Din istoria aspirinei
Categoria
Trecut - viitor ~
Aflu răscolind un site dedicat informaţiilor mai puţin cunoscute că aspirina, medicamentul cel mai cunoscut din lume, are nu numai utilizări în afecţiuni structural diferite dar şi
o istorie spectaculoasă care pleacă de la ipoteza că, în secolul al IV-lea înainte de Hristos, Hipocrate prepara din scoarţa şi frunzele de salcie un preparat împotriva durerilor, care era predecesorul aspirinei. Ideea a fost reluată abia în secolul XVIII.
Acidul acetilo-salicilic, în formula lui de azi, a fost realizat de un chimist de la compania germană Bayer, în 1899.
Printre multele informaţii din articol, este subliniat faptul că după înfrângerea Germaniei în primul război mondial, patentul aspirinei deţinut de firma Bayer a fost anulat de puterile învingătoare, printre alte despăgubiri de război care au determinat crahul de atunci al economiei nemţeşti.
E uşor de dedus că industria farmaceutică, a cărei influenţă asupra forţelor politice este evidentă azi în lume, avea trecere mare la guverne şi cu un secol în urmă.
Etichete: Trecut - viitor