care evită spamurile automatizate.
Mă puteţi găsi şi pe TWITTER
Ca să primiţi prin e-mail actualizările la blog

prin FeedBlitz


ABONEAZĂ-TE LA RSS

CAUTĂ UN SUBIECT ÎN BLOG


în Hoinar pe web pe Web
PageRankGoogle PageRank
DESPRE VIZITATORI

SCRISE RECENT

ARHIVA
august 2005 / septembrie 2005 / octombrie 2005 / noiembrie 2005 / decembrie 2005 / ianuarie 2006 / februarie 2006 / martie 2006 / aprilie 2006 / mai 2006 / iunie 2006 / iulie 2006 / august 2006 / septembrie 2006 / octombrie 2006 / noiembrie 2006 / decembrie 2006 / ianuarie 2007 / februarie 2007 / martie 2007 / aprilie 2007 / mai 2007 / iunie 2007 / iulie 2007 / august 2007 / septembrie 2007 / octombrie 2007 / noiembrie 2007 / decembrie 2007 / ianuarie 2008 / februarie 2008 / martie 2008 / aprilie 2008 / mai 2008 / iunie 2008 / iulie 2008 / august 2008 / septembrie 2008 / octombrie 2008 / noiembrie 2008 / decembrie 2008 / ianuarie 2009 / februarie 2009 / martie 2009 / aprilie 2009 / mai 2009 / iunie 2009 / iulie 2009 / august 2009 / septembrie 2009 / octombrie 2009 / noiembrie 2009 / decembrie 2009 / ianuarie 2010 / februarie 2010 / martie 2010 / aprilie 2010 / mai 2010 / iunie 2010 / iulie 2010 / august 2010 / septembrie 2010 / octombrie 2010 / noiembrie 2010 / decembrie 2010 / ianuarie 2011 / februarie 2011 / martie 2011 / aprilie 2011 / mai 2011 / iunie 2011 / iulie 2011 / august 2011 / septembrie 2011 / octombrie 2011 / noiembrie 2011 / decembrie 2011 / ianuarie 2012 / februarie 2012 / martie 2012 / aprilie 2012 / mai 2012 / iunie 2012 / iulie 2012 / august 2012 / septembrie 2012 / octombrie 2012 / noiembrie 2012 / decembrie 2012 / ianuarie 2013 / februarie 2013 / martie 2013 / aprilie 2013 / mai 2013 / iunie 2013 / iulie 2013 / august 2013 / septembrie 2013 / octombrie 2013 / noiembrie 2013 / decembrie 2013 / ianuarie 2014 / februarie 2014 / martie 2014 / aprilie 2014 / mai 2014 / iunie 2014 / iulie 2014 / august 2014 / septembrie 2014 / octombrie 2014 / noiembrie 2014 / decembrie 2014 / ianuarie 2015 / februarie 2015 / martie 2015 / aprilie 2015 / mai 2015 / iunie 2015 / iulie 2015 / august 2015 / septembrie 2015 / octombrie 2015 / noiembrie 2015 / decembrie 2015 / ianuarie 2016 / februarie 2016 / martie 2016 / aprilie 2016 / mai 2016 / iunie 2016 / iulie 2016 /


Creative Commons License
Hoinar pe web de Sorin este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în condiţii identice 3.0 România.
Who links to my website?

ŞTIRI-INFORMAŢII



Ziarul